3.3 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEco Burn: Povestea pestilențială a ilegalității tolerate de Stat

Eco Burn: Povestea pestilențială a ilegalității tolerate de Stat

La începutul anului trecut, un anunț al liberalilor prahoveni storcea lacrimi de bucurie și voturi de recunoștință din partea alegătorilor otrăviți de emanațiile incineratorului de la Brazi. ”Catastrofa Eco Burn a fost închisă. Suntem pe drumul cel bun: ce n-a rezolvat Grațiela Gavrilescu în patru mandate, a rezolvat liberalul Alexe în câteva săptămâni. Catastrofa de mediu care este ”incineratorul” Eco Burn a fost închis, în sfârșit, astăzi. Este o veste fabuloasă, în primul rând pentru sănătatea celor peste 300.000 de locuitori ai aglomerării urbane Ploiești”, anunța, cu emfază, la sfârșitul lui februarie 2020, Roberta Anastase, felicitând Ministerul Mediului pentru faptul că, pentru prima dată în ultimii opt ani, instituția în cauză ”lucra pentru ploieșteni”.

15 luni mai târziu, merituosul Costel Alexe devenea inculpatul cu același nume, plasat în control judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit mită 22 de tone de tablă, în perioada în care era ministru al Mediului, iar ”închisul” incinerator Eco Burn lua foc din cauze încă neelucidate, eliberând în atmosferă emanațiile toxice ale unei cantități de aproximativ 500 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase.

Unde ar mai fi, deci, astăzi, diferența între acel ”guvern responsabil față de cetățeni” și ”guvernarea făcută exclusiv în folosul clientelei politice”, de care amintea Anastase, și cât de mult s-a și ne-a înșelat liberala din Prahova cu ”sentimentul său
că momentul februarie 2020 era ”doar începutul în ceea ce privește combaterea reală a poluării și efectelor criminale ale ei asupra sănătății ploieștenilor”? Sunt doar două întrebări, tendențioase, nu-i așa?, al căror răspuns nu-l vom afla niciodată.

Fum negru, funingine, cancer și leucemie

Pentru prahoveni, perioada scursă între anul obținerii autorizației integrate de mediu, 2011, și momentul prezent, a fost una de coșmar. Disperați de fumul negru care ieșea zilnic pe coșurile incineratorului și de mirosurile pestilențiale, la scurt timp după începerea activității de ardere a deșeurilor de către Eco Burn oamenii au început să depună, fără niciun efect, sesizări către autoritățile locale și memorii către organismele centrale de control al calității mediului.

Protejat, în plan județean, de o relație privilegiată cu Consiliul Județean, și la nivel național de legăturile pe care acționarii săi le aveau cu politicienii PSD, Eco Burn nu a fost deranjat, însă, de autorități, decât simbolic, până în momentul în care guvernările pesediste au trecut la capitolul ”istorie” iar județul a ieșit de sub controlul baronului prahovean Mircea Cosma.

În decembrie 2019, localnicii au ieșit pur și simplu în stradă, invocând funinginea care le acoperea casele și grădinile, și explozia cazurilor de cancer și de leucemie. Cu doar un an înainte, un incendiu izbucnit într-un depozit ilegal de reziduuri, amenajat în cartierul ploieștean Mimiu, și care era considerat o rampă de transfer către incineratorul Eco Burn, scotea la iveală neregulile grave privind gestiunea deşeurilor medicale în Prahova.

O încrengătură politică la fel de urât mirositoare ca și emanațiile Eco Burn

La protestele împotriva activității poluatoare a Eco Burn, participanții au invocat suportul politic ce ar fi determinat, în opinia lor, o apatie a autorităților competente de control, instituțiile statului neluând măsuri ferme împotriva societății decât în anul 2018. După cum vom arăta mai jos, ”vox publica” avea în vedere nu zvonuri nefondate, ci date certe și asocieri.

Astfel, sesizând oportunitatea creată, după 2010, de reglementările din domeniul regimului deșeurilor medicale, Eco Burn intră în posesia autorizaţiei Integrate de Mediu nr. 213 pe 11 ianuarie 2011, documentul fiind emis de agenţia regională Piteşti şi având valabilitate până la 10 ianuarie 2021. La momentul respectiv, firma, înființată în august 2008, îi avea ca acționari pe viitorul senator PSD de Prahova, Radu Ștefan Oprea (foto), împreună cu cel cu care a mai împărțit acționariatul și în alte firme prahovene, Mihai Ștefănescu, alintat “Treflă” de către cunoscuți (”Treflă” controlează și acum societatea Eco Burn prin Ruxandra Ștefănescu, cea care deține în prezent 98% din acțiuni).

Ulterior alegerilor din 2012, intrat în parlament, Radu Ștefan Oprea își cesionează participațiile la Eco Burn, urmând să asiste de pe margine la evoluția comercială a societății. Societate care, firește, nu rămâne în bătaia vântului, cu atât mai mult cu cât ”Treflă” rămâne la butoane într-un context extrem de favorabil, Mihai Ștefănescu fiind, conform presei, nici mai mult nici mai puțin decât nașul de cununie al Andreei Cosma, viitoare deputată social democrată în tre 2016 și 2020, fiică a baronului PSD Mircea Cosma, și cel care i-a botezat parlamentarei PSD copilul.

O relație la fel de apropiată de familia Cosma are și fostul parlamentar și ministru al IMM-urilor, Radu Oprea, el fiind fiul lui Nicolae Oprea, ex-viceprimar PSD al Ploieştiului, prieten cu Mircea Cosma din perioada în care ambii erau colegi de serviciu la întreprinderea comunistă ICIM.

Contracte fructuoase pentru firma lui ”Treflă”, nașul de cununie al fetei lui Cosma

Personaj de notorietate națională, Mircea Cosma (foto) a fost președintele Consiliului Județean Prahova între 2008 și 2016, adică fix în perioada în care Eco Burn și-a luat avânt, derulând ulterior contracte avantajoase la nivel județean. După un prim contract de 1.166.590 lei cu Spitalul Județean Ploiești, încheiat în august 2011, și un altul, de peste 400 de mii lei, parafat în februarie 2012, cu Spitalul de Obstretică și Ginecologie din același oraș, în ”era Cosma” Eco Burn încheie un nou contract, de 1.525.200 lei, cu Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.

De asemenea, în perioada guvernărilor PSD, Eco Burn, a încheiat cu diverse instituții ale statului peste 120 de contracte de colectare și neutralizare a deșeurilor, beneficiind de fondurile BNR, ANAF, ale mai multor institute de cercetări, unități medicale, unități militare, direcții deconcentrate, instituții educaționale, centre comunitare, cantine, asociații etc.

Interesant este faptul că, după demiterea ultimului guvern PSD, cel condus de Viorica Dăncilă, Eco Burn nu a mai încheiat decât sub 20 de contracte, în exclusivitate cu instituții medicale și exclusiv prin cumpărare directă, probabil din pricina considerentelor pandemice.

Miliarde de lei vechi, amenzi pentru activitate ”neconformă” legislației

După opt ani de activitate contestată și contestabilă a Eco Burn, nemaiputând să slalomeze printre nenumărate plângeri ale oamenilor, autoritățile încep să își facă datoria.

În vara lui 2018, Garda de Mediu Prahova constată primele ”neconformităţi” în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare a deşeurilor, descoperind faptul că Eco Burn nu incinerase în totalitate deșeurile ci depozitase unele cantități pe spaţii excedentare, comisarili amendând pentru acest fapt societatea cu 20.000 de lei. Constatările din 2018 ale comisarilor Gărzii de Mediu Prahova constituie prima referire la un adevărat obicei al Eco Burn, acela de a aduna deşeuri peste capacitatea de procesare şi a le depozita în condiţii improvizate, netolerate de specificațiile obligatorii ale autorizaţiei de mediu. De altfel, în acest fel s-a și ajuns ca, zilele trecute, incendiul produs la punctul de lucru din Brazi al Eco Burn să ardă 500 de tone de deșeuri, în condițiile în care societatea era autorizată, în 2011, să incinereze 10 tone de reziduuri pe zi.

În septembrie 2018, Eco Burn este ”călcată” din nou de Gardă, care îi prinde pe angajații firmei că arde la foc automat deșeurile, fără a le mai cântări! Rezultatul? Amendă de 40.000 de lei, după care, în lunile octombrie – noiembrie 2018, în urma căruia au fost descoperite din nou „neconformităţi în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor stabilite în actul de reglementare şi neconformităţi referitoare la gestionarea deşeurilor colectate în vederea incinerării”, Garda de Mediu nu mai stă pe gânduri și cere APM emiterea unei notificării prealabile suspendării actului de reglementare deţinut de Eco Burn, o lună mai târziu solicitând chiar emiterea dispoziţiei de suspendare a autorizaţiei integrate de mediu, fapt statuat de APM Prahova prin Decizia nr. 51/23.01.2019. Până în ianuarie 2020, Eco Burn a mai fost vizitată de cel puțin 6 ori de către autoritățile responsabile cu gestionarea mediului, pentru a se lua act de felul în care respectă măsurile de conformare, rezultatul fiind aplicarea unor amenzi cumulate de 300.000 de lei.

Eco Burn, poveste fără sfârșit

În ciuda faptului că a trecut prin două proceduri de revizuire a autorizației de mediu, că a fost sancționată în mod repetat iar în ianuarie 2020 i s-a făcut chiar o plângere penală de către Ministrul Mediului de la acea vreme, abia în decembrie 2020 noul șef al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a solicitat SC Brazi Industrial Parc, entitate aflată în subordinea administrației județene, să-i rezilieze contractele poluatorului Eco Burn, asigurând opinia publică asupra faptului că nu va ”permite ca județul Prahova să mai miroasă a cadavre arse și să fie groapa de gunoi a României.”

”Prea mult timp cei aproape 350.000 de locuitori din Ploiești și zonele învecinate au fost otrăviți, sufocați de gaze provenite din arderea unor deșeuri periculoase, iar instituțiile locale și centrale au stat cu mâinile în sân. Am datoria să dezamorsez această bombă ecologică, acest atentat la sănătatea oamenilor care este poluarea”, spunea, în decembrie 2020, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
6 luni mai târziu față de noile promisiuni liberale (a se citi chiar ”vorbe goale” prin natura urmărilor), Eco Burn încă funcționa în Parcul Industrial Brazi, și lua foc cu tot cu cele 500 de tone de deșeuri depozitate, după obișnuință, în spații improvizate.

Cele mai citite

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 725 milioane de dolari de la SUA

SUA au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari şi care include în special rachete...
Ultima oră
Pe aceeași temă