Nu este atat de important cat de europeni, ci cat de romani mai suntem. Daca vom continua demersul distructiv, mai mult sau mai putin tacit, de a ne uita originile, doar pentru „a da bine la poza integrarii”, atunci nu mai conteaza caracterul „european” la care aspiram.
Ce importanta are ca suntem „europeni”, daca doar prin noua postura de autor de stenograme ne-am mai adus aminte de Mihai Eminescu…? Cat de relevant este faptul ca ne adaptam destul de usor la dialectul european uzual – englez, cand habar nu mai avem sa vorbim si sa scriem romaneste…? Suntem mai europeni daca ascultam Mr. Lordi, ultima moda muzicala, si privim cu dispret concertele cu muzica divina a lui Enescu sau Porumbescu? De peste 60 de ani ne-am descoperit o placere diabolica de a ne rasturna, periodic, toate valorile. Nu cred ca suntem un popor de masochisti, ci doar o natie care inca nu stie incotro se indreapta. Sau, daca generic, directia este catre Europa, cel putin drumul pana la destinatie este inselator.
In valtoarea evenimentelor, in lipsa modelelor si a eroilor momentului, demolam absolut tot ceea ce inseamna traditie, imprumutam cu atata bucurie obiceiuri de-afara, care isi ascund bine goliciunea sub o imagine creionata cu mare talent, ne inspiram dupa omul european, ridicat pe un piedestal de gheata care se topeste la primele raze de soare.
Traditiile, calcate in picioare
In goana nesabuita de a ne face placuti in fata „europenilor”, uitam adevaratele valori nationale, comorile si fundamentul neamului romanesc. Cum? Prin ignorarea sau manjirea cu influente externe a unor sarbatori nationale, atentarea la puritatea limbii romane prin inventarea si utilizarea unor cuvinte gaunoase ce nu au nimic in comun cu farmecul si savoarea limbii noastre materne – „comoara in adancuri infundata”, Patrie a cuvintelor, si, nu in ultimul rand, prin umilirea periodica si sistematica a caramizii existentei natiunii noastre: taranul Roman.
Goana exagerata dupa tot ceea ce inseamna „valori europene” a coborat statutul de taran din stalpul romanismului, intr-o caracteristica ce tine de tot ce este rau si murdar. A fi taran a devenit o rusine, o insusire a celor deprinsi cu vicii, fara prea multe studii si maniere de burghezi „europeni”, chiar daca taranul este sinonim cu istoria romanilor, cu romanul in sine. Iar cine isi bate joc de tarani, isi bate joc de insasi istoria natiei romane. Mare parte din „europenii” zilelor noastre isi caracterizeaza cu-noscutii, mai putin priceputi in diverse arte, drept „tarani” sau, mai rau, „taranoi”.
Expresii de genul: „cutare este un taran, pentru ca foloseste mana in loc de furculita”, sau „cutare este un taran, pentru ca nu-si asorteaza cravata cu camasa”, sau „cutare este un taran, pentru ca nu stie sa foloseasca un calculator, nu merge in cluburi sau nu vorbeste o limba straina” le intalnim la tot pasul.
O istorie stearsa cu buretele
Cata imbecilitate. Toate aceste fraze ale modei de moment, in mare parte europeana, tradeaza o lipsa totala de cultura si cunoastere a traditiei si istoriei nationale. Cei care folosesc cuvantul „taran” cu o conotatie de batjocura o fac fie din nestiinta (fapt ce mai poate fi corectat), fie dintr-un complex personal, fie pur si simplu pentru ca se taraie catre noul Eden – Europa. Cu ochii catre acest nou Eden, natiunea romana parca se sufoca si isi pierde identitatea. Cine mai vorbeste astazi cu respect despre Decebal, Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, „nemuritorii” nostri? Ce mai este astazi Vlad Tepes in afara de „Dracula”? Pentru suficienta europeana, felul in care este cunoscut marele voievod roman nu ma mira absolut deloc. Doar ca in cartile noastre de istorie, pentru a fi, probabil, pe placul „europenilor”, am inlocuit paginile de vitejie cu scurte descrieri despre cum marele nostru domnitor este un erou de film de groaza. Se rasucesc in morminte marii nostri inaintasi la vederea natiunii romane de astazi care forteaza usile Europei.
Nemuritorii
Sunt gata sa pun un pariu: „daca maine, Europa ne pune conditie de integrare renegarea lui Eminescu, marele poet va fi terminat instantaneu de „gagautii si gusatii” nostri, care domina pe deplin societatea. Cred ca suntem in stare sa renegam insasi originea „luceafarului” nostru, din roman in rus sau bulgar. Nicolae Grigorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Brancusi sau Nicolae Iorga nu s-au nascut la voia intamplarii. Fiecare a venit atunci cand Dumnezeu a deschis dimensiunea „nemuritorilor” si a trimis, in dar, cate un exponent pentru vremea sa. De-a lungul secolelor, rolul „nemuritorilor” nostri nu s-a limitat strict la creatia lor propriu-zisa. Toti si-au influentat vremea si vremurile, aducand acea inspiratie divina in mijlocul poporului roman. Nimeni nu se intreaba de ce oare societatea romaneasca este, acum, atat de goala? Nimic si nimeni care sa poate tine macar umbra lucrarilor si „nemuritorilor” nostri. Si atunci, cum vrem noi sa intram in Europa? Cu prezentul in care Eminescu este redus la autor de stenograme, clasele de liceu decorate cu Ion Creanga si Britney Spears pe pereti opusi (ca o metafora a arcului in timp)? In acest fel, nu trebuie sa ne facem vreo grija cu privire la caracterul nostru european. Europa ne va inghiti intr-o clipita! Vom deveni „europeni” pe loc. Credeti ca altii s-au intrebat cat de europeni sunt? S-au maimutarit pentru ca Europa sa-i placa? Nu! Pentru ca nu caracterul de european este cel care conteaza. Ci cel national. Daca tot ne place sa ne dam europeni, ma intreb: oare Europa poate exista fara europenii din noi? Eu cred ca da. Intrebarea esentiala este insa alta: ce am fi noi in Europa fara istorie, limba, natiune, fara romanism? Nu este mai mare crima pe lume ca negarea si uitarea istoriei nationale! Natiune fara istorie nu exista. Natiune fara limba nu exista. Ca atare, noi, romanii, fara taran, fara limba, fara istorie, suntem spatiu vid pentru Europa. Iar Europa sa ne multumeasca pentru istoria pe care o vom aduce cu noi din 2007.
