„Cand presedintele Ronald Reagan a numit Uniunea Sovietica imperiul raului, persoane bine intentionate s-au unit intr-un cor furios de proteste impotriva unei asemenea retorici provocatoare. Cu alt prilej, domnul Reagan a spus ca SUA si URSS au valori diferite, o afirmatie pe care aceleasi persoane au primit-o in cel mai rau caz tacand. Cred ca voia sa spuna acelasi lucru in ambele cazuri, iar reactia diferita fata de cuvintele sale diferite ne introduce in cel mai important si uimitor fenomen al timpului nostru, cu atat mai uimitor cu cat e aproape neobservat. Exista acum un intreg limbaj despre bine si rau care-si afla originea intr-o tentativa de a ajunge dincolo de bine si rau si de a ne impiedica sa mai vorbim cu oarecare convingere despre bine si rau. Pana si cei care deplang actuala noastra stare morala o fac in chiar limbajul care exemplifica aceasta stare.” Fragmentul este decupat din cartea lui Alan Bloom Criza spiritului american (The Closing of the American Mind), aparuta cu 20 de ani in urma, care la vremea aceea s-a bucurat de un enorm succes. Sa fixam, asadar, momentul aparitiei ei. Ne aflam intr-un moment in care Statele Unite dupa sase ani de guvernare republicana ofensiva reusisera sa ingenuncheze Kremlinul. E drept ca acolo nu mai erau nici Brejnev, nici Cernenko, ori Andropov, ci Gorbaciov insusi, dispus spre deschidere si reformare. Ceea ce intereseaza este insa faptul ca toata politica administratiilor Reagan-Bush pentru a pune capat comunismului era privita de cercurile de stanga din SUA cu destula circumspectie.
Se stie, expresia lui Reagan prin care numea URSS imperiul raului a avut un mare efect mai ales dincolo de Cortina de Fier. Presedintele american avea, in sfarsit, curajul sa ia taurul de coarne, sa se intoarca spre ce facuse Truman, bunaoara, sa sfideze politica democratilor impanata de concesii si sa faca salutara distinctie dintre bine si rau. Dar operatia sa era extrem de dificila intr-o epoca in care relativismul valorilor era la el acasa. Incercarea lui Reagan fiind puternic sustinuta financiar, a fost pana la urma incununata de succes. Totusi, curentul nu mai putea fi oprit, iar lumea era tot mai mult ispitita sa vorbeasca despre ceea ce e dincolo de bine si rau sau mai degraba de ceea ce e dedesubtul binelui si al raului si nu mai avea chef sa nutreasca o dualitate tensionata. Comunismul impotriva caruia s-a ridicat Ronald Reagan era un pol fata de care se putea cristaliza o tendinta coerenta. La fel, dupa 2001 presedintele Bush a incercat sa aseze terorismul in aceeasi paradigma. Ca sa avem suflu militar, trebuie in prealabil sa avem un background ideologic solid, trebuie sa-i facem pe soldati sa simta ca lupta impotriva raului sau chiar impotriva Satanei. Este aici, fara indoiala, un fundamentalism de sorginte protestanta care schematizeaza lumea, dar e de o mie de ori preferabil disolutiei.
Alan Bloom in cartea amintita a avut curajul sa atraga atentia asupra unei asemenea primejdii. E interesant de vazut ce ar fi scris acum. A murit in 1992, cand deja razboiul rece se incheiase. Ce criza ar mai fi analizat in 2006? Cum i-ar fi privit pe conationalii sai inarmati din Irak?
