1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSănătateMinistra Sănătății a dat startul Maratonului de la Iași vaccinând un cetățean...

Ministra Sănătății a dat startul Maratonului de la Iași vaccinând un cetățean din Republica Moldova

În weekend-ul 4-6 iunie are loc cea de a doua ediție a Maratonului de vaccinare de la UMF Iași, după ce aproape 5000 de persoane s-au vaccinat în primul tur, care a avut loc în perioada 14-16 mai.

Ca și data trecută, vaccinarea cu al doilea ser Pfizer se va face 24 de ore din 24, începând de vineri, 4 iunie, de la ora 16.00 până luni, la ora 8.00, în acțiune fiind implicați peste 500 de voluntari. Maratonul se va încheia luni dimineață, la ora 8.00. Pe esplanada UMF Iași va fi instalat un Info Point, iar în clădirea Universității vor fi amenajate 12 de fluxuri de vaccinare.

Maratonul de vaccinare este organizat de UMF Iași, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor Iași, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iași (OAMGMAMR Iași), Prefectura Iași, Primăria Iași, Consiliul Județean Iași și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Ioana Mihăilă, a subliniat, vineri, la Iaşi, importanţa imunizării adolescenţilor împotriva COVID-19, afirmând că prin această procedura sunt protejate toate categoriile de vârstă din perspectiva imunizării comunitare.

„Cred că e important să vaccinăm copiii, pentru că aşa le putem permite acestora să intre în contact mai uşor cu persoanele adulte care sunt nevaccinate sau care nu se pot vaccina şi le reducem acestora riscul de a contracta boala. Vaccinarea copiilor este importantă pentru sănătatea publică şi este sigură pentru copii. Ea a fost dovedită atât de Asociaţia Europeană a Medicamentului, cât şi cea Americană. Din acest motiv a şi fost acceptată şi recomandată”, a precizat Mihăilă, declarând că îşi doreşte ca un număr cât mai mare din persoanele vârstnice sau care au comorbidităţi să fie vaccinate, în acest sens medicii de familie având un rol important: „Ţinta noastră este să vaccinăm un procent cât mai mare din populaţia la risc, adică persoanele vârstnice şi persoanele cu comorbidităţi. Din acest motiv, mergem din ce în ce mai intens spre medicii de familie, oferindu-le acestora suportul şi tot ce este nevoie pentru a intensifica vaccinarea la medicul de familie. De fapt, medicul de familie este cel care cunoaşte cel mai bine care este profilul de risc al tuturor pacienţilor”.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă