Membrii Partidului National Liberal – filiala Botosani au aprobat in ultima sedinta a Biroului Permanent Judetean nu mai putin de trei noi adeziuni de inscriere din partea unor fosti membri PSD. Potrivit presedintelui PNL, Mihai Tabuleac, este vorba despre consilierul judetean Adrian Haidautu, a carui cerere de intrare in randul liberalilor a fost aprobata la sfarsitul saptamanii trecute. In aceeasi sedinta, liberalii au mai aprobat cererile de inscriere in organizatie apartinandu-le primarului si viceprimarului comunei Santa Mare, care s-au decis sa renunte la doctrina social-democrata promovata in ultimii patru ani. Liderul PNL sustine ca nu au fost exercitate nici un fel de presiuni la adresa noilor membri si ca au fost respectate numai niste optiuni: „Au fost discutii la nivelul organizatiei municipale din Dorohoi si apoi a urmat validarea celor trei noi membri. Nu am facut presiuni, ci doar am respectat niste optiuni”, a declarat Mihai Tabuleac, presedintele PNL, filiala Botosani. Cu toate acestea, surse de pe langa PSD sustin ca actualul consilier judetean Adrian Haidautu a fost nevoit sa se inscrie in PNL pentru a nu-si pierde serviciul din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi, unde este angajat, acesta fiind amenintat in mai multe randuri.