„Niciodata nu este prea tarziu”, spune o vorba romaneasca ce se poate aplica si in cazul proiectului „Casa Soarelui”, initiativa a fundatiei engleze „Aid for Children”. Ideea unui centru la Constanta a inceput sa prinda contur prin anii 2000. Asa cum s-a procedat si prin alte tari, proiectul se adresa copiilor infectati cu virusul HIV, celor care sufereau de boli care le limitau speranta de viata, dar si micutilor cu probleme neurologice. Inceputul a fost entuziast. Toata lumea credea in initiativa englezilor si se stia ca va fi mai bine pentru copiii cu astfel de probleme. Proiectul reprezenta si un ajutor pentru parintii copiilor bolnavi. Pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, familiile aveau cate un moment de respiro in care puteau sa se gandeasca la singurul lucru pe care nu si l-ar fi dorit: despartirea, cu mult inainte de vreme, de cei carora le dadusera viata.
Inaugurare cu surle si trambite
In mai 2002, la „Casa Soarelui” se taie panglica inaugurala. Oficialitatile prezente, de la cel mai inalt nivel pana la cel din teritoriu, nu fac economie de elogii la adresa proiectului, unic in Romania. Sprijinul primit de la institutiile statului facuse posibila punerea in practica a unei idei ce avea implicatii adanci in viata multora dintre copiii aflati in suferinta. Directia de Sanatate Publica fusese cea care pusese la dispozitie un spatiu, ce-i drept, tocmai in zona Hala Traian, cladire in care functionase o cresa si care ar fi riscat sa se degradeze iremediabil daca nu ar fi existat proiectul. S-a gasit si sursa de finantare pentru salariile personalului autohton care avea grija de copii in perioada cat se aflau in centru. Autoritatile romane nu au scos bani de la buget pentru a finanta lucrarile de reabilitare, pentru ca totul facusera englezii cu voluntarii, care au muncit din greu pentru a aduce cladirea la stadiul actual. Cum sa nu te entuziasmezi cand vezi ca totul este la standarde occidentale, iar copiii beneficiaza de conditii excelente?!
Minunea a tinut doi ani
Lucrurile au mers destul de bine pana anul trecut. Englezii erau multumiti, angajatii isi primeau salariile de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, pentru ca se considera ca asezamantul, numit de englezi „hospice”, ar fi o unitate asimilata celor care ofereau servicii de sanatate in care se prestau servicii paliative. In stil neaos, romanesc, modificarea unei legi, fara sa se fi gandit in prealabil consecintele, a facut ca proiectul sa intre in colaps. In amendamentul Legii spitalelor, operat in 2004, nu exista nici macar un cuvant care sa se refere la astfel de institutii care nu au caracter de spital, dar care presteaza servicii paliative de sanatate. Mai mult chiar, actul normativ prevede finantare numai pentru spitale, nu si pentru genul de activitati prestate la „Casa Soarelui”. Contractul cu CJAS a expirat la sfarsitul anului trecut, pana cand au fost platite si salariile personalului. Englezii au mai asigurat salariile angajatilor romani inca doua luni.
Lacatul pe usa
Personalul, chiar daca nu este platit, are grija sa mentina curatenia pana in momentul in care glasurile copiilor vor rasuna iar in „Casa Soarelui”. Parlamentarii din Constanta ar trebui sa se autosesizeze si sa ia masuri in consecinta. In serii de cate sapte zile, cate 20 de copii din noua judete ale tarii erau ingrijiti la „Casa Soarelui”. Jucariile stau nemiscate pe locurile lor in asteptarea celor carora le-ar fi adus in suflet un dram de bucurie. Mesele de tenis au fileurile montate, dar paletele si mingile sunt nemiscate. Totul a impietrit… Pe mesele din camera de zi stau vaze cu crini care nu au pe cine sa incante. E liniste si pustiu… Directorul centrului, Sanda Iordache, a spus ca reprezentantii fundatiei engleze vin, saptamana aceasta, la Constanta pentru a incerca sa accelereze adoptarea legislatiei care sa permita intrarea in normalitate.
