13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialOrientul Mijlociu si sinuoasa cale spre democratie

Orientul Mijlociu si sinuoasa cale spre democratie

Cu ocazia turneului efectuat in aceste zile in mai multe state din Orientul Mijlociu, secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a subliniat in mai multe ocazii necesitatea instaurarii unei democratii stabile in intreaga regiune. “A sosit timpul pentru a renunta la eternele eschivari prin care se tot incearca ocolirea laboriosului efort catre democratie”, a avertizat seful diplomatiei americane la Cairo, cu ocazia unei alocutiuni rostite in fata unui public numeros, prezent in aula Universitatii Americane din capitala egipteana.
Indiferent de locul vizitei sau de cetatenia gazdelor, Condi Rice nu a uitat sa sublinieze ca “democratia nu poate functiona daca anumite grupari se afla cu un picior plasat in politica si cu celalalt in tabara terorismului” – avertisment pe care au trebuit sa-l “inghita”, de exemplu, membrii gruparii militante palestiniene Hamas.
Desigur ca nu toti politicienii din zona cu care a avut intrevederi secretarul de stat american au acceptat astfel de critici fara probleme. La Cairo, bunaoara, ministrul egiptean de externe nu s-a aratat defel de acord cu oaspetele sau american. Cu ocazia primei ei vizite efectuate in calitate de secretar de stat in Egipt, doamna Rice s-a exprimat clar in favoarea introducerii cat mai multor libertati in intreaga regiune, solicitand deschis Egiptului sa asigure “egalitatea de sanse” (a opozitiei) cu ocazia alegerilor parlamentare si prezidentiale din toamna. In mod diplomatic de indirect, oficialul american a facut responsabile “regimurile nedemocratice” ale lumii arabe de “spirala” fara sfarsit a atentatelor sinucigase, cat si de celelalte forme de violenta din zona. Riposta omologului ei egiptean nu a intarziat sa apara: “Va amintiti ca va mentionam in masina de supararea acumulata in zona (referitoare la politica externa americana)? Mai intai trebuie adusa sub control aceasta suparare. Iar apoi ramane prioritara rezolvarea conflictului palestinian”, a spus Ahmed Abul Gheit cu ocazia conferintei de presa comune. In pofida unor astfel de “retineri”, doamna Rice a continuat sa vorbeasca despre importanta alegerilor libere pentru intreaga zona. “Teama de alegeri libere nu justifica refuzul libertatilor”. Vizand Siria invecinata, oficialul american a adaugat ca “si Siria va trebui sa primeasca un sistem politic deschis, in cadrul caruia cetatenii sa-si poate exprima liber opiniile”.
Declaratia referitoare la Siria a doamnei Rice survenea practic in timp ce electoratul libanez era prezent la urne pentru a-si desemna componenta viitorului parlament. Aici, opozitia antisiriana, reprezentata de liderul sunnit Saad Hariri – fiul fostului premier libanez asasinat Rafik Hariri -, de liderul druz Walid Jumblatt, precum si de aliatii lor crestini au castigat toate cele 28 de locuri repartizate Libanului de Nord, avand de-acum asigurata majoritatea absoluta in noul Legislativ.
“Poporul a aratat clar ca doreste schimbarea”, a declarat ieri seara Saad Hariri, anticipandu-si victoria electorala.
Iata o prima schimbare de bun augur pentru zona Marelui Orient Mijlociu.

Cele mai citite

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă