In urma cu circa 1,5-2 ani perioadei anterioare Revolutiei din Decembrie 1989, aflandu-ma pe post de inlocuitor la comanda al sefului Serviciului IV „Culte… secte” din fosta Directie I din cadrul DSS, am primit ordin din partea conducerii profesionale de atunci sa fie aduse la sediul fostei unitati toate materialele de propaganda mistico-religioasa (carti, brosuri, reviste, fluturasi, casete si alte tiparituri, cat si aparatura de multiplicat electronica audio-video etc.) pentru organizarea unor expozitii in cadrul unitatii pentru a fi vizitate de cadre de conducere si in cadrul invatamantului profesional.
Evenimentele din Decembrie 1989 ne-au surprins cu o mare cantitate de materiale mistico-religioase si obscurantiste, din cele enumerate, incat ocupau o camera (birou), circa 6×4 m din unitate.
Mentionez ca materialele respective in marea lor majoritate erau specifice sectei interzise „Martorii lui Iehova”, ale altor secte, unele cu caracter pornografic, ale „meditatiei transcendentale” si altele interzise care nu puteau fi valorificate in nici un mod. Toate acestea erau in raspunderea ofiterilor din fostul Serviciu IV si in primul rand a mea, care detineam functia respectiva.
Intrucat am aflat si inteles ca in unitate se afla o mare cantitate de maculatura (ciorne, ziare, reviste de propaganda a fostului PCR si brosuri ale lui N. Ceausescu etc.) care se afla depozitata la magazia unitatii in saci la plt. adj. Ghica Gheorghe, am inteles de la acesta si cpt. Gheorghe Florea ca toate demersurile facute de a fi valorificate prin topire la o fabrica de hartie au fost fara succes.
S-a pus problema gestionarii materialelor maculatura din saci si a literaturii mistico-sectante.
In acest scop fiind dat ordin de a fi distruse intr-un alt mod, prin ardere, impreuna cu mr. Ionascu Cornel, cpt. Gheorghe Florea, cpt. Ipcar Ion si lt.-maj. Dobre Haret. Cu un autocamion condus de plt. mj. Cristea Gheorghe ne-am deplasat pe ruta Bucuresti – Pitesti – Campulung Muscel, in comuna natala Berevoiesti – sat Gamacesti, jud. Arges, la gospodaria numitului Scarlat Ion, situata la marginea localitatii, care imi este ruda apropiata, in ziua de 29 iunie 1990.
In cuptorul de paine al gospodarului si intr-o groapa amenajata special pentru arderea maculaturii, vazand ca dupa circa 12-13 ore (spre orele 3 dimineata) din cei 80-90 saci reusisem sa ardem doar o cantitate de circa zece, am inteles ca nu ne putem incadra in ordin de a realiza distrugerea cat mai rapid.
In aceasta situatie am mers in amonte de gospodaria lui Scarlat Ion la circa 3 km, pe Valea Rausorului, spre munte, unde am recunoscut o viroaga formata de torenti, din poiana spre apa, adanca de circa 5-10 m de la un capat la altul si cu latime corespunzatoare, care asigura conditiile de a fi arse materialele de hartie la loc deschis, ajutate de motorina si fara pericol de a produce incendierea padurii.
Inca inainte de ivirea zorilor am ajuns la viroaga si am inceput descarcarea sacilor, imprastiate fiind materialele pe suprafata acesteia si ajutate cu motorina stropita, in trei randuri au fost arse si cu ajutorul a 2-3 prajini lungi de fag taiate din padure agitam materialele spre a fi arse mai usor, astfel ca in jurul orelor 10-10,30 dimineata, apreciind ca toate materialele au fost arse, am curatit imprejurimile si am astupat cu un strat de peste 1 (un) metru pamant din malurile superioare ale viroagei, ne-am retras spre a reveni la Bucuresti.
In ziua de 30 iunie 1990, in jurul orei 21,30 am ajuns la Bucuresti cu autocamionul avand o pana de cauciuc pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, care ne-a intarziat mai multe ore deoarece conducatorul auto nu avea nici o scula de depanare.
Ajuns acasa, am raportat comandantului unitatii, dl colonel Spataru Dumitru, ca ne-am intors din misiune fara probleme.
Dupa doua zile, in data de 2 iulie 1990, am fost chemat la dl colonel Spataru D-tru impreuna cu mr. Ionascu Cornel, iar in cabinetul comandantului se mai afla un domn colonel de la Comandamentul trupelor chimice din cadrul MApN, unde mi s-a adus la cunostinta ca oamenii din zona locului unde arsesem maculatura au umblat in viroaga si au inceput sa scoata diverse materiale, aspect raportat de un ofiter de la unitatea de chimie din Campulung Muscel – jud. Arges.
Imediat s-a stabilit si impreuna cu dl col. Ionescu de la Comandamentul trupelor chimice ne-am deplasat cu un autoturism Dacia 1300 condus de cpt. Ipcar Ioan la unitatea de chimie din Campulung.
Dupa ce am discutat cu comandantul unitatii din Campulung si ofiterul de serviciu, impreuna cu o grupa de 8 soldati plus un ofiter, cu cazmale, ne-am deplasat la viroaga unde s-a decopertat stratul de pamant, adunate toate hartiile ce nu fusesera arse complet si s-a procedat la ardea lor totala. Apoi din nou au fost astupate cu un strat de circa 1 metru pamant. In timp ce soldatii lucrau, impreuna cu cpt. Ipcar Ioan am mers in zona locuintelor de la capatul satului formata din gospodarii de tigani (rudari) de unde (eu fiind cunoscut de acestia) mi-au predat diverse publicatii cu caracter religios (in special Noul Testament si reviste porno nearse complet) pe care le-am ars imediat la familia Scarlat Ion – ruda mea.
Totodata, am luat legatura si cu seful de post al politiei din comuna Berevoiesti, plt. mj. Soceanu Ion pe care l-am instruit sa actioneze pe cale informativa pentru a stabili daca au mai ridicat materiale din viroaga si alte persoane si sa le recupereze. Seful postului de politie mi-a comunicat ca a aflat in seara zilei de 1 iulie 1990 (duminica) despre existenta unor materiale religioase si porno arse, aflandu-se in zona pentru depistarea unor autori care otravisera apa in scop de braconaj.
Seara, mai tarziu, m-am reintalnit cu seful postului de politie, care a reconfirmat ca in data de duminica 1 iulie 1990 mai multe cadre didactice din comuna se aflau venite la iarba verde, baie si plaja in apropierea viroagei, unde vacarul satului le-a spus ca ar fi niste materiale arse, acesta lasandu-le cateva din acestea.
Cu cadrele didactice se mai aflau si un cetatean din comuna, fost coleg de scoala cu acestea, pe nume Badala Gheorghe, zis Gheorghita, cu sotia. Vazand ca sunt materiale religioase si unele resturi arse cu antetul MI si fostului DSS au inceput sa discute. Majoritatea fiind sub influenta bauturilor, discutau in contradictoriu cu iz politic al etapei parcurse de atunci: momentul Piata Universitatii si altele. Cetateanul Badala, care era treaz intrucat se inapoia cu masina personala din Capitala, a spus in gluma ca le ia la Bucuresti si de aici a inceput cearta intre ei, astfel ca l-au determinat sa le arunce in apa Valea Rausorului.
Dupa cele spuse de seful postului de politie din comuna, ne-am deplasat impreuna si cu cpt. Ipcar Ioan cu masina, am depistat locul cu lanternele si le-am ridicat, apoi, a doua zi, in drum spre Bucuresti impreuna cu col. Ionescu de la MApN, le-am ars sub podul de la km 36, de la Arges, Autostrada Bucuresti-Pitesti.
Tot in seara zilei de 2 iulie 1990, in timp ce militarii lucrau la viroaga, de la postul de politie Berevoiesti l-am cautat pe lt.-col. Tudor, actualmente seful Biroului SRI din Campulung Muscel, pe care-l cunosteam din munca de mai multi ani si care cunostea foarte bine comunele din zona orasului respectiv, inclusiv lucratorii posturilor de politie.
Acesta a venit si i-am explicat care este situatia, solicitandu-i sa treaca pe la toate posturile de politie din zona, in special Valea Bratiei, sa-i instruiasca pe lucratori sa actioneze spre a afla ce se discuta (daca se discuta) despre eventualele materiale arse de „armata” cu caracter mistic, cat si pentru recuperarea lor imediata si sa raporteze imediat orice informatie.
Dandu-i bani si pentru un rezervor de benzina (400 lei), m-a asigurat ca va proceda intocmai a doua zi dupa ce se va inapoia de la Pitesti de la o instruire, in drum spre casa.
In noaptea respectiva de 2/3 iulie 1990 impreuna cu seful postului de politie din comuna am mai discutat cu mai multe persoane de incredere, prieteni din copilarie etc., ca profesori, cadre tehnice, conducatori auto, muncitori spre a afla si despre existenta eventualilor altor detinatori de astfel de materiale.
Dupa ce in seara zilei de 3 iulie 1990 ne-am inapoiat in Capitala raportand situatia, la cateva zile, in data de 05 iulie 1991, impreuna cu cpt. Gheorghe Florea care a condus un autoturism Dacia 1300, cu aprobarea conducerii unitatii, ne-am deplasat din nou in zona, unde am desfasurat munca informativa si investigatii directe sub acoperire de cadre ale MApN in vederea recuperarii altor eventuale materiale ce ar fi detinute de cetatenii din zona.
Cu ocazia acestei deplasari in zilele de 5-7 iulie 1990 am recuperat materiale de propaganda mistica, reviste si brosuri de comentarii a situatiei internationale (Agerpres s.a.) de la COPAC ION din com. Berevoiesti, conducatorul unei grupari de credinciosi ai cultului neoprotestant din localitate, care le-a predat fara nici o obiectie declarand ca au fost aduse de fiul sau, cu acelasi nume, care s-a dezis de fapta respectiva…
De asemenea, am mai recuperat materiale de la seful sectorului minier Godeni (extractie prin put), inginer, si de la seful sectiei mecanice, un subinginer de la aceeasi intreprindere carbonifera. Cei doi sunt prieteni si fusesera cu familiile in 1 iulie 1990 la iarba verde in zona viroagei unde spre seara au fost sesizati de vacarul amintit despre existenta materialelor arse. Amandoi locuiesc la blocurile miniere din Schitul Golesti si aveau materialele acasa, pe care le-au predat fara probleme si obiectii, mergand impreuna cu noi acasa. Acestia doi fusesera la viroaga impreuna cu un alt tehnician din comuna Godeni, care l-a informat pe ofiterul de la unitatea chimica din Campulung, pe care-l cunostea si caruia i-a predat si el la randul lui niste materiale asemanatoare ce au fost distruse.
Totodata, lucratorii postului de politie din comunele Berevoiesti si Aninoasa au mai retinut materiale religioase de la cate doi cetateni, care de asemenea au fost distruse.
Alte materiale nu au mai fost gasite la cetatenii din zona si nici nu s-a mai aflat de zvonuri sau informatii ca ar mai exista la cineva.
In perioada 5-7 iulie '90, cat am fost in scopul amintit in zona, am luat masura de astupare completa a viroagei prin aducerea a 6 (sase) autobasculante „Raba” cu pamant steril de la cariera de carbuni Aninoasa din apropiere, circa 10 km. Acestea au fost deversate spre a lichida complet orice urma in viroaga de catre doi soferi care imi sunt rude apropiate si pe care i-am platit cu 14.000 lei.
Mai raportez ca in perioada 1-23 august 1990 m-am aflat efectiv cu familia in comuna Berevoiesti in concediu, unde am urmarit impreuna cu lucratorii postului de politie din localitate orice suspiciune ca ar mai exista alti detinatori de materiale.
In context, mentionez si faptul ca nu am avut nici o clipa gandul ca in afara materialelor de propaganda religioasa ce le aveam ca pe o povara, in sacii ceilalti s-ar afla materiale din gestiunea informativ-operativa a fostei Directii I, intrucat acestea trebuiau sa fie rupte de asa maniera sa nu poata fi reconstituite. De altfel nici cand se merge cu astfel de materiale la topit, la fabricile de hartie, nu trebuie sa fie intacte, intrucat la locurile de distrugere nu sunt conditii pentru urmarirea lor.
Mai adaug ca in zona comunei Berevoiesti si a celorlalte din apropiere majoritatea covarsitoare a cetatenilor, cu mici exceptii, sunt fideli actualei conduceri a tarii si statului si infocati sustinatori ai FSN, dintre acestia detasandu-se cu prioritate tineretul intelectual, care obisnuieste sa iasa la iarba verde in zona.
Din 29 iunie 1990 si pana la aparitia paginilor publicatiei „Secret” a lui P.M. Bacanu este greu de presupus ca un preluator al unor materiale din „viroaga” sa le predea publicistului, chiar in schimbul unor foloase materiale substantiale, fara ca sa se afle intr-un fel sau altul, mai ales in aceste etape care s-au parcurs pline de convulsii, reactii si framantari firesti omenesti pentru ziua de maine a tuturor, dar in mod deosebit a oamenilor din zona.
De altfel minerii din Berevoiesti au ramas proverbiali din perioada preelectorala cand propagandisti ai PNL veniti cu un autoturism si-au facut cunoscut „programul” cu tuburi de spray cu gaze lacrimogene, avand consecinta, cand ieseau oamenii de la slujba bisericeasca, rasturnarea mijlocului auto si cu protectia politiei au scapat teferi.
Ar mai fi si altele de raportat in sprijinul aprecierilor de mai sus, dar nu doresc sa fiu acuzat de „patriotism local” sau subiectivism exagerat, in conditiile cand de-a lungul anilor am ajutat dezinteresat multe familii din comuna Berevoiesti, fiind iubit de altfel de majoritatea locuitorilor si, cel mai indicat, la timpul respectiv sa ne cream o legenda.
In legatura cu numitul Badala Gheorghe, zis si Gheorghita, consateanul care a aruncat materialele in apa, mentionez ca acesta este de profesie economist si lucreaza la o intreprindere de comert exterior de mai multi ani. Il cunosc pe el si familia, tatal fost muncitor pensionar, din frageda lui copilarie ramas orfan si s-a chinuit mult reusind sa urmeze si facultate. Mai are o sora de profesie asistenta medicala la Spitalul nr. 2 CFR Bucuresti si pe aceasta o cunosc, casatorita cu un croitor, membru al cultului adventist de ziua a saptea, ea nefiind de aceeasi credinta.
Pe Badala Gheorghe, cum am aflat ca a fost in zona, l-am chemat la telefon imediat, confirmandu-mi cum s-au petrecut faptele, chemat de profesorii din comuna. Intrebandu-l direct daca nu cumva a retinut ceva materiale si le are la el, acesta s-a aratat patruns de importanta lucrurilor si, adaugandu-i ca nu trebuie sa-si faca de lucru cu armata si alte probleme care-l depasesc si pot naste consecinte nebanuite asupra sa si altora, mi-a zis ca este om serios, intelege totul si nu doreste sa-si faca de lucru. Daca eu m-am multumit numai cu afirmatiile lui si se apreciaza ca este putin si mai trebuie adancite lucrurile in ce priveste, adaug in sprijin ca se afla in relatii de amicitie de mai multi ani cu locotenent-colonel Bercaru Virgil din fostul organ SMB care raspundea de Peco, iar actualmente se afla in compartimentul informativ pe linie de penitenciare, recent trecut in subordinea Ministerului Justitiei. Adaugand ca economistul Badala Gheorghe are telefonul la domiciliu nr. (…) si ca, daca se impune, ma pot implica in aprofundarea situatiei lui, inclusiv de a-l convoca la o discutie indiferent in ce cadru se apreciaza ca este necesar. Mai am de raportat si urmatoarele nemultumiri de ordin personal care sunt in stransa legatura cu institutia la care lucrez si sub auspiciile careia am jurat credinta patriei si poporului roman si de care ma simt legat trupeste si sufleteste inca din tinerete. Despre ce este vorba:
l m-am angajat voluntar pentru a scoate unitatea din impas impreuna cu alti colegi care au simtit la fel ca mine acelasi imbold, sa rezolvam o problema in conditii de risc neprevazut, fara vreo protectie care ar fi trebuit sa o aiba actiunea in sine;
l s-a impus un termen foarte scurt de rezolvare in conditiile cand cine trebuia sa cunoasca nu a apreciat corespunzator acest parametru care a impietat asupra calitatii desavarsirii actiunii;
l nu s-a acceptat si permis din capul locului sa conlucram pentru acoperirea si realizarea buna a actiunii cu organele de politie si militare din zona, de care eram cunoscut, dar pana la urma am avut impact cu acestia, fiind nevoiti sa le cerem chiar sprijinul;
l dupa aparitia publicatiei „Secret” in care s-au prezentat unele documente ale fostei Directii I din DSS si s-a pus problema de unde provin, au fost sustrase, predate de cineva sau in ultima instanta un gasitor din „viroaga” le-a predat lui P.M. Bacanu, cu subsemnatul nu a discutat nimeni spre a argumenta cum a ajuns la aceasta concluzie (nu supozitie) ori pentru a ajuta cu tot ce cunosc (intrucat mai bine ca mine nu cunoaste nimeni faptele petrecute) la intarirea acestei convingeri sau inlaturarea ei pentru a nu bulversa fortele pe piste inutile. Accentuez asupra acestui aspect intrucat in doua randuri am fost chemat la comanda unitatii, ultima data fiind si un ofiter de la Diviziunea „E”, care, am inteles, se ocupa de clarificarea cazului cu ce s-a publicat in „Secret” si m-am oferit sa merg cu cine trebuie impreuna la fata locului (fiind cel mai in masura sa cunosc in totalitate cazul „viroaga” si „imprejurimile lui umane”) pentru a se lamuri si abandona sau nu aceasta pista. Ba, mai mult, am aflat, din sursele de incredere pe care le am in zona, si am inteles ca un cadru din Diviziunea „E” a fost in zona incercand sa traga o concluzie mergand pe „firul cazului” petrecut. Nu sunt impotriva acestei verificari in zona si la fata locului, dar mergand in necunoscut, neavizat, nepregatit suficient se pot genera complicatii care sa „tulbure apele” in mod gratuit si cu implicatii asupra compromiterii mele personale si implicit a institutiei nou-create din care faceam parte. Se poate merge mai departe cu analiza acestei misiuni si implicatiile;
l in randul cadrelor Diviziunii „B”, dar si de la alte unitati din cadrul SRI si poate din alte domenii militare s-au facut – la timpul respectiv imediat dupa deconspirarea actiunii, iar acum dupa aparitia „SECRETULUI” au revenit in actualitate – diverse fabulatii, care de care mai aberante si condamnabile, din punctul meu de vedere, al colegilor participanti la actiune in mod voluntar, cand altii erau liberi, si asa mai departe. Oare de ce?… Pentru clarificarea cazului ori a abate organul de protectie spre alte piste complicate spre a ramane in necunoscut un tradator sau o conspiratie de acest gen. Pot sa afirm aceste concluzii nu cu usurinta, dar cu fruntea sus in conditiile cand vad la tot pasul (la tv, in presa si cine mai stie unde), „cozile de topor” ale poporului roman cu propriile documente din care rezulta ca s-au aflat sub o anumita „lupa” mai mult sau mai putin protectoare pentru ei. Un caz recent, prezentat la tv, avea in propriile maini un dosar personal de cercetare tot cu urme de ardere inceputa, dar in ce conditii?!
Avand in vedere aspectele si consideratiile personale raportate, pentru a-mi aduce o contributie mai substantiala la lamurirea „variantei viroaga”, cer conducerii unitatii sa am aprobarea de a ma prezenta la domnul sef al Diviziunii „E” pentru a aduce completari si prezenta alte concluzii personale in legatura cu subiectul prezentului raport.
