22.7 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialPartidul Conservator a lasat Copsa Mica-n furnalul gol

Partidul Conservator a lasat Copsa Mica-n furnalul gol

Cand auzi miliardarii ca duc grija averilor acumulate prin metode nu tocmai greco-catolice te pufneste rasul de nu te mai poti opri din hohotit. Bah, te mai pornesc si lacrimile cand vezi la televizor si pe cei care vorbesc despre asta: Dan Voiculescu – Antena 1,2,3,4 si purtatorul lui de cuvant grasuliu si roz in obrajori care numai de foame nu se poate spune ca sufera.
Stim cu totii ce se vorbeste despre modul in care Voiculescu si-a dobandit averea, unii ne putem lasa chiar pacaliti cu ideea ca omul e un geniu, pe rand, al Finantelor, Industriei, Comertului, Televiziunii, Radioului si, mai nou, al politicii. Va rugam nu pufniti in ras ca nu e cazul: omul e chiar un geniu. Intre afacerile sale prin Romania, Voiculescu a nasit una care da si acum batai de cap autoritatilor romane.
Cei care stiu, cunosc faptul ca unul dintre participantii la privatizarea societatii „Sometra” SA Copsa Mica a fost Grupul industrial „Grivco” SA, patronat de bossul politic de la Antena. Care boss a venit de vreo trei ori pana in iadul de la Copsa Mica si, dupa ce s-a lamurit cum sta treaba, nu a mai calcat mai jos de Predeal.
Voiculescu, cel conservator, a facut pe ghidul pentru grecii de la „Mitylineos Holdings”, a participat cu ei, de forma, la achizitia pachetului de capital, asa ca sa moara bastanii de la „Metanef” SA Bucuresti (o firma direct interesata la vremea aceea de combinatul de neferoase de la Copsa Mica) si apoi a cedat pachetul „Grivco” grecilor, ce si-au intregit, astfel, participatia in cadrul fostei IMMN Copsa Mica. Toata lumea a ramas fericita, iar Voiculescu-Grivco nu a mai dat pe la fata locului, desi la vremea respectiva le propovaduia rromilor din localitate despre cum vor lucra ei fericiti la combinatul proaspat privatizat sau la ferma zootehnica a acestuia.
Acum ne place mult de tot ideea acestuia (de 1,5 la suta, ca si partidul pe care il pastoreste), de a promova o lege a controlului averilor. Cica pentru a ajuta la asanarea economiei romanesti de miliardarii de carton care s-ar fi imbogatit ilicit. Ideea este, probabil, ca legea sa aiba efect de-aici inainte si nu inainte de '89, ca atunci nu vom mai sti sigur pe unde va scoate camasa Voiculescu.
Proiectul merita retinut in atentie, desi nu are valoarea politica nici macar a unei cepe degerate, pentru a vedea asa cam cat timp o sa ia parlamentarilor sa-l aduca pe ordinea de zi si sa-l… adopte.
Stim un presedinte care nu-l va promulga defel si mai stim ca cei care trebuiau sa-si justifice averile au facut-o deja, care cu matusa, care cu capusa sau chitantele nevestei.

Cele mai citite

Biserica evanghelică fortificată din județul Sibiu, distinsă cu Premiul Publicului și Grand Prix 

Proiectul de reabilitare a Bisericii Săsești din Alma Vii, din comuna Moșna, județul Sibu, este marele câștigător al anului 2024: Grand Prix și Premiului Publicului în cadrul...

Integritatea în achiziții publice sub lupă: ANI emite 13 avertismente

Agenția Națională de Integritate a verificat și 28% dintre contractele finanțate din fonduri europene Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada iulie - septembrie 2024,...

UTA renunță la Ezekiel Imoh după doar șase luni!

Atacantul nigerian Ezekiel Imoh părăsește UTA Arad după o perioadă scurtă de doar șase luni în care a evoluat pentru echipa antrenată de Mircea...
Ultima oră
Pe aceeași temă