Legile electorale romanesti fac din procedura infiintarii de partide un demers dificil si anevoios. Perspectiva laborioasei strangeri de semnaturi – necesare in numar considerabil si provenite din diferite regiuni ale tarii – pare arhisuficienta pentru a descuraja, din start, pana si persoanele cele mai ambitioase si hotarate.
Fenomenul consolideaza insa influenta cartelurilor de activisti politici dispusi a sprijini infiintarea unui partid printr-un anume aport de membri, necesari din punct de vedere juridic. Desigur ca si pretul platit este unul corespunzator, avand in vedere ca tagma "inchiriatilor" rareori dispune de convingeri si principii ferme. Motivatia unor astfel de indivizi consta exclusiv din traiul cat se poate de bun dus pe urma unei pseudoactivitati politice. Si iata cum politica ajunge transformata in comert, fiind perceputa drept un soi de franciza detinuta la biletele de loterie vandute in vadul din plin centrul capitalei. Indivizii in cauza seaca orice partid de puterile si ambitiile sale reformatoare – ce-i drept, daca au ce seca, pentru ca in cazul unora dintre formatiuni vointa reformatoare este oricum nula, in pofida unui statut rasunator.
Actualmente, cartelurile activistilor "de inchiriat" reprezinta varianta moderna a mercenarilor de odinioara, aflati in solda armatelor europene anterioare erei nationalismului. Precum bine se stie, mercenarii intrati in slujba elitelor regale din stricte considerente materiale au prelungit, de-a lungul istoriei, numeroase beligerante, cel mai funest exemplu constituindu-l razboiul de 30 de ani care a insangerat tarile germane si a condus la decimarea populatiei lipsite de aparare.
La randul ei, politica romaneasca pare tot mai mult inspirata din Evul Mediu, fiind dominata de o banda de lefegii dispusi a-si cauta norocul prin pervertirea calitatilor considerate atribute sine qua non ale politicianului. Atunci cand factiunile parlamentare ale partidelor sunt dominate de activisti neprincipiali, in mod inevitabil doar candidatii eminamente cinici si mediocri ajung avansati in esichierul intai. Programele de partid par si ele focare de boala Alzheimer, reprezentand pentru cei mai multi o amintire cat se poate de obscura. Unica prioritate de pe agenda zilei este cea a dezvoltarii abilitatii de a intercepta avutia statului in beneficiul exclusiv al propriului grup de interese. Iar cum vistieria statului va dispune foarte curand de considerabile fonduri UE, se poate conchide de pe acum ca nonvalorile activiste vor continua sa rasara precum ciupercile dupa ploaie.
Recent, Theodor Stolojan a fost exclus din partidul al carui lider a fost timp de patru ani din simplul motiv de a fi semnalat in repetate randuri dezacordul sau fata de asemenea demersuri. Dupa 2000, Stolojan a fost cel care a rezistat incercarilor de transformare a PNL intr-un vasal pesedist. Cand nu a mai fost lider si dupa ce PNL a decis alianta electorala cu PD, s-a vazut din ce in ce mai izolat in propriile randuri liberale, predominate de o sumedenie de vajnici activisti in cautarea unui os de ros. PNL n-a constituit nicicand o forta politica virginala, dar nici nu a fost un partid invadat de figuri precum cele sosite spre finalul conducerii lui Valeriu Stoica. Desigur ca in prezent este usor a-i reprosa lui Stoica a fi primit in partid toti dezertorii din ApR si diversi ex-pesedisti de notorietate impreuna cu intreaga lor camarila. Dar se poate porni de la ideea ca, in viziunea sa, comportamentul acestora urma sa fie atent monitorizat, iar Stoica se afla oricum in ingrata situatie de a lupta pentru supravietuirea PNL, aflat la un pas de soarta nefasta a PNTCD. Amara medicatie prescrisa de Stoica a condus insa la reactii adverse suferite de pacientul liberal. Dupa ce Stoica si Stolojan s-au retras, pe rand si din varii motive, din fruntea partidului, a venit timpul pentru ca Dinu Patriciu, oligarh "de-al casei", sa aiba parte de o ascensiune irealizabila anterior. Ponderea impresionantei sale averi crescuse, oricum, datorita bunelor relatii avute cu pesedisti de maxima influenta. In consecinta, in ochii lui Patriciu PSD a incetat, in timp, sa mai constituie un adversar autentic – aspect confirmat de unele dezvaluiri recente. Veteranul liberal constatase ca dracul nu era nici pe departe atat de negru, iar statutul de membru-hibrid nicidecum de lepadat. In plus, cresteau sansele castigarii PNL de partea politicii de tip corporatist – facuta de o oligarhie economica transpartinica prin distribuirea avutiei in baza unei platforme pseudomodernizatoare.
Dar intentiile lui Stolojan, outsiderul cu un trecut fesenist, erau altele. Expertul financiar a preferat donchisoteasca alianta cu Traian Basescu, proband inca o data ca in Romania sentimentele de atractie sau antipatie mutuala pot avea consecinte cu adevarat surprinzatoare. Au castigat, impreuna, batalia cruciala din 2004 purtata pentru supravietuirea partidului, dar de atunci planurile vizand noi demersuri politice au fost subminate de liota de mercenari care intre timp si-au facut loc la toate nivelurile PNL. Iar daca soarta platformei politice lansate de Stolojan si Stoica pare pecetluita, destinul cinicilor care i-au alungat se contureaza mult mai radios – Tariceanu si ai sai liberali afaceristi vor putea bate in curand palma cu Voiculescu si chiar cu Vadim. O noua platforma poate fi oricand elaborata rapid, liantul constituindu-l, desigur, fascinantul potential financiar al politicii.
Atata timp cat acest viciu capital persista in politica autohtona, razboiul de 30 de ani va continua pe meleagurile romanesti, iar victima mercenarilor politici va fi, ca si in Evul Mediu, aceeasi populatie nevinovata.
Tom Gallagher, profesor la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
