Avocatul vrancean Corina Dodoiu a depus o sesizare atat la Ministerul Justitiei, cat si la Consiliul Superior al Magistraturii in care ii acuza de incompatibilitate in exercitarea profesiei pe o serie de magistrati si avocati de la Tribunalul Vrancea si Judecatoria Focsani. „Neexercitarea dreptului de abtinere in caz de incompatibilitate si dirijiarea clientelei din birourile magistratilor si procurorilor catre avocati in rudenie directa cu magistratii sau catre avocatii indrumatori ai stagiarilor cu rude ale magistratilor a determinat structurarea unor clanuri constituite pe criteriul avantajelor materiale reciproce”, se arata in sesizarea formulata de Corina Dodoiu. Lista cuprinde peste 13 nume. In frunte este Baroul Constitutional Vrancea, reprezentat prin Jenica Bujenita. „Hotararea nr. 40 din 20.06.2004, de infiintare a Baroului Constitutional, depusa in Ds. 4806/C/2005, este un
fals grosolan intrucat Legea 255/23.06.2004, in baza careia pretinde ca s-a infiintat acest barou, a aparut la trei zile de la data hotararii”, spune reclamanta. Corina Dodoiu o acuza de incompatibilitate si pe judecatoarea Mandica Badiu, al carei sot, George Badiu, a fost numit de curand sef al Serviciului Cercetari Penale din cadrul IPJ Vrancea. Avocata sustine ca nu este legala repartizarea solutionarii de cauze penale cu arestati si conducerea sedintei de judecata cu arestati si a altor cauze penale, in care instanta este investita prin rechizitoriu, in completul de miercurea, de catre Mandica Badiu, aceasta incalcand dispozitiile art. 105 din Legea 161/2003, raportat la art. 131, alin. 3 din Constitutia Romaniei. Art. 105 din Legea 161/2003 se refera la faptul ca magistratilor le este interzis sa participle la judecarea unei cauze in calitate de judecator sau procuror daca ei, sotii sau rudele lor pana la gradul IV inclusiv, au vreun interes in cauza”, spune Corina Dodoiu. Avocata mai spune ca nu este legala nici „acceptarea formularii de concluzii la Tribunalul Vrancea si nesanctionarea, atat a magistratilor implicati, in raport de dispozitiile art. 20 din Legea 51/95, completata prin Legea 255/2004, art. 105 din Legea 161/2003, cat si a avocatilor aflati in rudenie de gradul I prin incalcarea dispozitiilor Legea 51/1995”. In opinia Corinei Dodoiu, in aceasta situatie se afla „avocata Andreea Dibus, fiica judecatoarei Marlena Dibus, in conditiile in care art. 20 din Legea 51/95 instituie o incompatibilitate totala a avocatului la Tribunalul Vrancea pe toata perioada in care tatal avocatului indeplineste functia de judecator, avocatul indrumator Bostiog, incompatibil in cauze penale de competenta IPJ Vrancea si a Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea – fiu al procurorului Bostiog, avocatul Duta (fiul fostului sef al Directiei Silvice, Gica Duta – n.r.), incompatibil fata de calitatea de magistrat a mamei sale in toate completele Tribunalului Vrancea, avocatul Codrut Balas, incompatibil la toate instantele parchetelor aflate in raza Curtii de Apel Galati, pe toata perioada exercitarii functiei de procuror PNA, de catre tatal sau, procuror Al. Balas, lichidator Bordea, care este desemnat in lichidari judiciare de magistrati ai Tribunalului Vrancea, in conditiile in care sotia acestuia este magistrat la Tribunalul Vrancea (judecatoarea Aneta Bordea – n.r.), in temeiul art. 27, pct. 4 Cod Procedura Civila”. Lista incompatibililor reclamati de Corina Dodoiu ii cuprinde pe avocatii Daniela Coman, Popescu (fiul procurorului Popescu membru al ATOP – n.r.), Sava – nepotul judecatoarei Mandica Badiu si Corina Sacrieru, fiica judecatorului Nicolae Vraciu.