Iar se umfla raurile
Specialistii Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) prognozeaza cresterea debitelor raurilor din cauza efectului combinat al precipitatiilor. Astfel, se vor inregistra depasiri ale cotelor de atentie si izolat de inundatie pe Crisuri, Bega, Timis, Barzava, Caras, Nera, Cerna, Jiu, raurile din bazinul mijlociu si inferior al Oltului si bazinul inferior al Muresului. Exceptie fac raurile din bazinele Siret si Prut, ale caror debite vor fi stationare.
Traficanti romani de metale cu dubla utilizare, surprinsi la Ruse
Politistii bulgari au confiscat ieri, la Ruse, trei kilograme de hafniu, un metal care figureaza pe lista materialelor cu dubla utilizare, civila si militara. Hafniul a fost descoperit intr-un autoturism care se indrepta spre Romania avand la bord trei cetateni romani si un bulgar. Potrivit sefului directiei de crima organizata, generalul Valentin Petrov, citat de novinite.com, este pentru prima oara cand un astfel de material este descoperit in Bulgaria, operatiunea avand „o importanta deosebita pentru securitatea nationala a Bulgariei”. Datorita proprietatilor sale anticorozive, hafniul este folosit adesea in constructia reactoarelor nucleare pentru sinteza radioactiva.
Un miliard de lei pe an pentru asigurarile pensionarilor
Contributiile la bugetul asigurarilor de sanatate ale pensionarilor vor fi platite de la bugetul de stat, astfel incat sa nu fie afectate veniturile pensionarilor, a declarat secretarul de stat in ministerul Muncii Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale. Statul ar putea plati lunar in jur de 87,5 milioane de lei noi pentru asigurarile de sanatate ale pensionarilor. Singurii ce ar urma sa achite din pensie o parte din contributie vor fi cei cu pensii de peste 900 de lei noi. „Pentru cei 4,61 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, efortul bugetar lunar ar fi de aproximativ 80 de milioane de lei noi, iar in cazul celor 1,275 milioane de agricultori, efortul ar fi de 7,5 milioane de lei noi. Calculul a fost efectuat pe veniturile actuale ale celor aproape sase milioane de pensionari”, a precizat presedintele Casei Nationale de Pensii. Secretarul de stat sustine ca discutiile privind introducerea in bugetul de stat a costurilor pentru acoperirea contributiei la sanatate pentru pensionari sunt avansate.
Suma minima necesara la iesirea din tara, intre 20 si 30 euro pe zi
Reprezentanti ai societatii civile si ai Ministerul Administratiei si Internelor au cazut de acord asupra cuantumului sumei minime in valuta liber convertibila pe care cetatenii romani trebuie sa o detina la iesirea din tara, cand calatoresc in scopuri particulare in statele membre ale Uniunii Europene sau in alte tari. MAI a organizat ieri o masa rotunda pe aceasta tema, la care au fost invitati sa participe mai multi reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale. S-a convenit ca suma minima in valuta pe care cetatenii romani sa o detina la iesirea din tara sa fie de 20 euro sau echivalent, pentru fiecare zi de sedere declarata, dar nu mai putin de 5 zile, in cazul calatoriei in fostele state socialiste. Cei care vor sa ajunga in tari Schengen trebuie sa aiba asupra lor minimum 30 euro pentru fiecare zi de sedere, dar nu mai putin de 5 zile.