Incepand de anul viitor, la Portul de marfuri generale Docuri SA Galati va fi construit un terminal pentru operarea navelor portcontainer de tip Roll On/Roll Off, prin acesta urmand sa fie introdus si in Portul Galati fluxul de transport de marfuri in sistem containerizat.
Terminalul va costa peste 6 milioane de euro si va fi construit, in colaborare, de SC Port Docuri SA, care este firma cu capital privat, si de compania nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime Galati, care are in proprietate infrastructura portuara. Ministerul Transporturilor a aprobat recent alocarea la bugetul APDM a aproximativ 20% din costurile terminalului, fonduri ce reprezinta contributia statului in adaptarea cheurilor la noile conditii tehnice de operare portuara. Restul investitiilor, care constau in modificarea platformelor portuare si a cailor de acces, construirea pavilioanelor si instalarea utilajelor specifice operarii containerelor, vor fi suportate de catre Docuri SA. In primul an vor fi operate 7.000-10.000 de containere, adica 200.000 de tone de marfa, urmand ca ulterior capacitatea de operare portuara sa fie crescuta la 120.000 tone de marfuri anual. Portul Docuri este important in fluxul transporturilor de marfuri spre tarile din est pentru ca este dotat si cu cale ferata cu ecartament lat, utilizata in Ucraina, Federatia Rusa si alte state din spatiul ex-sovietic.