Formată din peste o sută de experţi proveniţi din toate statele UE, magistraţi, profesori universitari sau membri ai Parlamentelor naţionale, oferă avize amicus curiae asupra unor chestiuni de drept constituţional comparat şi internaţional, la cererea Curţilor Constituţionale, de obicei, din cele 60 de state membre.
Nefiind înzestrată cu autoritate para-statală, punctele sale de vedere nu sunt obligatorii. Instituţia funcţionează ca un sfetnic, dar nu ia decizii în locul solicitanţilor.
Prima consultare a Comisiei de la Veneţia de către autorităţile statului român, spun datele istoriei recente, s-a efectuat la cererea Guvernului Victor Ciorbea, în 1997, cu privire la legea de restructurare a ministerelor din România. Un alt punct de vedere a fost formulat de către experţii săi în anul 2000, cu privire la legea de finanțare a partidelor, iar în 2001 şi-a exprimat o părere cu referire la propunerea de revizuire a Constituției. În 2006 şi-a dat acordul pentru una dintre cele două propuneri de modificare a Legii Curții Constituționale.
În 2012, în plină criză politică, Victor Ponta a solicitat, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, un diagnostic legat de starea statului de drept, când instituţiile erau în deplin conflict, preşedintele fiind suspendat. Atunci a fost revocat Avocatul Poporului. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au căzut, a fost schimbată legea de organizare a CCR. Comisia de la Veneția a concluzionat astfel: „Evenimentele și diversele declarații demonstrează o lipsă îngrijorătoare de respect în rândul reprezentanților instituțiilor statului față de statutul altor instituții ale statului, inclusiv față de CCR“. La acea vreme, Comisia a recomandat o serie de modificări în Constituția României care nu s-au mai făcut. În puţine cazuri, Executivul sau Legislativul au dat curs recomandărilor acestei instituţii.
Comisia de la Veneţia e formată din oameni cu interese şi opinii divergente, deci nu e un Dumnezeu care să judece. Nici nu are calificarea necesară şi nici misiunea.
Mare parte din români ar dori ca statul să stea ciuci cu faţa la noua Meccă decretată de fenomenul – indus sau impus – numit experiment România.
Nimeni dintre politicienii români n-a certat-o că e proastă sau rău informată.
Tudorel Toader, ca membru al venerabilei loji de percheziţie a abstractului în meandrul concretului legislativ, a făcut o lecţie, ca de obicei, despre cum să citim dispoziţiile instituţiei unite cu Consiliul Europei. A şi precizat de patru ori, pentru ochii celor care nu vor să vadă, că în Raportul ultim nu este analizată OUG privind modificarea legilor Justiţiei, acest punct de vedere se va formula în sesiunea din decembrie.
Românii au fost mai mereu reliable cu Comisia. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu punctul de vedere al Seim-ului polonez, în 2016, când Comisia de la Veneţia, în toată luminăţia ei, a fost consultată să-şi exprime o părere despre modificarea Legii Curţii Constituţionale. „Opinia e plină de erori, prezintă o abordare unilaterală. Atitudinea ei dezvăluie un angajament politic clar al experților care l-au elaborat din partea opoziției“, se arăta în comunicatul remis presei atunci.
În timpul procesului de modificare a Constituţiei maghiare, în 2012, Comisia de la Veneția a criticat pe zeci de pagini conceptul protecţionismului statului maghiar faţă de ungurii din diaspora. Textul din art. D al normei fundamentale spunea: „Ungaria va purta responsabilitatea pentru soarta maghiarilor care locuiesc dincolo de granițele sale“. Opinia Comisiei de la Veneţia a fost explicată astfel: „Art. D atinge în mod delicat problema suveranității statelor și, având expresii prea vagi și nu prea precis formulate, ar putea da motive de îngrijorare“. Răspunsul autorităţilor maghiare a fost tăcerea. Voci ale societăţii civile şi o serie de parlamentari ai FIDESZ au criticat lipsa de acurateţe a raportului Comisiei de la Veneţia, acuzându-l de „erori factuale“.
Raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia din vara acestui an a suferit de „erori factuale“, conform opiniei magistratului Dana Gîrbovan, care s-a opus mai mereu controlului exercitat de serviciile secrete asupra actului de justiţie. Memoria hârtiei şi a internetului consemnează capitolul referitor la cauza administrativă: infirmarea de către procurorul ierarhic superior a soluţiilor procurorului de caz şi pe motive de „netemeinicie“, nu doar nelegalitate, i-ar încălca independenţa şi ar permite ingerinţa politicului în anchete. Lazăr şi Kövesi, copiştii anticamerei Curţii de la Veneţia, au dezinformat măriile lor cu privire la acest aspect, doar pentru a putea justifica propaganda că politicul se va băga în dosare.
Şi acum, Tudorel Toader a trebuit cu delicateţe să explice erorile Comisiei ca pe atribute cu măsuri variabile, un fel de „este apa udă sau desnudă“.
Pentru a nu fi jignită, Comisiei i se spune că face erori factuale. Dar nu e zeiţa în măsură să împartă dreptatea, doar în mintea celor care hulesc România în orice organism european sau oriunde ar merge. Codrin Ştefănescu a fost de părere, recent, că ar trebui să se ceară retragerea cetăţeniei celor care înjură ţara.
Comisia de la Veneţia e o instituţie în care se adună o serie de experţi de 4-5 ori pe an şi îşi dau cu părerea. Un altfel de for, altfel decât cel din Cişmigiu, poziţionat strategic în jurul tablelor de şah.
Comisia e o cuvioasă şi mărită pălărie de care te poţi lipsi fără să ţi se reproşeze că nu ai atitudine aristocratică. De prea multe ori a fost parţial folosită împotriva unor state care nu stau cuminţi atunci când Mutter închide cutiuţa cu bombonele şi ascunde kremschnitte-urile pentru nepoţii râzgâiaţi.
Cel mai mare deranj ar fi să nu fie deranjată Comisia cu niciun răspuns. Tăcerea e o formă de sictir. Major. Domnesc.
