Elanul oamenilor legii în a aplica sancțiuni pentru diferite încălcări ale legilor referitoare la ordinea publică și disciplina în construcții este descurajat chiar de stat, respectiv de Parlament, prin prevederile legii care a fost dată tocmai pentru a îmbunătăți colectarea amenzilor contravenționale. Este vorba de Legea nr. 203 din 20 iulie 2018 privind „măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale“.
Prin această lege este modificată Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, articolul 28 al ordonanței căpătând următoarea formă: „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal“.
La articolul 22, aliniatul (2), al Legii 203 se spune că „de la data intrării în vigoare a prezentei legi, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate“. La articolul 24 se spune că legea intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu excepţia art. 1-17 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019. Legea 203 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 25 iulie, așadar prevederile articolului 22 au intrat în vigoare de pe data de 24 august.
Au apărut amenzile „cu preț redus“
Principalii beneficiari ai clemenței statului în contradictoriu cu oamenii legii, deci tot cu statul, sunt în primul rând cei care încalcă Legea 61 referitoare la încălcarea ordinii şi liniştii publice și Legea 50, a autorizării construcțiilor. Sunt legi de a căror respectare se ocupă în special polițiile locale. „Printre cele mai utilizate acte normative de către poliţiştii locali sunt Legea nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a ordinii şi liniştii publice, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dar şi altele, acte normative care prevăd în mod expres că nu se aplică prevederile OG 2/2001, adică posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore.
Având în vedere că prezenta Lege nr. 203/2018 prevede în mod expres faptul că există această posibilitate pentru toate actele normative care nu prevăd acest lucru, înseamnă că toţi cei sancţionaţi pentru încălcarea celor două legi beneficiază de acest drept“, a declarat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi. Modul de aplicare este încurajator pentru cei care încalcă legea. Spre exemplu, dacă pentru o anume nerespectare a legii fapta este pedepsită cu o amendă de la 1.000 la 5.000 de lei, iar polițistul întocmește un proces-verbal prin care aplică o amendă de 4.000 de lei, contravenientul are 15 zile la dispoziție, nu 48 de ore, pentru a plăti o amendă de 8 ori mai mică, de numai 500 de lei.
Cei ce încalcă legea le pot râde în nas polițiștilor
La două luni de la intrarea în vigoare, noile „facilități“ la plata amenzilor sunt din ce în ce mai „frecventate“ de cei care încalcă legea. Nu este nicio exagerare în utilizarea termenului „facilități“. Spre exemplu, în Legea 61/1991 sunt prevăzute situații în care se aplică amenzi mari. Pentru „împiedicarea sub orice formă a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice“ pot fi aplicate amenzi de la 3.000 de lei la 6.000 de lei. Dacă polițistul constată o situație gravă, care justifică aplicarea amenzii maxime, de 6.000 de lei, cei care au încălcat legea, producând acea situație gravă pentru ordinea publică, pot plăti numai 1.500 de lei.
În condițiile în care și până acum am avut o ascensiune a cazurilor de agresiuni la adresa polițiștilor, încât a fost nevoie de înăsprirea legii, care va fi efectul acestor noi prevederi, care nu fac altceva decât să le ofere celor certați cu legea perspectiva că faptele lor nu sunt prea aspru pedepsite. „Facilitățile“ din Legea 203 anunță cel puțin un nou val de „mișto“-uri și bancuri la adresa polițiștilor, pentru că scad autoritatea polițistului în fața potențialilor contravenienți. Polițistul dă o amendă, dar vine statul și „iartă“!
Devălmășie și în urbanism
În ultimii ani s-au făcut pași importanți în eliminarea haosului din urbanism, fiind impuse proceduri clare în autorizarea construcțiilor. Au fost introduse norme stricte și în ceea ce privește proiectarea locuințelor, de la distanțele minime față de proprietățile învecinate sau orientarea ferestrelor, la reguli referitoare la amplasarea unei uși de garaj în raport cu trotuarul drumului public.
Pentru încălcările acestor norme se aplică amenzi, mai mici sau mai mari. Legea 203 „reglementează“ și în acest domeniu: pentru ridicarea unei construcții fără autorizație, cea mai gravă dintre abateri, se poate plăti doar o amendă de 500 de lei. Spre exemplu, un gălățean și-a ridicat o construcție fără autorizație, și a plătit o amendă modică. „În urma verificărilor efectuate la un imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Tecuci, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat că au fost executate lucrări de construcţie fără autorizaţie.
Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei şi s-a dispus intrarea în legalitate în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată“, se spune într-un comunicat al Poliției Locale Galați. Cel vizat de măsura Poliției Locale a plătit numai 500 de lei. Dacă punem în balanță și birocrația pentru obținerea autorizației de construire, eventualele planuri de urbanism zonal sau de detaliu, nu este mai simplu să scapi de toate astea cu o amendă de 500 lei? Nu-i așa că e mai ieftin să încalci legea?