Din data de 29 ianuarie 2006 va intra in vigoare o noua reglementare legislativa referitoare la protectia mediului. Este vorba de OUG nr. 195 din 22 decembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1196 din 30 decembrie 2005. In nici un alt domeniu legea-cadru nu a suportat atatea modificari, asa cum s-a intamplat in domeniul mediului.
Desi nimeni nu o cerea, ministrul Sulfina Barbu a fost convinsa sa abroge legea-cadru (nr. 137/'95), adoptand o noua reglementare, creand astfel, cu numai patru luni inainte de Raportul Comisiei Europene privind aderarea, o situatie complicata, potrivit opiniei expertilor juristi si a agentilor economici. Si aceasta in timp ce UE ne critica pentru instabilitatea si neaplicarea legislatiei de mediu. Adevarul este ca legea-cadru referitoare la protectia mediului pare a fi blestemata, deoarece fiecare ministru care s-a perindat pe la Ministerul Mediului (indiferent de culoarea politica) nu s-a lasat pana nu si-a facut „legea lui”.
Dupa 1995 fiecare cu legea lui…!
In 1995, dupa multe asteptari, discutii, controverse, semnale nu tocmai „euro-confort” din partea UE, care ne tragea de ureche pentru lipsa unei legi-cadru in domeniul protectiei mediului, autoritatea centrala de mediu de la acea vreme (Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului) reusea, in sfarsit, sa aiba legea mult solicitata: Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului publicata in M.O. nr. 304 din 30 decembrie 1995. Ministrul care se mandrea cu „puiul legislativ” era Aurel Constantin Ilie, reprezentantul partidului de guvernamant ร PDSR. Rezervandu-si paternitatea Legii nr. 137, dl ministru Aurel Constantin Ilie era convins ca actul normativ va dura cel putin… o suta de ani. Dar n-a fost sa fie asa, pentru ca dupa numai 3 ani stufoasa lege a fost supusa „chirurgiei politice”. Ministrii CDR au avut si ei „ambat”, asa ca, incepand cu Ioan Oltean, Sorin Frunzaverde si Romica Tomescu, fiecare a vrut sa lase ca amintire o lege care sa se identifice cu propriul mandat. Prin urmare, agentii economici, inspectorii de mediu s-au trezit peste noapte ca Legea nr. 137/'95 a devenit H.G. nr. 314/1998. Si aceasta in conditiile in care oamenii abia reusisera sa faca aplicabila vechea lege. Prin anul 1999, Parlamentul a votat Legea nr. 159, care modifica si completa Legea protectiei mediului. Din nefericire, bulibaseala legislativa nu s-a oprit aici. In anul 2001, ajunge la putere PDSR, botezat PSD. La Ministerul Mediului revine in functia de ministru chiar „parintele Legii nr. 137/1995”, Aurel Constantin Ilie. Ranit in orgoliu de fostii ministri pedisti si taranisti, A.C. Ilie recurge la modificarea si completarea Legii protectiei mediului, bagandu-i iarasi in ceata pe agentii economici, ba chiar si pe inspectorii de mediu, obligati sa studieze si sa aplice reglementari contradictorii celor anterioare. H.G. nr. 352/2001, urmata de O.U.G. nr. 91/2002, modifica Legea protectiei mediului. Biata lege nu are insa norocul sa ramana neslutita nici macar pe durata guvernului pesedist, caci din fruntea Ministerului Mediului pleaca Aurel Constantin Ilie. Fotoliul este ocupat de Petre Lificiu, tot de la PSD, dar cu alte vederi ecologiste. Apoi ministerul este inghitit de Agricultura si condus de Ilie Sarbu. In 2003, aflam de OUG nr. 86, care „modifica si completeaza” Legea protectiei mediului. Toate aceste balbaieli legislative aveau loc intr-o perioada in care Comisia Europeana ne „urechea” de zor pentru instabilitatea institutionala si legislativa in domeniul mediului. In anul 2004, legea scapa de „bisturiul-vendeta”. In aceasta perioada, Speranta Ianculescu (PSD) a avut un mandat de numai cateva luni.
Ordonanta cu modificari si completari
Ajungem, iata, in anul de gratie 2006. Ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu, nu vrea sa paraseasca fotoliul de demnitar fara a-si pune amprenta pe… Legea nr. 137/'95. Asa ca zecile si sutele de modificari aduse de „fostii” sunt rase de dna Barbu, iar legea nu mai este lege, ci devine o ordonanta cu modificari si completari: OUG nr. 195/2005. Un cadou de Craciun, facut „cu drag” agentilor economici, dar si subalternilor, obligati sa faca slalom printre alte sute de acte normative care nu se mai potrivesc acum cu ordonanta.
Dna ministru crede ca va fi ultima modificare
Dupa aceasta odisee a legislatiei de mediu, orice om normal ar vrea sa stie de ce tuturor ministrilor li „se pune pata” si tin mortis la modificari in loc sa-si consume energia pe aplicarea legii existente, lucru cerut insistent de catre Comisia Europeana. Daca chiar era necesar acest demers legislativ am aflat din raspunsul la intrebarea adresata dnei ministru. „Avand in vedere necesitatea indeplinirii angajamentelor asumate de tara noastra in procesul de integrare europeana, a fost imperios necesara adoptarea, in regim de urgenta, a acestui act normativ, in baza caruia sa poata fi adoptata legislatia subsecventa in domeniul protectiei mediului. OUG nr. 195/2005 creeaza cadrul unitar prin care se statueaza principiile care guverneaza intreaga activitate de protectie a mediului si traseaza directiile de reglementare a activitatilor economice in vederea atingerii obiectivelor dezvoltarii durabile, atingand si elemente care vizeaza interesul public. De asemenea, prin promovarea acestui act normativ, s-a urmarit eliminarea necesitatii amendarii continue a Legii protectiei mediului ori de cate ori apare o modificare a legislatiei comunitare in domeniu, precum si integrarea modificarilor anterioare, aprobate prin OUG nr. 91/2002, asigurand o viziune globala asupra protectiei mediului in concordanta cu acquis-ul comunitar” a fost raspunsul Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor.
Opinia juristului: Parlamentul sa nu voteze ordonanta
Despre necesitatea si dimensiunile acestui precipitat demers legislativ am discutat si cu prof. dr. Mircea Dutu, jurist expert in dreptul national si international al Mediului, membru in mai multe organizatii internationale de drept. „Cel putin din perspectiva argumentelor initiatorului sau si continutului, ordonanta nu era necesara. Astfel, in textul sau, acesta ar justifica, in primul rand, prin necesitatea indeplinirii angajamentelor asumate de Romania in procesul de integrare europeana, care ar presupune o baza legislativa subsecventa in domeniu. Or, conform declaratiei oficiale, pana acum s-au preluat peste 98 la suta din acquis-ul comunitar de mediu, in baza legii anterioare, nr. 137/1995, si nimeni nu s-a plans de nimic. Al doilea argument este la fel de ilar: necesitatea crearii unui cadru unitar care sa statueze principiile domeniului. Or, actul normativ anterior, prin definitie, avusese acest rol si a fost elaborat dupa legea-model aprobata de Consiliul Europei. Cat priveste „urgenta extraordinara”, determinata de interesul public de a se ajunge la dezvoltarea durabila, se mai putea astepta pentru a se defini mai clar ce inseamna un asemenea concept, in linii ferme, pentru Romania”, a precizat dl prof. Mircea Dutu. Solicitand si parerea agentilor economici, oamenii care trebuie sa implementeze un asemenea act normativ, acestia si-au manifestat nemultumirea fata de instabilitatea legislativa, apreciind ca ordonanta nu aduce progrese, ci, dimpotriva, neimplinirile sunt mai evidente decat progresele. Ei au remarcat deficientele de sistematizare, utilizarea necorespunzatoate a unor termeni si regresul in privinta unor materii importante, precum raspunderea de mediu, sub toate formele: civila, contraventionala, penala. Dar se mai pot indrepta lucrurile? Juristul Mircea Dutu crede ca ar mai exista o posibilitate. „Cu ocazia dezbaterii in Parlament a Ordonantei, si speram ca aceasta sa nu fie adoptata, din comoditate, asa cum este, aceasta poate fi respinsa pur si simplu sau sa fie votata numai dupa ce i se vor aduce modificarile absolut necesare. Altfel nu vom face decat sa ne alegem cu un balast legislativ care mai mult impiedica decat sa aduca un progres semnificativ”, a adaugat dl profesor.
Mana unui sfetnic „de bine”?
Chiar functionari din institutii angajate direct in procesul de integrare, organizatii neguvernamentale, industriasi apreciaza ca paradoxala „expunerea de motive” a ordonantei. Mai mult, se pare ca ne-am dat cu stangul in dreptul, atata vreme cat am sustinut ca s-au transpus 98 la suta din legislatia europeana, iar acum dna ministru vine si spune ca avea nevoie de un act normativ corespunzator pentru indeplinirea angajamentelor aferente integrarii. Exista ingrijorare nu numai in ceea ce priveste haosul legislativ generat de adoptarea altor acte normative sectoriale impuse de Ordonanta nr. 1956/2005, dar exista si riscul ca Bruxellesul sa ne ia la puricat, gandindu-se ca i-am cam pacalit la vremea cand Romania a declarat ca a transpus 98 la suta din legislatia UE. Nu cumva vreun sfatuitor „de bine” al dnei ministru a avut tot interesul sa o bage in bucluc? Daca legislatia nu a fost transpusa, asa cum s-a tot trambitat pe la toate forurile internationale, si abia acum MMGA adopta legea-cadru, atunci comisarii europeni se vor intreba daca nu este cazul sa solicite redeschiderea Capitolul 22 – Mediu, cu consecintele aferente.
