Sa fie condamnata Romania sa-si tarasca prin Europa, si dupa 2007, un destin mediocru, bolborosind caldut la periferia istoriei? La o vesnica macinare launtrica, orbire si fatala resemnare mioritica, excelenta scuza a neputintei? Priviti-i cum spulbera ultimele farame de vis, aruncandu-ne, cu vacarmul lor senil, in cosmarul stagnarii, blestemul anilor de zbatere pe loc!
As fi printre ultimii sustinatori ai concordiei imbecile intru propasirea patriei. Nu! Mincinoasa fratie politica nu ne va scoate in vecii vecilor din mocirla postcomunismului. Ne va smulge din nou din bratele europenismului luminat si ne va topi intr-un alambic balcanic pe teava caruia vom iesi toti „o apa si-un pamant”. Bucuria zaltatilor! Hrana demagogilor si populistilor de pretutindeni! Lascivele concubinaje pesedisto-liberale, pentru cei care le viseaza, sunt aventuri periculoase. Nu iertarea si negustoria politica vor curata drumul copiilor nostri spre taramul fagaduit al ridicarii din sub-istorie.
Actiune, forta, viziune si nici un compromis! Ar trebui sa le fie rugaciunea zilnica, sa stie ca sperantele nu renasc la fiecare patru ani si sa se teama de razbunarea celor care i-au urcat pe tron. Sau macar de rusinea generatiilor de dupa ei. Oglinda ipocritilor de azi s-a aburit de la gafaitul atator capete inguste pregatind complotul de maine. Din prea putine guri mai razbate aburul sinceritatii si curateniei si prea multe si marunte vorbe puturoase improasca aerul puterii. Cuvantul dat si promisiunea calcata put cel mai urat. Cei care i-au ales au deja motive sa se tina de nas sau sa-si astupe urechile. Deschideti insa ochii la ce s-ar putea intoarce!
Lancezeala, frica de actiune si fapta le-au dat curaj unor fosti nedemni demnitari sa faca pe nebunii, cum s-ar zice, sa se joace de-a psihiatrii, cand ei insisi ar trebui sa consulte medici sau sa trimita, spre diagnostic, virusul ministrului care-si da singur pensie. Iar cei care ar trebui sa se odihneasca de mult dupa gratii tin sprintene lectii de justitie si democratie! Iar coruptii, ia-i de unde nu-s!
Groaza ca vom batjocori si rata un moment de gratie ma face patetic si ridicol. Mare scofala. Pe ei, insa, ii judeca un popor intreg, spectator la paruiala obscena, la jocul imatur si amatoricesc de-a puterea. Cum de presedintele Basescu si premierul Tariceanu n-au invatat mai nimic din aneantizarea ilustrilor lor inaintasi, la fel de zgomotosi acum patru ani? Atat de scurta sa le fie memoria si atat de subtire mintea? Oare nici frica de umilinta expatrierii din memoria colectiva nu-i face mai intelepti?
Alianta PNL-PD n-a reusit, pesemne, sa-si infranga orgoliile si luptele interne, dovedind lipsa de viziune si chemare pentru o misiune cu bataie lunga: reformarea din temelii a Romaniei si dezradacinarea raului din institutiile ei. Suntem pe cale sa ratam iarasi trecerea in lumea relaxata a democratiei asezate, cu politici publice eficiente, cu oameni pusi pe treaba si cu profesionisti care dorm cu legea sub capatai.
Poate ca sunt cativa oameni onesti, profeti ai schimbarii totale, care cred mai departe in misiunea lor. Doar atunci cand vocea lor va acoperi corul impostorilor si al mediocritatii agresive, Romania va parcurge senin „ultimul kilometru” spre aurora Europei. Pana una-alta, multi dintre ei s-au dat deja batuti. Ii puteti numara, in gand. Parca iarasi ne scufundam incet intr-un Rasarit din care nu rasare nimic.
In cati ani-lumina va strabate cu adevarat Romania si „ultimul kilometru”, daca se va macina launtric intr-o vesnica risipa, cu fleacuri si puciuri de cort? Cum sa inainteze un centimetru cand, la fel ca sarpele mitologic Urobors, isi devoreaza coada la nesfarsit?
„De nu vom trai apocaliptic destinul acestei tari, de nu vom pune febra si pasiune de sfarsit in inceputurile noastre, suntem pierduti si nu ne mai ramane decat sa ne recastigam umbrele trecutului nostru.” In paranteza fie spus, umbrele alearga dupa PSD la fel cum ziaristii il fugaresc pe Iliescu.
Am citit durerea din fiecare cuvant din citatul de mai sus pana mi-a intrat in sange. M-am rugat intr-o vreme ca inceputurile noastre sa fi fost in decembrie 1989, apoi in noiembrie 1996, apoi in decembrie 2004. Am sperat ca vom supravietui apocalipsei nimicului si ca vom iesi din intunericul trecutului recent. Acum, nu mai stiu ce sa cred.
