Deputatul UDMR de Galati, Levente Szekely, a intermediat preluarea a 5 ambulante de la Serviciul National de Ambulanta al Ungariei, care vor intra in dotarea Serviciului Judetean de Ambulanta Galati, pentru a fi degrevate ambulantele cu dotari pentru interventiile in cazuri urgente de efectuarea unor curse care nu sunt urgente: „Serviciul National de Ambulanta din Ungaria si-a schimbat parcul auto si aceste salvari care vor ajunge la Galati au fost scoase din parcul lor. Ele au 300.000 de km parcursi, dar sunt in stare buna de functionare. Au mers pe drumuri bune, au cauciucurile bune, au targi, au bateria noua”, ne-a declarat Levente Szekely. Directorul SJA Galati, dr. Mihai Polinschi, ne-a declarat ca „cele cinci ambulante sunt foarte utile, pentru ca le vom utiliza la transportul pacientilor dializati, in cazurile de externari sau la cele care nu sunt foarte urgente”. Noile ambulante sunt cu siguranta mai performante decat Daciile Break intrate in dotare in anii '80. Maine, cele 5 ambulante vor fi preluate de Serviciul de Ambulanta Galati.