O, zei, daca noi nu-i putem pedepsi pe talhari, pe ticalosi (ce ne sunt, adesea, prieteni, chiar rude), pedepsiti-i voi, ca in aceasta fabula a lui Esop, dupa dreptatea voastra divina. Iata aceasta parabola, pe care o voi povesti cu cuvintele mele (sa mai scurtez textul):
Un vultur si o vulpe s-au imprietenit atat de mult, incat au hotarat sa fie vecini: vulturul si-a facut cuibul in varful unui arbore, iar vulpea si-a facut vizuina in tufisurile cele mai apropiate de arbore. Amandoi aveau puisori. Intr-o zi, ducandu-se vulpea la treburile ei, vulturul i-a luat odraslele si le-a mancat cu puisorii lui. Vulpea nu traia numai durerea ca prietenul ei i-a mancat puii, ci si tristetea ca nu poate sa se razbune, ea fiind alergatoare pe pamant si nicidecum sa poata vana vulturi. Intr-o zi, niste oameni au prins pe camp o capra; au injunghiat-o si au pus-o, in bucati, pe jaratec, sa o friga. Din intamplare, zburand pe acolo vulturul, prietenul vulpii, acesta a insfacat o bucata de carne, care avea pe ea carbuni aprinsi, si a dus-o la puisorii lui in cuib; sufland vantul, s-a aprins cuibul, iar puisorii, neputand sa zboare, s-au fript si au cazut pe pamant. Atunci vulpea a alergat la ei si i-a mancat.
Morala: cei care si-au tradat, si-au nedreptatit prietenii (sau chiar rudele, cum mi se intampla mie azi, in „vazul legii”, despre care voi scrie un gand), chiar daca vor scapa de razbunarea celor pe care i-au nedreptatit, nu vor scapa de o pedeapsa divina!
Si ma gandeam… Amin! Adica asa sa fie, zeilor, pedepsiti, dupa dreptatea voastra divina, pe cei rai, talhari, netrebnici, asa cum l-ati pedepsit pe vulturul din fabula lui Esop!
