10.2 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialARGUS, o caracatita care duce la sapa de lemn producatorii agricoli

ARGUS, o caracatita care duce la sapa de lemn producatorii agricoli

Regula de baza prin care functioneaza societatea de baza este concurenta. Aceasta duce la scaderea preturilor si la imbunatatirea calitatii produselor sau serviciilor oferite. In lipsa ei, se naste un monopol pagubos pentru intreaga industrie. Exista, din pacate, si in judetul Constanta, exemple de acest gen. Unul dintre ele: SC Argus SA.

Societatea comerciala Argus a fost infiintata in anul 1948; dupa zeci de ani de comunism, cu raportari centralizate si BVC-uri fantasmagorice, este preluata de PAS, in anul 1996, de la FPS Bucuresti. In prezent, este o societate cu capital integral privat, cu peste 22.600 de actionari, in frunte cu Vasile Leu, care detine 11,45% din actiuni si indeplineste si functia de presedinte al CA, si cu alti manageri ai societatii, cu 8,76% din actiuni. Procentul detinut de actualul manager s-a dovedit suficient pentru ca, in anii trecuti, sa figureze in topul celor mai bogati 300 de romani, cu o „agoniseala” de 5 milioane de euro.

La limita legalitatii

„Noi muncim si altii trag foloasele de pe urma noastra”, spune un producator agricol din judetul Constanta, care nu vrea sa-si dea numele, de frica urmarilor. Acesta a semanat anul trecut floarea-soarelui, din doua motive: speranta unui castig care sa-i permita sa-si intretina familia si rotatia culturilor. S-a dovedit insa ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Pentru a incerca sa elimine taxele de depozitare la silozuri, producatorul s-a dus direct la societatea Argus, care cumpara, in fiecare toamna, importante cantitati de floarea-soarelui in vederea fabricarii uleiului comestibil. Argus oferea 7.500 de lei pe kilogram, cu conditia ca marfa sa fie livrata de catre producator, ceea ce implica, desigur, costuri suplimentare de transport. Stupoare insa: existau silozuri care plateau chiar si 8.000 de lei/kg. „Nu aveam o cantitate prea mare, numai 100 de tone, dar la 500 de lei diferenta, inseamna 50 de milioane, bani cu care puteam sa-mi platesc culturile de toamna si sa pun mancare pe masa cateva luni”, spune producatorul agricol constantean.

Politica pumnului in gura

Aceasta este politica practicata in conditiile monopolului: vrei cat iti dau, bine, nu vrei, ia-ti marfa si pleaca. Mai grav este ca aceasta „caracatita” se extinde: Argus controleaza acum si Comcereal Constanta, unul dintre cei mai mari agenti economici din ramura comertului cu cereale, dupa capacitatea de depozitare. In aceste conditii, producatorul constantean nu va avea alte solutii decat sa dea floarea-soarelui la animale, decat sa o vanda in pierdere, daca, desigur, cineva le va mai cumpara marfa. Exista o lege nescrisa in randul marilor producatori: o parte consistenta din materia prima este contractata din import, cu luni bune inainte, pentru a preintampina o criza pe piata locala. Daca se va intampla asa si in cazul Argus, mii de persoane din intregul judet raman fara paine.

Datoriile cresc in fiecare an

Desi detine practic monopolul pe piata constanteana, lucrurile nu par sa mearga foarte bine pentru Argus. Profitul net al societatii este in scadere drastica, de la 214 miliarde de lei, in 2002, la 57 de miliarde lei, anul urmator, in conditiile in care, numai in primul semestru al anului 2004, datoriile depaseau cu mult 100 de miliarde lei.

Cele mai citite

McIlroy speră că victoria lui Trump în alegeri va ajuta la rezolvarea conflictului din golf

Rory McIlroy consideră că, odată cu victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, s-ar putea ajunge la o soluționare a conflictului dintre...

Pe ce criterii se bazează tinerii antreprenori când aleg un oraș pentru a-și dezvolta cariera

Muncă, pasiune și determinare - sunt doar trei dintre elementele pe care orice antreprenor, care vrea să își vadă visul de afaceri împlinit, se...

CFR Marfă reduce săptămâna de lucru la 4 zile și micșorează salariile

Compania de stat CFR Marfă, cu peste 3.200 de angajați, va adopta un program de lucru de 4 zile pe săptămână, ceea ce va...
Ultima oră
Pe aceeași temă