4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAi un interviu de angajare? Iata cateva sfaturi ca sa obtii job-ul...

Ai un interviu de angajare? Iata cateva sfaturi ca sa obtii job-ul pe care ti l-ai dorit!

Job-urile perfecte exista, iar tu poti face parte dintr-o echipa de la care ai ce invata, daca urmezi urmatoarele sfaturi in timpul interviului. Nu uita sa lasi deoparte emotiile, sa respiri adanc si sa te prezinti la interviul de angajare ca un adevarat profesionist.

 Cautarea unui loc de munca in Bucuresti este, de foarte multe ori, anevoios si de lunga durata, mai ales ca multi dintre angajatori asteapta candidatul “perfect” si se ghideaza dupa o serie de elemente de comunicare non-verbala la interviuri, care conteaza mai mult decat ceea ce spui.

De cele mai multe ori, inainte de interviul propriu-zis, tu deja treci de mai multe criterii de selectie, asa ca este bine sa fii atent la ce comportament adopti, chiar inainte de a te intalni cu managerul sau cineva de la HR.

Ca sa treci cu brio de interviu si sa obtii job-ul care te reprezinta si la care ai visat, echipa retaillium.ro a pregatit pentru tine  cateva lucruri pe care ar trebui sa le ai in vedere:

 

 

Inaintea interviului

Imediat ce ai fost sunat pentru a te prezenta la un interviu de angajare trebuie sa afli mai multe informatii despre companie: valori, misiune, locatie, oameni din echipa. Aici, site-ul firmei care ofera locuri de munca este excelent, mai ales ca multe dintre companii isi creeaza o imagine in mediul online cu ajutorul site-ului de prezentare. Ar fi bine sa intri si pe paginile de pe diversele retele sociale, pentru a vedea impresiile clientilor, tipul postarilor etc.

Concepe o lista cu potentiale intrebari care ti-ar putea fi adresate in timpul interviului, astfel incat sa raspunzi la obiect, dar sa te simti relaxat in fata angajatorului. Nu trebuie sa repeti de foarte multe ori scenariul, ci doar sa stii care sunt intrebarile principale la care sa raspunzi rapid, si sa iti recapeti increderea ca te descurci, indiferent de felul in care evolueaza discutia.

Daca ai interviul la ora 12:00, spre exemplu, este important sa nu intarzii, ci sa fii la locatie cu minimum 10 minute inainte de ora stabilita. Insa daca se intampla sa intarzii, din diverse motive, suna la firma si anunta. Multi angajatori apreciaza acest lucru, desi persoanele nu prea pun in aplicare acest sfat.

 

 

In timpul interviului

1. Esti intrebat daca vrei o cafea? Ar fi mai bine sa refuzi politicos!

Desi tratarea clientilor si a partenerilor face parte din protocol, pregatirea ei va dura cateva minute, iar daca cel sau cea cu care urmeaza sa ai interviul pentru locuri de munca a avut o zi plina, simpla ta cerinta s-ar putea sa ii dea peste cap programul. Iar in loc sa vorbeasca cu tine mai mult, va trebui sa finalizeze interviul in timp util pentru a-si continua activitatile.

 

2. Regula bunelor maniere: nu te aseza pana nu esti invitat.

Cei 7 ani de acasa se vad cel mai bine la un interviu de angajare. De aceea, este indicat ca dupa ce ai intrat in sala de sedinte sa astepti cateva momente pana cand intervievatorul iti va spune sa iei loc. Dupa ce te-ai asezat, este indicat sa iti tii spatele drept, sa ai o postura impecabila si sa il privesti permanent in ochi. Daca nu faci asta vei fii considerat timid, iar angajatorul nu va fi motivat sa te aleaga pe tine, mai ales daca ai de rezolvat diverse sarcini ce implica contactul cu mai multe persoane.

 

3. Daca la interviu participa mai multe persoane, priveste-i in ochi pe fiecare in parte

Poti incepe prin a ghici varsta celor din jurul tau, astfel incat sa te adaptezi valorilor lor si sa iti modelezi raspunsurile. Spre exemplu, daca la interviu participa persoane peste 50 de ani este de preferat sa le vorbesti politicos, fara prea multe artificii si sa renunti la gesticulari.

Daca o persoana din grup iti adreseaza o intrebare, raspunde-i privindu-l in ochi, iar mai apoi continua sa ai contact vizual cu fiecare din grup. Acesta este un semn ca apreciezi importanta fiecarui membru al echipei, iar pentru angajator va reflecta faptul ca esti sociabil si tratezi la fel fiecare persoana cu care intri in contact.

 

4. Angajatorul face glume? Nu te lasa influentat!

Glumele din timpul interviului sunt o alta capcana pentru cei care sunt in cautarea unor locuri de munca. Acestea nu au doar scopul sa mai relaxeze atmosfera, dar pot fi o buna oportunitate pentru a-ti testa reactiile. Gandeste-te la aceste glume ca la o situatie de criza, la care trebuie sa te adaptezi: cu cat iti pastrezi calmul si zambesti elegant, cu atat vei avea mai multe sanse sa obtii job-ul pentru care ai fost chemat.

 

5. Tinuta la interviul de angajare

Desi nu este un factor determinant, de tinuta ta poate depinde daca primesti sau nu job-ul. Spre exemplu, daca esti la un interviu de angajare la o banca nu vei veni cu pantaloni scruti si tricou, ci vei adopta o tinuta office, un costum si o camasa deschisa la culoare.

In cazul femeilor, se recomanda ca la interviu sa nu poarte camasi prea stramte sau decoltate, fuste mini sau pantaloni prea mulati. O rochie pana la genunchi, simpla, cu un sacou, sunt mai mult decat potrivite. Indiferent de candidat, conteaza ca tinuta sa fie curata, calcata, parul aranjat, iar unghiile niciodata prea lungi.

 

 

6. Limbajul non-verbal sau de ce abia asteapta angajatorii sa te prinda cu minciuna

Limbajul non-verbal este un alt element dupa care se ghideaza angajatorii. De regula, acesta poate sustine sau infirma spusele tale, precum si arata diverse stari prin care treci: timiditate, sinceritate sau incredere de sine. Spre exemplu, daca iti arati palmele inseamna ca esti sincer, daca privesti in ochi interlocutorul inseamna ca ai incredere in tine, daca tii mainile incrucisate in san denota pozitie defensiva, dezamagire sau dezacord etc.

In timpul interviului pentru orice locuri de munca este indicat sa nu iti apleci capul inainte (semn de timiditate), sa nu il inclini intr-o parte (semn de plictiseala) si sa nu clipesti excesiv (denota faptul ca minti).

 

 

7. Cum raspunzi la intrebarea: “De ce ai optat pentru compania noastra?”

Pe angajator il intereseaza ce te motiveaza pe tine la acest job si cat de interesat esti de compania la care ai venit la interviu. Nu exista raspunsuri bune sau mai putin bune, ci doar cateva exemple de cum sa manageriezi cu brio aceasta intrebare: “aveti un model de afaceri, care ma atrage”, “oferiti posibilitatea dezvoltarii profesionale”, “aveti produse sau servicii in care cred / le folosesc” etc.

 

8. “Unde te vezi peste 5 ani?”, sperietoarea de la interviu

Desi ai putea crede ca este o intrebare fara sens, in contextul unui interviu de angajare managerul vrea sa descopere daca ti-ai setat obiective realiste sau nu, daca ai ambitie si daca job-ul pentru care ai aplicat contribuie la atingerea obiectivelor tale.

 

 

Dupa interviu

In primul rand, multumeste-i intervievatorului pentru timpul acordat si mentioneaza-i ca a fost placere sa va cunoasteti. Imediat dupa aceea, in semn de ramas bun, strange-i mana cu fermitate, privindu-l in ochi.

Daca ai emotii cu privire la mersul interviului, atunci aminteste-ti daca si-a amanat convorbirile, daca a zambit aprobator sau daca te intreaba cand ai putea sa incepi programul la noul tau loc de munca. Acestea sunt doar cateva dintre motivele care te fac sa rasufli usurat, in ideea ca ai fost acceptat.

Cele mai citite

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă