1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyle"Timebox", desemnat cel mai bun documentar la Festivalul de la Jihlava

„Timebox”, desemnat cel mai bun documentar la Festivalul de la Jihlava

Motivaţia juriului: „Am ales „Timebox” ca film câştigător pentru profunzimea cu care explorează puterea şi greutatea memoriei, dar şi datorită viziunii regizorale inovatoare şi a puterii narative volatile. Filmul este profund personal, dar implicaţiile filozofice şi politice dezvoltate în film ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului”.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în oraşul Iaşi, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid şi petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceauşescu şi Ion Iliescu, dar şi multe imagini cu familia Agapi.

„Iniţial am intenţionat să fac un film-portret despre tata, folosindu-mă de arhiva lui, ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iaşi de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spaţii nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neaşteptată”, a mărturisit regizoarea Nora Agapi.

Filmul este regizat de Nora Agapi şi produs de Monica Lăzurean-Gorgan şi Nora Agapi, prin casa de producţie Manifest Film.

„Timebox” poate fi vizionat pe 4 noiembrie, în Bucureşti, în cadrul Festivalului “Culese din Balkani”, de la ora 20.30, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Nora Agapi este director de imagine şi regizor de film documentar. Este coregizor al filmului “Low Cost” si director de imagine pentru “Leaving Transylvania”, “Forest of Crocodiles”, “Pe Cărări Nebătute/ Off The Bitten Track”, “Decoding Dacia”,“The Hunt for Transylvanian Gold”, “A Young Mind: the Making of a Filmmaker”.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă