5 C
București
duminică, 20 octombrie 2024
AcasăSpecialUE recruteaza translatori de la Cluj

UE recruteaza translatori de la Cluj

Autoritatile europene vor sa recruteze translatori din Cluj. O serie de angajati ai institutiilor europene s-au intalnit cu studentii si cu absolventii Facultatii de Litere a Universitatii „Babes-Bolyai”, carora le-au prezentat oportunitatile oferite de institutiile comunitare.
Potrivit directorului responsabil cu organizarea interpretarii, Ann D'Haen-Bertier, institutiile europene vor avea nevoie de cel putin 80 de translatori vorbitori de limba romana. Ea a adaugat ca 40 de cetateni din tara noastra au trecut deja testele lingvistice pentru angajarea in institutiile europene. Trei romani lucreaza deja in cadrul Comisiei Europene, iar alti sapte au fost angajati la Parlamentul European, pe durata determinata. Aproape jumatate dintre cei care au trecut de testele lingvistice provin din Cluj.
Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, translatorii oficiali vor avea pentru inceput salarii de 3.800 de euro, iar apoi acestea vor creste. Acestia vor trebui sa lucreze in cate doua sedinte zilnice de cate trei ore si jumatate, cu exceptia unei perioade de vacanta de opt saptamani, cand trebuie sa traduca maximum 18 sedinte, si a perioadelor in care se afla in deplasare, unde sunt tot timpul la dispozitia politicienilor pe care ii insotesc.
Oficialii europeni doresc sa angajeze cu predilectie translatori vorbitori nativi de limba romana. Universitatea „Babes-Bolyai” ofera, in prezent, doua masterate destinate celor care vor sa devina translatori oficiali ai institutiilor europene.
In Romania functioneaza doua centre de excelenta, destinate pregatirii acestora, cel din Cluj-Napoca si cel din cadrul Universitatii Bucuresti.

Cele mai citite

Soția lui Alexei Navalnîi îl vrea pe Putin prizonier într-o închisoare din Rusia

Iulia Navalnaia a afirmat că vrea ca Putin să treacă de la statutul de ţar al Rusiei, la cel de prizonier obişnuit în Rusia Iulia...

Poduri sau ziduri?

Moldova se uită în oglindă azi și își vede nu doar chipul, ci și reflexia speranțelor și a fricilor de mâine. Între rădăcini și...

Maia Sandu: Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei

Vladimir Putin e hotărât să ne zdrobească tânăra democrație, iar dacă Ucraina va cădea va continua cu noi, a afirmat Maia Sandu Preşedinta pro-occidentală Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă