Aproape un miliard de lei vechi din banii alocati de Guvern judetului Bacau pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii s-au dus pe apa sambetei. Si asta nu pentru ca nu ar fi fost nevoie de acesti bani, ci din neglijenta autoritatilor implicate in reconstructia obiectivelor distruse de inundatii. Acum, mai-marii judetului dau din umeri si arunca responsabilitatea de la unul la altul. Mai mult, ei sustin ca suma nu este asa de mare si ca acesti bani se vor aduna la Bucuresti si se vor reimparti din nou intre judetele afectate de inundatii. Asta in conditiile in care o parte din primarii bacauani au tot batut la usa Consiliului Judetean pentru a cere fonduri pentru repararea drumurilor de pe raza localitatilor pe care le administreaza.
Anul trecut s-au acordat judetului Bacau, prin diferite hotarari de Guvern, aproximativ 450 de miliarde de lei, bani pe care autoritatile judetene, dar si cele de pe plan local trebuiau sa ii cheltuiasca in lucrari, iar diferenta in acest an. Termenul-limita ca banii sa fie investiti a fost sfarsitul anului.
In cazul in care din aceste sume nu s-au platit lucrarile constructorilor, diferentele urmau sa se intoarca la Guvern. Asa s-a si intamplat, iar peste 900 de milioane de lei s-au pierdut pentru ca nu au fost cheltuiti in drumurile si podurile distruse la inundatii.