Manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt este una dintre cele mai vechi ctitorii domnesti din tara. Povestea ei, plina de figuri de domnitori, de perioade zbuciumate sau linistite, de intamplari naprasnice sau marete, este o adevarata lectie de istorie. De-a lungul timpului, aici s-au adunat nu numai comori spirituale, dar si un tezaur propriu-zis, format din numeroase obiecte din aur, argint si pietre pretioase. In primii ani de comunism, acest tezaur a ispitit autoritatile, care au trecut la confiscari repetate.
Incepand din 1948, Militia si Procuratura au ridicat tot ce era de pret, insa doar unele dintre obiecte au ajuns la Banca Nationala a Romaniei. Dupa cum ne spune parintele Galaction, cea mai mare parte a tezaurului Manastirii Bistrita s-a pierdut „pe drum”. La manastire nu mai exista nici o persoana din acele vremuri care sa fi fost martora la confiscari si sa poata spune ce s-a luat. Pentru ca nu s-au mai pastrat procesele-verbale, daca au fost intocmite, se pare ca acei care au atins aurul au putut sa si-l insuseasca fara probleme. Conform purtatorului de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Stet, anul trecut a fot intocmit un protocol intre Biserica Ortodoxa Romana si institutia bancara, in urma caruia au fost identificate obiectele de pret confiscate de comunisti de la manastiri si au fost retrocedate. Tot ce s-a gasit la BNR a fost inapoiat, dar, dupa cum spun calugarii, cea mai mare parte a tezaurului a disparut in subteranele comunismului. Muzeul Manastirii Bistrita a primit inapoi salba din monede de aur facuta ofranda icoanei facatoare de minuni a Sfintei Ana, o pereche de verighete, una de cercei si alte cateva podoabe, dar nu si numeroasele potire sau alte obiecte pretioase pe care nu le mai stie nimeni.
Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana
Una dintre atractiile deosebite de la Manastirea Bistrita este icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana. Aceasta a fost daruita de imparatul Manuel II (1391-1425) si de sotia sa Ana lui Alexandru cel Bun si Doamnei Ana, in semn de recunostinta pentru buna primire de care se bucurase fiul lor Andronic in timpul vizitei efectuate de acesta in Moldova. O insemnare din secolul al XVIII-lea facuta pe un manuscris de catre Mitropolitul Gheorghe al Moldovei si Sucevei (1723-1729) spune ca „aceasta sfanta icoana la vreme de neploaie, scotandu-sa cu litanie afara de manastire si facand o sfestanie, pana ce se intoarce in manastire numai ce ploua, de nu peste tot, iar catu-i hotarul manastirii”. Ferecata in argint masiv si avand in spate icoana Sfantului Gheorghe, protectorul Moldovei, icoana Sfintei Ana se afla in spatiul format de trecerea in naosul bisericii. La momente dificile, icoana este scoasa si astazi in procesiuni.
Centru de cultura
Dovada ca intre zidurile Manastirii Bistrita a inflorit un centru de cultura este faptul ca aici a scris Grigore Ureche doua dintre lucrarile fundamentale ale literaturii vechi, „Pomelnicul”, inceput in 1407 si completat pana in secolul al XIX-lea, si „Letopisetul”, partea referitoare la perioada 1359-1506, care a fost continuat apoi la Manastirea Putna. Cronicarul Grigore Ureche s-a intors sa isi doarma somnul de veci la Bistrita, mormantul sau fiind amplasat in partea de nord-est a gropnitei.
In Scoala Domneasca zidita de Petru Rares a functionat in secolele XVI-XIX o scoala de copisti, pisari si gramatici. Muzeul manastirii pastreaza cateva exemplare de carti rare, cum ar fi „Vietile Sfintilor” scrisa de mitropolitul Dosoftei la 1672, o Evanghelie din 1794 sau Evanghelia mitropolitului Veniamin Costache din 1821. Mai recent, pictorul Piliuta a impodobit sala muzeului cu tablourile celor patru ctitori, despre care parintele Galaction spune ca sunt infatisati exact asa cum au fost ei.
Patru domnitori ctitori
Conform traditiei, inceputurile obstei monahale de la Bistrita ar fi din timpul domniei lui Petru I Musat, cand a fost construita aici o bisericuta de lemn. Dupa cum ne explica parintele Galaction, Alexandru cel Bun a zidit biserica Manastirii Bistrita, in 1402, pentru fratele tatalui sau, mitropolitul Iosif Musat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, dar si ca sa-i fie loc de veci lui si familiei sale. Pentru ca sa fie unica, aceasta biserica a fost alcatuita din piatra, cu zidurile sprijinite de contraforti, cu cinci incaperi, corespunzatoare celor cinci simturi. In 1418, Doamna Ana, sotia lui Alexandru cel Bun, a fost inmormantata sub lespedea din gropnita bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun in mormantul pregatit dinainte. In sirul ctitorilor Manastirii Bistrita au intrat, apoi, Stefan cel Mare, care, in 1498, a ridicat o impunatoare clopotnita cu paraclis, fiul sau nelegitim Petru Rares, care realizeaza ample lucrari de consolidare, intre anii 1541 si 1546, si ginerele acestuia, Alexandru Lapusneanu, care ii continua lucrarile. Zidurile puternice de piatra, inalte de aproximativ patru metri, cu care este protejata Manastirea Bistrita alcatuiesc un patrat, prevazut cu metereze si drum de straja pe toata lungimea lui. Intrarea principala in manastire este amplasata pe latura sudica si este formata dintr-un turn cu trei niveluri. Una dintre paginile negre din istoria Manastirii Bistrita a fost scrisa in 1821, cand, chiar in biserica s-au purtat adevarate lupte intre turci si eteristi. Focul pus de turci a afectat toate constructiile, au fost profanate mormintele ctitorilor si au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii si obiecte de cult.
