2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiExodul tinerilor medici, spre noi culmi

Exodul tinerilor medici, spre noi culmi

Totuși, dacă realizăm o analiză rapidă a situației din spitale, la această dată, nu se poate observa ceea ce au prezentat guvernanții.

Unitățile spitalicești din România încă se confruntă cu o criză însemnată de personal medical și de aici apar improvizațiile, ce duc la tragediile prezentate de mass-media în ultima perioadă.

Sunt numeroși tineri medici, care au promovat rezidențiatul și Definitivatul, dar cărora le este dificil să găsească un post, pentru simplul motiv că acestea nu sunt scoase la concurs.

În perioada stării de urgență s-au angajat diverse persoane, fără concurs, iar de multe nu se mai poate scăpa, firește, deoarece au intrat în sistem pe filiera politică, având recomandare de la un partid sau altul.

Este adevărat că salariile personalului medical au crescut semnificativ în ultimii ani, de la momentul declanșat de guvernarea PSD, o creștere pe care PNL nu și-a permis să o mai amâne, ca pe cea din Educație.

Chiar și așa, pentru tinerii medici bine pregătiți salarizarea din România este încă departe de cea din țările civilizate ale Europei.

În plus, mai mult decât aspectul financiar, condițiile din spitalele României îi fac pe tinerii care visează la o carieră medicală, și se poate constata o creștere a numărului acestora, să se îndrepte spre străinătate.

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, instituția de învățământ superior din România constant prezentă în topurile internaționale, a încheiat un parteneriat cu o prestigioasă universitate din Franța, ce le dă posibilitatea studenților să se pregatească pentru rezidențiatul din Hexagon.

Proiectul a fost gândit în primul rând pentru studenții francezi ai universității clujene, dar poate fi folosit și de cei români, care stăpânesc limba.

Da, tinerii medici școliți în România, bine pregătiți, merită o carieră într-un sistem medical pe măsură, cel puțin până când țara noastră se va apropia de o societate sănătoasă.

Să lăsăm demagogia și acuzele nefondate că tinerii școlarizați în România sunt datori să profeseze în țara noastră.

Tinerii medici bine pregătiți nu pot îmbunătății singuri un sistem medical dirijat și condamnat de interese politice și de corupție de nivel înalt.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă