3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpinii„America, great again!“

„America, great again!“

 

Republicanii şi-au asigurat majoritatea confortabilă în Senat, forul superior al parlamentului american, bazat pe principiul „advice and consent“ (consiliere şi consimţământ). Democraţii au majoritatea în Camera Reprezentanţilor, forul inferior.

Aşa sunt alegătorii din SUA pregătiţi. Ei nu dau întotdeauna întreaga putere unei singure forţe, chiar dacă republica e prezidenţială. Conceptul de checks and balances, atât de des folosit de către politologi, cât și de oficialii europeni, a fost deseori tradus incorect cu sintagma controlul dintre  puteri, dar în sinea lui – checks and balances – înseamnă în traducere liberă: frâne și echilibru. Pe scurt, se referă la faptul că într-un stat de drept fiecare putere, Președintele, Justiția și Parlamentul, trebuie să se țină reciproc în șah prin virtutea faptului că au agende diferite. Acest lucru se pare că nu reuşeşte în România, ţară neobişnuită cu coabitarea.

Camera Reprezentanţilor din SUA, un fel de Camera Deputaţilor, este în general considerată o cameră mai „partizană“ decât este considerat Senatul. Intenţia Părinţilor Fondatori era ca Senatul, care la începuturi a fost ales de ansamblurile legislative ale statelor membre ale Uniunii, să exercite un anumit control de echilibrare şi ponderare asupra Camerei Reprezentanţilor.

În traducere liberă, Camera Reprezentanţilor a fost mai mereu forul în care se oglindeau şi se simţeau mai bine reprezentate trăirile şi emoţiile de moment, iar Senatul, un fel de Camera Lorzilor, mult mai înţelept, cu rol de viziune şi de ponderare a exceselor de moment.

Astfel, fiecare din cele două entităţi are puteri aparte, comune doar acelei camere. Camera Reprezentanţilor are puteri moderate. Ea poate cere fel de fel de comisii de anchetă, dar politica externă rămâne apanajul Senatului. Şi acest lucru ne interesează pe noi.

Camera Reprezentanţilor este mai dinamică, rapid mişcătoare, mai fluctuantă şi mai atentă la spiritul naţiunii. Senatul are mai mult prestigiu, fiind mai conservator, mai deliberant. Senatorii reprezintă un număr mai mare de alegători şi au o mai mare stabilitate pe posturi, mandatele lor sunt mult mai lungi decât ale deputaţilor.

Măsurând imensa energie şi dispozitivul de forţă al progresiştilor, de cele mai multe ori ajutaţi de deep-state-ul, care vrea să controleze totul, prin ONG-uri şi politicieni, din acest punct de vedere putem spune că Donald Trump a câştigat. Democraţii se vor lăuda cu victoria în Camera inferioară, acolo unde se vor putea judeca posibilele cazuri de impeachment şi se vor face încercări de şicanare ale politicilor lui Trump.

Sigur că alegerile parţiale au fost un test pentru Administraţia Trump. Americanii vor să meargă mai departe cu el sau se îndreaptă spre socialişti? Asta e întrebarea oricărui om cu raţiune. Restul sunt poveşti de propagandă.

În campania electorală, pentru prima oară în ultima sută de ani, democraţii şi-au spus în unele locuri socialişti. Asta ar pune multă lume pe gânduri.

Alunecă SUA spre socialism? Eu cred că mai degrabă se ciocnesc planetele decât să se întâmple acest lucru într-o ţară în care capitalismul a intrat nu numai în oase, ci în toţi porii corpului social.  Democraţii, trăgând aer în piept, vor susţine că e o victorie. Un prim pas spre dărâmarea poziţiei de forţă a lui Donald Trump, preşedintele supus unui asediu din partea media şi a grupurilor insurgente ale statului paralel.

Din măsurători, s-a arătat că victoria Democraţilor s-a bazat pe opţiunile femeilor şi ale tinerilor. 55% din votante au declarat că au sprijinit un democrat pentru Cameră, comparativ cu 49% care au susţinut un democrat la alegerile de la mijloc de mandat din 2014.

Tinerii se orientează tot mai mult spre susţinerea democraţilor. Cei între 18 şi 34 de ani, conform studiului publicat de BBC, au optat în proporţie de 62% pentru democraţi, iar 34% pentru republicani. În 2014, 54% i-au sprijinit pe democraţi, iar 36% pe republicani, semn că progresismul ia minţile şi în SUA.

Republicanul Andy Barr a câștigat în fața democratului Amy McGrath în Kentucky, Districtul 6. De ce e important votul din acea zonă? În 2016, Trump a obținut doar 15 puncte în plus faţă de Hillary Clinton. Dacă ar fi câștigat McGrath se putea vorbi despre un val de simpatie față de democrați. Kentucky, Districtul 6, e un fel de Teleorman.

Aşteptăm votul din Comisia de politică externă a Senatului, pentru nominalizarea noului ambasador SUA, la Bucureşti, să ne eliberăm din chingile vechilor tactici de parteneriat prin strângere de gât a celuilalt, atunci când nu-şi lasă resursele pe preţuri de nimic.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă