Presa europeana de ieri a incercat sa ghiceasca dedesubturile deciziei Comisiei Europene de a-si amana pronuntarea in legatura cu aderarea Romaniei si Bulgariei la UE. Dincolo de interpretarile diferite, se poate vorbi despre un „om al zilei” – mai bine zis, despre un om pe valul aderarii. Si acesta este nimeni altul decat Monica Macovei, ale carei performante in lupta impotriva coruptiei nu au scapat atentiei marilor ziare europene.
Portretul ministrului roman al Justitiei este schitat in cateva linii: „femeia firava in jacheta alba” (Financial Times) sau „aceasta femeie in varsta de 47 de ani cu un aer trist” (Liberation). Ambele ziare remarca insa ceva: de cateva luni, cronicarii judiciari nu mai cunosc odihna, fosti sau actuali demnitari fiind anchetati in ritm sustinut de DNA si inculpati pentru fapte de coruptie.
„Eroina” integrarii
Sub titlul „Cruciada impotriva coruptiei a ministrului Macovei repune Romania pe drumul spre UE”, ziarul britanic Financial Times scrie despre „eroina care a facut ca Romania sa se transforme dintr-unul din colturile cele mai corupte ale Europei intr-un candidat credibil sa adere la Uniunea Europeana”. Ziarul aminteste ca oficialul roman, „un adevarat dusman al politicienilor alunecosi”, s-a bucurat de un puternic sprijin popular. Iar „eforturile dnei Macovei (…) contrasteaza cu ceea ce s-a intamplat in Bulgaria, a carei cerere de aderare da acum cele mai mari batai de cap Bruxelles-ului”. In cateva luni, au fost lansate investigatii la adresa ex-premierului Adrian Nastase, a noua parlamentari si a patru dintre membrii actualului Cabinet, intre care vicepremierul George Copos. Intrebata daca a fost amenintata fizic ca urmare a acestei ofensive anticoruptie, Monica Macovei raspunde: „Nu. Pot doar sa ma concedieze”. Dar – se intreaba trimisii ziarului la Bucuresti – „cum ar putea ei sa dea afara un ministru al Justitiei care se lupta cu coruptia?”.
Victimele opiniei antiextindere…
Amanarea deciziei privind aderarea Romaniei si Bulgariei „reflecta opinia antiextindere” din sanul UE, iar cele doua tari „sunt, din pacate, victimele” acestei stari de lucruri, a declarat pentru CNN Joan Hoey, redactor la „Economist Intelligence Unit” si expert in Europa Centrala si de Est. Deocamdata, Comisia Europeana „nu a dorit sa supere statele membre si a amanat decizia”, desi, crede Hoey, data aderarii va fi, pana la urma, 1 ianuarie 2007. In opinia sa, cele doua tari nu vor fi decuplate: „ori vor intra impreuna, ori vor astepta impreuna”.
Pe o pozitie asemanatoare, AFP comenteaza ca UE a incercat sa menajeze populatia statelor membre, din ce in ce mai ostila extinderii. Aceasta demonstreaza ca „presiunea va fi tot mai mare, iar stacheta tot mai sus” la viitoarele valuri de aderare, mai ales in cazul tarilor balcanice – afirma un analist din Bruxelles. Un alt observator, citat de Reuters, afirma ca „telul Comisiei Europene este sa exercite o presiune cat se poate de mare asupra ambelor tari, pentru a continua reformele anul acesta, intrucat nu va mai dispune de stimulente cand aderarea va fi aprobata”.
International Herald Tribune apreciaza ca Bruxelles-ul a dat un semnal negativ in Balcani. „Sincer, credibilitatea UE din aceasta regiune a fost grav afectata”, afirma un expert european.
Observatorul american Bruce Jackson considera ca, prin decizia de marti, UE demonstreaza ca nu doreste sa-si asume angajamente nici in privinta statelor din Balcani, nici a celor din estul extrem, cum ar fi Ucraina sau Georgia.
Inaintea bulgarilor
Potrivit unei surse diplomatice citate de AFP, „Bulgaria risca, mai mult decat Romania, o eventuala amanare a aderarii pentru 2008”. Ziarul britanic Guardian apreciaza ca „Romania si Bulgaria, care sunt mai sarace decat cele zece state membre integrate in ultimul val si renunta greu la mostenirea lasata de Nicolae Ceausescu si Todor Jivkov, au fost intotdeauna nevoite sa astepte. Este remarcabil ca acum sunt atat de aproape” de UE. Acelasi ziar observa ca oficialii de la Bruxelles „au aratat clar ca Romania este inaintea Bulgariei” in cursa aderarii. Tot la Londra, The Times comenteaza ca Romania, care in trecut era cotata cu sanse mai mici decat Bulgaria, a facut progrese remarcabile, in pofida inundatiilor devastatoare de anul trecut. Si, desi cele doua tari nu sunt complet pregatite, impulsul politic este atat de mare incat amanarea integrarii, fie si numai cu un an, ar fi dificila. The Independent afirma, la randul sau, ca „UE are datoria sa-si onoreze promisiunile” fata de „doua tari ce nu au putut beneficia de euforia ce a urmat incheierii Razboiului Rece”.
„Comisia Europeana se joaca cu nervii Bucurestiului si Sofiei”, afirma ziarul francez Liberation.
Iar BBC noteaza „frustrarea” cu care unii romani au intampinat amanarea verdictului UE: „E ca o palma peste fata” – declara Ioana, 27 de ani.
Examen ratat
Potrivit agentiei italiene ANSA, Bulgaria si Romania au fost lasate corigente, pentru luna octombrie, dupa „al n-lea” examen sustinut in fata Comisiei Europene. Ziarul rus Rosiiskaia Gazeta afirma chiar ca, „in toata istoria sa de 50 de ani, UE nu a acceptat niciodata tari atat de nepregatite”. Nici cotidianul austriac Die Presse nu e prea incantat de perspectiva: „UE s-a decis prea repede asupra aderarii Romaniei si Bulgariei, iar acum, in ciuda problemelor, nu mai exista drum de intoarcere”. Acelasi ziar vorbeste despre „nefericita alegere” si exclama: „Mai rau nici ca se putea!”, considerand ca UE ar fi trebuit sa vada „daca locomotiva poate trage trenul din ce in ce mai lung si daca vagoanele cele noi pot tine ritmul promis”. Ziarul german Suddeutsche Zeitung considera decizia Comisiei „o incercare aparent necesara pentru a prelungi perioada de presiuni si monitorizare”, in timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung crede ca amanarea aderarii Romaniei si Bulgariei „nu ar face decat rau”.
O figura aparte in presa de limba germana face Der Spiegel, care remarca faptul ca „numerosi tineri romani sunt mai europeni decat europenii”.