18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialRazboi psihologic la RAFO Onesti

Razboi psihologic la RAFO Onesti

Procesele care vizeaza clarificarea situatiei de la RAFO Onesti, aflate pe rolul Curtii Constitutionale, al Curtii de Apel Brasov si al Tribunalului Brasov, au fost din nou amanate, noile termene fiind programate pentru 25 aprilie si 3 mai. Ca urmare a acestor amanari, starea de incertitudine care domneste la RAFO a fost inca o data amplificata, intinzand la maximum nervii rafinorilor. „Daca am sti ca hotararea finala va fi in favoarea RAFO, nu ne-ar deranja prea mult aceste amanari ale proceselor”, ne-a declarat Ion Marian, liderul Sindicatului „Rafinorul”. Insa angajatii si sindicalistii de la RAFO se tem ca in spatele amanarilor repetate se ascund alte jocuri de interese, regizate de fostii actionari in complicitate cu institutiile statului. „Domnul Marian Iancu a refuzat sa-si dea acceptul pentru ca pe data de 29 aprilie sa se organizeze adunarea generala cu firma Calder-A International pe post de reprezentant al actionarului majoritar – a precizat Ion Marian. Daca AGA din 29 aprilie nu va avea loc, RAFO risca o amenda de 400 miliarde de lei, sanctiune pe care Comisia Nationala de Valori Mobiliare o calculeaza in functie de capitalul social al firmei”. Ion Marian ne-a mai precizat ca a solicitat cu insistenta o audienta la primul ministru, dar si la AVAS, la Ministerul de Finante si la alte institutii ale statului, de la care n-a primit nici un semnal pana acum.

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă