La Humanitas a aparut a doua editie a unei carti hotaratoare pentru intelegerea perioadei post-'89, mai ales confuzul si dramaticul an 1990, atunci cand confruntarea dintre fortele societatii civile care doreau democratizarea tarii si puterea neocomunista instalata la carma tarii a fost amarnica. Autorii sunt Mihnea Berindei, Ariadna Combes si Anne Planche. Cartea a fost scrisa in franceza si tradusa in romaneste de Monica Parvu. Ne amintim ca si poetul Liviu Ioan Stoiciu, la inceputul anilor '90, a publicat, tot la Humanitas, jurnalul sau despre acele teribile zile ale unui insangerat inceput de vara. Doar ca acolo aveam de-a face cu indignarea unui om care vedea cum, sub ochii lui, se surpa parca o intreaga lume, in timp ce textul de fata este realizat cu sobrietatea unei judecati istorice, care nu se inflameaza si care prezinta lucrurile pas cu pas, evitand pe cat se poate literaturizarea, tocmai pentru ca aceste pagini sa intre in categoria documentelor si sa poata vorbi de-acum incolo tuturor celor care le vor citi si care, evident, nu au fost contemporani acelor zile. Retinem marturisirea istoricului Mihnea Berindei: „Cei 15 ani scursi de la mineriada din iunie 1990 nu au adus decat putine elemente noi, dezvaluite de presa in primele luni ale anului 2005 cu ocazia redeschiderii dosarului de catre justitie. Retinem astfel confirmarea implicarii Guvernului si a conducerii FSN in mobilizarea detasamentelor muncitoresti pe 13 iunie sau a utilizarii munitiei de razboi de catre unitati ale Armatei in noaptea de 13-14 iunie.
Pentru moment, justitia pare in sfarsit sa se intereseze cu seriozitate de stabilirea responsabilitatilor pentru traumatismul provocat societatii romanesti de mineriada din 1990. Sunt deja puse sub invinuire 34 de persoane, in frunte cu fostul presedinte Ion Iliescu. Dar, in asteptarea verdictului eventual al justitiei si al celui ineluctabil al istoriei, cartea de fata poate inca contribui la o salutara aducere aminte”. Aceasta este, de altminteri, si miza superioara a unei asemenea lucrari: amintirea, cu alte cuvinte solicitarea memoriei, efortul exercitat de catre istorici asupra noastra de-a sti ce s-a intamplat sau, daca am stiut, de-a nu uita. Iata care sunt reperele cartii: montajul, ultima noapte in Golania, pasivitatea politiei, ticluirea complotului legionar, atacul asupra Televiziunii, noaptea de 13 spre 14 iunie – faptele, noaptea de 13 spre 14 iunie – versiunea oficiala, provocatorii, violenta minerilor, zorii zilei de 14 iunie, moarte golanilor, tintele cetatenilor justitiari, mobilizarea „spontana”, o armata in campanie, peisaj dupa batalie, mafia neocomunista la putere. Sunt destule elemente care ne evoca acele zile sumbre si, in acelasi timp, dupa atata vreme, ne pun pe ganduri. Acesta este si meritul unei carti de pura istorie. Nu ne lasa indiferenti, iar pe de alta parte arunca asupra evenimentelor trecute si un fel de panza de irealitate. Parca nu a fost aievea, parca am visat. Din pacate, nu am visat, fiindca, tot din pacate, nu e deloc sigur ca acele evenimente nu se vor mai repeta.
