2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPrejudiciile din perioada 2001-2004, neacoperite

Prejudiciile din perioada 2001-2004, neacoperite

Drepturile salariale ale profesorilor restante din perioada 2001-2004 vor incepe sa fie platite esalonat, incepand cu luna februarie a acestui an, a stabilit premierul Tariceanu, in urma unei discutii cu ministrul Educatiei, Mihai Hardau, si cu secretarul de stat de la Ministerul de Finante, Doina Dascalu. O ordonanta de urgenta care sa reglementeze modul de plata a salariilor restante este in lucru in acest moment la Ministerul Educatiei, ea urmand sa fie adoptata in sedinta de guvern de saptamana viitoare.

Intarzieri

La solicitarea premierului, ministrul Hardau a prezentat o evaluare a stadiului indeplinirii acordului incheiat in luna noiembrie 2005 cu sindicatele din educatie. Hardau a fost pus sa dea explicatii atat in cadrul unei intalniri separate cu premierul, cat si in sedinta ministrilor. „Din aceasta analiza a reiesit ca toate prevederile din acord sunt respectate de Guvern, fiind inregistrata o usoara intarziere la evaluarea sumelor datorate de stat cadrelor didactice pentru a acoperi prejudiciile din perioada octombrie 2001 – septembrie 2004. Intarzierea s-a produs din cauza volumului foarte mare de date care a trebuit sa fie procesat de inspectoratele scolare judetene, care au reusit sa finalizeze evaluarea sumelor datorate pe 10 februarie 2006, in timp ce acordul prevedea ca termen final data de 31 ianuarie 2001”, se arata intr-un comunicat oficial.
„Aceasta intarziere nu se datoreaza unei lipse de vointa, ci doar volumului foarte mare de munca”, a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu. Ea a spus ca pentru anul 2006 va fi alocata suma de aproximativ 3.000 de miliarde de lei vechi pentru plata prejudiciilor salariale.

Nemultumiri

Sindicatele din invatamant se simt pacalite de guvernanti si vor sa declare nul contractul semnat in luna noiembrie cu Executivul. Reprezentantii profesorilor nu au exclus nici varianta unor noi proteste, in conditiile in care angajamentele guvernamentale nu sunt respectate. In trei luni de la data semnarii acordului, profesorii ar fi trebuit sa primeasca banii cuveniti, restanti din perioada 2001-2004, ca urmare a unor calcule gresite. Profesorii au mai acuzat Ministerul Educatiei ca nu i-a consultat pe proiectele stabilite prin acord – constructia de camine si campusuri scolare, achizitia de materiale didactice si de mijloace de transport.

Ministrul Educatiei scuza intarzierea platii salariilor prin volumul mare de lucru

Pentru ca sindicatele au acuzat conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii de inconsecventa si nerespectarea promisiunilor asumate prin acordul semnat anul trecut de cele patru federatii sindicale si Guvernul Romaniei, amenintand chiar cu denuntarea actului respectiv, Mihail Hardau, ministrul Educatiei si Cercetarii, a facut ieri cateva precizari pe aceasta tema.
„Din cauza volumului foarte mare de munca, s-a decalat cu 10 zile termenul de finalizare a situatiilor, fara ca acest lucru sa afecteze efectuarea platilor. In acest sens, as vrea sa va dau un singur exemplu cu privire la recalcularea salariilor pentru perioada octombrie 2001 – septembrie 2004. Numarul persoanelor nedreptatite in perioada respectiva se ridica la circa 300.000. Persoanele respective vor trebui sa-si primeasca salariile recalculate in termen de 35 de luni. Inspectoratele au calculat, iar Ministerul Educatiei si Cercetarii a centralizat fiecare salariu in parte, ceea ce inseamna ca numarul total al salariilor lunare recalculate se ridica la 10.570.000. Procesul de recalculare a fost deja finalizat, iar plata salariilor restante va incepe din aceasta luna.”
In privinta sumelor revendicate in instanta si pentru care exista sentinte definitive, MEdC si Ministerul Finantelor au transmis o nota comuna consiliilor judetene si locale, precum si inspectoratelor scolare, pe care le-au atentionat sa achite integral si la termen sumele respective.
Ministrul Hardau a facut, de asemenea, si o trecere in revista a etapelor parcurse pana acum in privinta programului de investitii in invatamant, a carui valoare este de 1,1% din PIB.

FEN cere demisia ministrului „Minciunel”

Conducerea Federatiei Educatiei Nationale il acuza pe ministrul Hardau ca a ajuns sa-si minta superiorii pentru a acoperi incompetenta subordonatilor sai si, implicit, a sa.
„Pe langa calitatea morala indoielnica de care a dat dovada ministrul „Minciunel”, acesta se face vinovat si de fals in inscrisuri oficiale, deoarece ne-a transmis doua adrese cu acelasi numar de inregistrare, insa cu continut diferit. Daca pana in acest moment am asteptat scuzele domnului Hardau, acum ii cerem direct demisia”, a declarat Catalin Croitoru, liderul FEN.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă