13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024

Flash

Total Sport mai da o lovitura: baschet „minut cu minut”

Postul de radio „Total Sport”, care a dat o lovitura grea postului public de radio-difuziune „Romania Actualitati” prin preluarea drepturilor de transmitere in direct a meciurilor de fotbal disputate atat de echipa nationala, cat si de formatiile din divizia B, mai pregateste ceva. Bogdan Popescu, directorul „Total Sport”, si Carmen Tocala, presedintele Federatiei Romane de Baschet, mai au de discutat doar cateva detalii legate de semnarea contractului de transmitere integrala a meciurilor din Campionatul National, atat masculin, cat si feminin, in cadrul unor emisiuni de genul „baschet – minut cu minut”. „Dorim sa mediatizam cat mai mult baschetul, care ca popularitate se afla imediat dupa fotbal, in primul rand pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a-si crea modele din randul sportivilor”, a spus Carmen Tocala. Contractul se va semna pe o perioada de cinci ani, in conditiile in care postul isi va largi aria de acoperire.
Deocamdata emite doar in Bucuresti si imprejurimi, dar pana la primul meci al nationalei de fotbal Bogdan Popescu a spus ca „Total Sport” va putea fi receptionat in trei sferturi din localitatile tarii.

Marius Urzica, ajutor de antrenor la lotul olimpic

Multiplul medaliat olimpic, mondial si european la cal cu manere, Marius Urzica, va fi cel mai probabil ajutor de antrenor la lotul olimpic masculin de gimnastica al Romaniei. Desi este angajat al Clubului Sportiv Dinamo cu functia de comisar, locotenent colonel in vechea titulatura, Marius Urzica nu ar dori sa ramana doar tehnician la gruparea din „Stefan cel Mare”. „Conducerea federatiei se gandeste sa-i gaseasca un loc in colectivul tehnic al lotului olimpic masculin.
Deocamdata presedintele este plecat din tara, iar discutiile pe aceasta tema au fost sistate pana la revenirea lui in Bucuresti”, a spus ieri Alexandru Mogos, reprezentantul clubului Dinamo. Marius Urzica nu a vrut sa ofere nici un fel de amanunte legate de viitorul sau, dar a spus totusi ca ar avea ce invata de la Dan Grecu, antrenorul coordonator al lotului olimpic masculin de gimnastica, pe care il admira.

Rugbistii au inceput pregatirea meciului cu Toulon

Dupa o scurta pauza in care speram ca s-au refacut dupa marele efort fizic depus in meciul jucat sambata trecuta in compania englezilor de la Gloucester, rugbystii selectionati in echipa Bucurestiului s-au reunit ieri dimineata si au efectuat un prim antrenament in vederea partidei pe care o vor juca sambata impotriva echipei franceze Toulon. Dintre jucatorii accidentati in ultimul meci jucat, Catalin Nicolae si Florin Vlaicu au fost recuperati. Din pacate, nu acelasi lucru s-a intamplat cu Ion Paulica, locul sau in lot fiind luat de ieseanul Mihai Lazar.
Deplasarea la acest meci de la care speram sa obtinem cel putin un punct bonus se va face vineri, partida urmand a se disputa a doua zi la ora 16, ora Romaniei. B.A.

Provocare in Regie: calificare in Cupa UEFA

De ieri, e oficial: Gigi Multescu va pregati cel putin pana in vara Sportul Studentesc, confirmand astfel informatiile aparute deja in presa de marti care dadeau ca sigura numirea „turcului” la carma echipei din Regie. Multescu a fost instalat oficial in functia de antrenor al formatiei Sportul Studentesc, contractul sau fiind valabil pana la finalul sezonului, cu drept de prelungire pe doi ani, a anuntat in cadrul unei conferinte de presa patronul gruparii din Regie, Vasile Siman. „La Sportul a devenit o regula ca antrenorii sa conduca de doua ori aceasta echipa, asa cum au facut Gabi Balint si Dan Petrescu”, a spus Siman. Vasile Siman a spus ca Gheorghe Multescu nu are un obiectiv anume si ca important este ca echipa sa joace fiecare meci la victorie. Multescu a precizat ca ocuparea unui loc in clasament care sa permita participarea in Cupa UEFA este o provocare pentru el. „Obiectivul e ca fiecare meci sa-l abordam la victorie. Dar recunosc ca e o provocare accederea in Cupa UEFA”, a spus Multescu, adaugand ca va incerca sa imprime echipei un stil ofensiv.

Steaua il vrea pe Hotoboc

Presedintele clubului Jiul Petrosani, Ilie Balanescu, a declarat ca Steaua s-a aratat interesata de achizitionarea portarului Dumitru Hotoboc, dar ca pana in prezent nu a fost nici o oferta.
Dumitru Hotoboc, in varsta de 26 de ani, aflat sub contract cu Jiul pana in vara anului 2007, a declarat de mai multe ori ca ar fi incantat sa revina la Steaua, unde a mai evoluat in turul editiei de campionat 1999/2000. Surse din anturajul jucatorului au afirmat ca oficialii gruparii din bulevardul Ghencea i-au promis lui Hotoboc ca, in cazul in care nu va fi transferat un portar din strainatate, atunci el va avea prioritate.

Tararache a ajuns la un acord cu Duisburg

Mijlocasul roman al echipei FC Zurich, Mihai Tararache, a ajuns la un acord cu gruparea din prima liga germana MSV Duisburg, cu care urmeaza sa semneze un contract valabil pana in 2008, a anuntat cotidianul elvetian Neue Zurcher Zeitung. Tararache, in varsta de 28 de ani, va efectua joi vizita medicala si tot atunci urmeaza sa semneze si intelegerea cu formatia promovata in Bundesliga la finalul sezonului trecut. Transferul lui Tararache la MSV Duisburg a fost semnalat si de publicatia germana Kicker, care a notat ca suma de transfer a jucatorului cu doua selectii in echipa nationala a Romaniei este de aproximativ 400.000 de euro.
Mihai Tararache a fost achizitionat de FC Zurich in iulie 2004, de la concitadina Grasshoppers, iar in 2005 a fost desemnat de suporteri cel mai bun jucator al formatiei elvetiene. Contractul sau cu gruparea la care este legitimat si fundasul Iulian Filipescu expira in iunie 2006.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă