Formalitatile necesare contractarii celui mai mare credit din istoria administratiei locale, in valoare de 500 de miliarde lei vechi, au fost finalizate, au anuntat reprezentantii Consiliului Judetean Alba. Afirmatia a venit la doar cateva zile dupa ce prefectul Cosmin Covaciu a criticat incetineala cu care s-a miscat CJ. Astazi, la Alba Iulia ar trebui sa fie semnat contractul de credit, iar banii vor fi folositi pentru repararea a 5 drumuri judetene intens circulate.
CJ a inceput inca de anul trecut demersurile pentru contractarea unui credit care sa rezolve problema acestor sosele. Prin licitatie publica a fost incheiat un contract de consultanta cu firma „VMB”, specializata in analiza pietei bancare, care a structurat si negociat finantarea conform unui caiet de sarcini ce prevedea ca schema de rambursare a creditului sa nu afecteze obligatiile curente ale institutiei.
Creditul a devenit, zilele trecute, subiect de polemica intre CJ si Prefectura. Prefectul Cosmin Covaciu (fost PNL) a declarat ca reprezentantii Consiliului Judetean nu au reusit sa acceseze acest credit. Atacul il viza pe presedintele CJ, Ion Dumitrel (PD), care a replicat anuntand pentru astazi semnarea contractului.
In urma unei selectii de oferta si a negocierilor, grupul financiar format din BT „Securities” si „Dexia Kommunalkredit” a fost desemnat castigator in defavoarea BCR. Semnarea contractului de imprumut va avea loc la sediul Consiliului Judetean astazi, in prezenta vicepresedintelui „Dexia Kommunalkredit Bank AG” Viena, Claudia Schmied, cat si a conducerii filialei din Romania a bancii, precum si a reprezentantilor BT „Securities” si cei ai „VMB Partners”.
Imprumutul se va face pe o perioada de 20 de ani. Toti acesti bani vor fi folositi pentru a finanta lucrarile de reabilitate si reparatii pentru o serie de drumuri din judet, cu o lungime cumulata de 100 de kilometri. In acest program sunt incluse cinci drumuri judetene, foarte circulate, respectiv DJ 107 H Coslariu – Sard Ð DN 74, DJ 107 C Teleac – Vintu de Jos – DN 7, DJ 107 Blaj – Cetatea de Balta – DJ 107 I, DN 1 Vingard si DJ 107 Alba Iulia – Teleac – Blaj. Lucrarile vor incepe in acest an si se vor intinde pana in 2008.
In judetul Alba, aproximativ 75 la suta din drumurile judetene au perioada de exploatare expirata. „Fara un credit consistent nu vom putea face ceea ce isi doresc cetatenii acestui judet, adica drumuri bune. Statul nu ne poate aloca acesti bani, iar din veniturile proprii nu vom putea executa toate aceste lucrari. Creditul pentru drumuri este singura solutie viabila pentru a creste calitatea vietii cetatenilor din judet” a declarat Ion Dumitrel.
Consiliul Judetean administreaza o retea de drumuri in lungime de 1.044,612 km. Din acest total, 496,807 km reprezinta drumuri asfaltate, 466,895 km sunt drumuri pietruite si 80,910 km reprezinta drumuri judetene de pamant. Aproximativ 75 la suta din aceste sosele au perioada de exploatare expirata pentru ca in perioada 1990-2000 s-au executat doar lucrari de intretinere, din cauza lipsei banilor.