16.3 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialLimuzine noi pentru sefii Companiei Nationale a Huilei Petrosani

Limuzine noi pentru sefii Companiei Nationale a Huilei Petrosani

Conducerea Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani si-a achizitionat 7 autoturisme de lux pentru care a alocat peste 120.000 de euro. Licitatia organizata de societate a fost deja adjudecata, iar acum urmeaza sa fie incheiate actele. In acest fel, parcul auto al companiei se va imbogati cu sase autovehicule marca Ford Mondeo si un VW Passat, pentru directorul general al CNH.
Conform anuntului de licitatie, autoturismul pe benzina trebuia sa aiba 250 de cai putere, iar cele diesel common reil 1.700-1.800 mc si minimum 110 CP. Licitatia s-a desfasurat in 14 iunie, banii necesari fiind asigurati din resursele proprii ale companiei, iar noile autoturisme le vor inlocui pe cele deja „forjate”.
Directorul general al societatii, Daniel Surulescu, sustine necesitatea innoirii parcului auto in conditiile in care masina aflata acum la dispozitia sa, o Honda de teren, consuma prea mult, are aproape 800.000 km la bord si o vechime de 8 ani. Pe de alta parte, el a afirmat ca autoturismele CIELO pe care le folosesc sefii minerilor au 4 ani vechime, astfel ca trebuie inlocuite, fiind uzate fizic si moral.
Noile autoturisme cu care se vor deplasa in teritoriu sefii din cadrul CNH vor costa administratia peste 120.000 de euro, avand in vedere ca un Ford Mondeo costa 17.034 euro, iar un VW Passat – peste 20.000 de euro. Surulescu a mentionat, insa, ca s-au facut economii serioase fata de bugetul aprobat la acest capitol.
„Fata de suma alocata s-au facut economii de circa 2 miliarde lei. Sumele cuprinse in Bugetul de venituri si cheltuieli al companiei pentru achizitii de autoturisme sunt mai mari, de 5 miliarde lei”, a adaugat directorul general al CNH.

Cele mai citite

Scădere semnificativă a înmatriculărilor de autoturisme în România în septembrie: Dacia, declin de peste 33%

Înmatriculările de autoturisme din România au scăzut din nou în septembrie, continuând tendința de declin marcată și în luna precedentă. România a înregistrat doar 8.975...

Două surori dintr-un centru de plasament, violate de nașul lor

Două surori, una de 12 ani, cealaltă de 14, din localitatea Cavnic, județul Maramureș, dintr-un centru de plasament, ar fi fost violate de nașul...

ANAF va publica în octombrie „lista rușinii” pentru datornicii din trimestrul 3

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va face publică, în cursul acestei luni, lista contribuabililor care nu și-au achitat obligațiile fiscale aferente trimestrului al...
Ultima oră
Pe aceeași temă