Cei aproape 5000 de iubitori ai baschetului prezenti la sfarsitul saptamanii trecute in Sala Horia Demian din Cluj-Napoca au asistat la Meciul Stelelor, sau „All Star Game” in varianta romaneasca, partida in care s-au intalnit cei mai valorosi jucatori din campionatul intern, baschetbalistii romani avandu-i ca adversari pe cei straini. Intalnirea a avut „greutatea” uneia oficiale, dar toti cei prezenti pe teren au dat mai putina importanta scorului, obiectivul principal fiind spectacolul. „Tentativa” tuturor de a-si etala maiestria s-a soldat cu o ploaie de slam dunk-uri, faze spectaculoase si executii de mare finete, de ambele parti. Partida a fost echilibrata, iar in final, desi strainii erau in avantaj, romanii au reusit sa recupereze spectaculos, gratie evolutiei excelente a lui Catalin Burlacu, si sa castige cu 105-103. De fapt Burlacu, de la CSU Asesoft Ploiesti, a fost declarat atat MVP-ul intalnirii, cat si cosgeterul meciului, cu 24 de reusite. Premiul de popularitate a revenit tanarului Mihai Silvasan, component al echipei-gazda, Poli Mobitelco Cluj, care a avut un start exceptional marcand 16 puncte in aproximativ zece minute. De la team-ul strainilor, cel mai mult a punctat Sasa Ocokolic de la CSU Asesoft Ploiesti (16 p). Strainii s-au dovedit mai buni decat baschetbalistii autohtoni in concursul de aruncari de trei puncte, la care s-au inscris cate trei jucatori din fiecare echipa, unde invingator a fost Zeliko Bojovici (Gaz Metan Medias) si cel de slam-dunk, care a avut loc in pauza mare a „All Star Game”, castigat de americanul Levar Seals (Poli Mobitelco Cluj). „Intalnirea a fost o reusita din toate punctele de vedere. Spectacolul a fost de calitate, iar organizarea ireprosabila. A castigat in primul rand imaginea baschetului romanesc”, a spus la finalul meciului Carmen Tocala, presedintele Federatiei Romane de Baschet, care deja se gandeste la varianta feminina a intalnirii programate a avea loc miercuri, in Sala Rapid din Bucuresti.