17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialPensionarii se inghesuie la reducerea taxelor si impozitelor

Pensionarii se inghesuie la reducerea taxelor si impozitelor

TIMISOARA. Prima zi de achitare a taxelor si impozitelor la Primaria Timisoara a fost un calvar pentru functionarii de la cele noua casierii. Sute de pensionari s-au inghesuit, inca de la primele ore ale diminetii, pe scarile institutiei, pentru a prinde reducerea de 10 la suta, care se aplica, de altfel, pana la mijlocul lunii martie.
Afluenta mare de persoane de varsta a treia, care infrunta constiinciosi frigul pentru a scapa de o obligatie fata de stat, ii mira de fiecare data pe angajatii municipalitatii, mai ales ca mijloacele alternative de achitare a acestor sume sunt intens mediatizate. La oficiile postale din centrul orasului, scandalul si inghesuiala a fost la fel de mare.
Oamenii au fost nemultumiti ca s-a format o coada atat de mare si ca s-au mai facut si pauze, pentru ca s-a blocat reteaua. Directorul economic al Primariei, Adrian Bodo, a pus vina pe sistemul de informatizare, care a ramas la nivelul de acum sase ani.
Directorul economic a adaugat ca se lucreaza la metode moderne de instiintare a contribuabililor, dar si la modul de achitare al darilor catre stat. Astfel, rau-platnicii vor fi instiintati prin mesaj pe telefon ca trebuie sa se prezinte cu portmoneul la ghiseele municipalitatii, metoda mai ieftina decat trimirea de somatii.
„O somatie ne costa circa 50.000 de lei, in timp ce un mesaj este de vreo zece ori mai ieftin. In 2004 am avut 12.000 de persoane care au uitat sa plateasca, iar dupa somatii se prezinta peste jumatate”, a mai spus Bodo. Potrivit acestuia, Primaria a introdus si sistemul de plata on-line, dar partenerul bancar a intrerupt aplicatia, asa ca aceasta functiune este, deocamdata, in expectativa. De asemenea, se are in vedere extinderea contractelor cu alte banci, pentru ca plata sa se faca prin card. In registrele municipalitatii sunt incadrate circa 400.000 de pozitii de imobile si peste 100.000 de autoturisme.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă