16.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialCET Braila acceseaza fonduri nerambursabile

CET Braila acceseaza fonduri nerambursabile

O delegatie din care au facut parte oameni de afaceri si atasati ai ambasadei Frantei in Romania a venit la Braila pentru anuntul obtinerii unor fonduri nerambursabile din partea guvernului francez, urmand a realiza un proiect de studii si fezabilitate pentru CET Braila, in valoare de 500 de mii de euro. Atasatul ambasadei din Franta, Bernard Brunel, cu raspunderi in misiuni economice, a declarat ca a fost insarcinat sa declare ca Guvernul Frantei acorda o mare importanta acestui proiect de la Braila, punand la dispozitie fonduri pentru astfel de programe ce reprezinta un ajutor public pentru tarile aflate in tranzitie: „Investitorii francezi sunt foarte interesati sa vina sa faca afaceri in Romania cand exista un cadru juridic legal, mai ales in urma acordului semnat la nivel inalt intre cele doua tari, in luna septembrie 2005”. Reprezentantul societatii franceze „Beture Environnement”, Renato Muson, a declarat ca aceste fonduri au fost obtinute la solicitarea Primariei Braila si, timp de sapte-opt luni, se va lucra la un proiect cercetare si studii pentru termoficarea de la CET, problema spinoasa care se cere a fi adaptata in permanenta. „De 45 de ani, societatea noastra este in slujba comunitatii, avand doua ramuri de care ne ocupam, energie si deseuri. Sper sa fie in final un proiect care sa se bazeze nu pe povesti fanteziste si sa dureze 20 de ani”, a subliniat seful acestui proiect, Renato Muson. Primarul liberal Constantin Cibu a spus ca acest grant obtinut are o componenta si din partea municipalitatii locale, care trebuie sa asigure spatii de lucru si datele primare de la CET pentru prelucrarea acestora.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă