Cu prilejul recentului Consiliu Ministerial al OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, ce reuneste tarile dezvoltate ale lumii), s-a putut auzi, din partea chiar a celui ce detinuse pana la acest forum functia de secretar general al organizatiei, dl Donald J. Johnston, o asertiune mai putin uzitata pe la reuniuni ale tarilor dezvoltate: „Este momentul ca statele puternice sa nu se mai gandeasca doar la modul in care sa traga toate foloasele de partea lor, ci la modul in care pot sa le imparta cu celelalte state care contribuie la realizarea beneficiilor”.
OCDE monitorizeaza politicile economice interne si comportamentele internationale ale tarilor membre, efectueaza analize si formuleaza recomandari in atentia acestora si, pe articulatia modelelor economice cu care opereaza, intocmeste previziuni care s-au dovedit in timp extrem de congruente cu realitatile intervenite dupa aceea. Astfel incat analizele, proiectiile si recomandarile OCDE au capatat o mare notorietate si greutate in lumea economica globala, cu atat mai mult cu cat vizeaza aproape 60% din produsul brut mondial, cam atat reprezentand ponderea tarilor membre in total.
Ca atare, cuvintele dlui Johnston nu ar putea fi chiar ignorate, desi evident ca acest lucru se va petrece in practica. „Ne intelegem chiar foarte bine – se plangea, de altfel, dl Johnston – atunci cand vine vorba despre identificarea obstacolelor si a principiilor care trebuie implementate pentru inlaturarea acestor obstacole. Neintelegerile se produc doar atunci cand vine vorba sa punem metodele in practica”. Nimic mai clar!
Vasazica, OCDE, intr-un fel un templu al lumii dezvoltate, a identificat fara echivoc problema: globalizarea genereaza beneficii, dar acestea sunt dezechilibrat si inechitabil distribuite si, mai precis, tarile dezvoltate se straduiesc sa si le insuseasca unilateral, celelalte tari ale lumii ramanand sa traga mai mult ponoase decat foloase, cel putin in masura in care la acestea din urma nu mai ajung. Identificarea problemei este, desigur, un pas, si inca unul important. Dar reprezinta mai nimic in masura in care se refuza din partea celor avantajati sa se faca ceva pentru impartirea beneficiilor, chiar daca se stie ce ar fi de facut! In mod semnificativ, nu mult dupa Consiliul Ministerial al OCDE, tarile dezvoltate au facut „scapat” prilejul pe care asa-numita „runda Doha” de negocieri comerciale multilaterale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului il oferea de a se imparti cat de cat avantajele liberalizarii comertului global. S-a vorbit despre faptul ca o noua liberalizare a schimburilor comerciale mondiale, indeosebi in domeniul agroalimentar, ar genera cresteri economice de cateva sute de miliarde de dolari la nivel de ansamblu, de care ar putea beneficia tari in curs de dezvoltare daca pietele tarilor dezvoltate s-ar deschide mai mult si gradul de protectie al acestora prin subventii ar scadea. Tarile dezvoltate n-au fost insa de acord sa renunte la masurile protective, care sunt de fapt in favoarea a numai 4% din agricultorii lumii, acceptand doar o reducere in perspectiva a subventiilor agricole la export. Ca urmare, 96% din agricultorii lumii vor ramane in continuare cu ochii in soare, iar „runda Doha”, dupa ani si ani de negocieri, este amenintata de un esec total.
Dezechilibrele in impartirea roadelor globalizarii in domeniul comercial reprezinta insa, pur si simplu, un biet bebelus in comparatie cu cele antrenate de globalizarea in plan financiar. Aceasta din urma este responsabila, direct si indirect, nu doar de insusirea beneficiilor de catre tari dezvoltate in dauna celor in curs de dezvoltare, ci si de transferuri imense de bogatie din cele din urma in celei dintai. Nu trebuie sa existe vreo rautate anume a tarilor dezvoltate in domeniu. Este rezultatul nemijlocit al faptului ca, in domeniul financiar, mai pregnant decat in toate celelalte domenii, tarile puternice castiga si tarile vulnerabile pierd. Este si motivul pentru care tarile dezvoltate preseaza sistematic asupra tarilor in curs de dezvoltare pentru deschiderea pietelor lor in plan financiar. Desi acest lucru inseamna, pentru cele mai vulnerabile dintre ele, adevarate ravagii.
Fructele globalizarii in plan financiar sunt atat de flagrant disproportionat impartite si joaca un asemenea rol pe plan de ansamblu, incat decalajele economice internationale n-au fost niciodata atat de profunde ca acum, cu toate ca nicicand altadata vectorii dezvoltarii (banii si tehnologiile) n-au fost atat de accesibili, practic la indemana oricui, precum in zilele noastre, in epoca telecomunicatiilor si computerelor. Par sa reuseasca a reduce decalajele doar cei care au inteligenta si determinarea de a nu se aventura in liberalizari financiare fara limita si de a rezista presiunilor celor puternici de a o face.
Chiar daca e identificata problema, sansele de corectare ale situatiei sunt minime. Nu s-au vazut in istorie cazuri ca cineva sa cedeze din foloasele sale in favoarea altora, spre binele general. Corectiile se fac doar prin rupturi de sistem, ce pot interveni numai in anumite conditii istorice. Pana atunci insa, fructele globalizarii se vor imparti mereu mai inechitabil, in cerc vicios.
