Instituția Avocatul Poporului a primit mai multe sesizări cu privire la faptul că Guvernul Cîțu include o singură femeie, anunță, miercuri, un comunicat de presă transmis de Avocatul Poporului.
Întrucât acest Cabinet include o singură femeie (Raluca Turcan) și 19 bărbați, Avocatului Poporului i se semnealează faptul că, pe această cale, se încalcă principiul egalității de șanse între femei și bărbați.
„Opinăm că, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, România a armonizat legislaţia specifică, în acord cu reglementările internaţionale şi comunitare în materie, realizând astfel premisele respectării acesteia. Totuşi, chiar dacă realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi este un element important în prevenirea şi eliminarea inechităţilor sociale manifestate la nivelul societăţii, Avocatul Poporului apreciază că decizia de desemnare a membrilor Cabinetului este una eminamente politică, care aparţine exclusiv partidelor din coaliţia de guvernare, aceasta urmând a fi confirmată printr-un vot de încredere al Parlamentului”, precizează comunicatul transmis de Avocatul Poporului.
Această instituție precizează că ea poate sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) doar cu privire la conţinutul legilor şi al ordonanţelor – celelalte acte ale Parlamentului nefiind în zona ei de responsabilitate.