6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul Ciuhandu va fi amendat din cauza tergiversarii unor dosare

Primarul Ciuhandu va fi amendat din cauza tergiversarii unor dosare

TIMISOARA. Prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, a anuntat, ieri, ca este nevoit sa il amendeze pe primarul municipiului resedinta de judet, Gheorghe Ciuhandu, pentru ca ar fi tergiversat solutionarea unor dosare referitoare la legile fondului funciar. Reprezentantul Guvernului in teritoriu a tinut sa precizeze din timp despre existenta amenzii pentru a nu fi ulterior acuzat ca se indreapta spre liderul PPCD din motive politice.
De fapt, prefectul recunoaste ca a fost cam „strans cu usa” de avocatul unor persoane care asteapta rezolvarea cererii depuse acum patru ani la Comisia de Fond Funciar a Primariei Timisoara, a carui presedinte este Ciuhandu. „Solicitantii isi permit sa angajeze avocati care vin la mine in audiente si imi pun in vedere ca trebuie sa constat eventualele tergiversari. Daca nu le iau in seama, voi fi sanctionat eu, si salariul meu nu este atat de mare. Asa ca nu am ce face”, a declarat Draganescu.
Totodata, seful Prefecturii a spus ca amenzile vor fi aplicate de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si au valori de sute de milioane. Institutia de la Bucuresti este cea care constata daca vina pentru tergiversare se poate imputa sau nu presedintelui comisiei, dupa care sanctiunea se aplica acestuia.

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă