A luat fiinta Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului, avandu-l ca presedinte pe Marius Oprea, reputat istoric, autor al unor carti exceptionale, un om care nu numai ca a cercetat arhive, a citit, s-a informat, dar in egala masura este si o persoana real angajata intr-o asemenea misiune importanta si dificila.
La 16 ani de la caderea regimului Ceausescu, incercam si noi sa intram MORAL in randul lumii. Am intrat in NATO, dar cum? Cu bocancii si epoletii vechilor securisti, care au fost vacsuiti, vopsiti, retrasati. Capacitatea noastra de a ne deghiza a fost, este formidabila. Nici un spiridus al prefacatoriilor nu ne-ar putea intrece. Am discutat de-a lungul timpului cu multi oameni pentru a intelege daca pentru Romania din '90 incoace mai exista si ALTA cale decat cea deja parcursa. Sceptici si relativisti cum suntem, mancand mierea amara a resemnarii, ridicam din umeri. Daca asa a fost, inseamna ca asa a trebuit sa fie si nu altfel. Probabil, despartirea adevarata a apelor in tara noastra, separarea raului de bine, punerea in aplicare a deja legendarului Punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu ar fi putut avea loc decat in conditiile in care Securitatea si Armata nu l-ar fi parasit pe Ceausescu in ceasul al 12-lea si orasele Romaniei ar fi devenit adevarate Tien An Men-uri. Cand nu 60.000 ar fi fost – nefericita cifra a manipularii care ne-a facut atat rau -, ci 600.000 de morti, cand nu ar fi existat familie in tara care sa nu fi avut mortul ei, ranitul, mutilatul, arestatul ei, atunci intr-o tara ca a noastra inclinata mai mereu spre compromis, impaciuitorism si spalarea mainilor prin murdarirea caracterelor, asemenea lucruri nu ar mai fi fost posibile si cu siguranta am fi iesit purificati gratie uriasei jertfe.
Sa-mi fie iertat patetismul care suna atat de jalnic acum, la inceput de an 2006, dar tocmai ca un asemenea institut sa nu esueze, altfel spus sa nu ajunga pe banda rulanta a tuturor institutiilor infiintate din '90 incoace a caror ineficienta a fost strigatoare la cer si al caror rost – din pacate – s-a rezumat doar la acela de a consuma bani de la buget, e nevoie ca eforturile lui sa fie dublate de o reala vointa politica orientata tocmai in directia scopurilor pentru care institutul a fost creat. E bine ca intr-o asemenea activitate premierul se va implica direct, dar, asa cum spunea un reputat observator al scenei noastre politice, exista si reversul.
Sa ne inchipuim, asadar, ca in cativa ani la carma guvernului roman va ajunge un prim-ministru a carui simpatie, daca nu chiar colaborare cu Securitatea, este notorie. Pai, logic, cum sa mai sprijine el atunci bunul mers al institutului? Care om din lumea asta ar fi in stare sa-si taie creanga de sub picioare? Rima involuntara. Cum sa luminezi ungherele trecutului daca tu insuti, prieteni de-ai tai, rude, cunostinte, multi cata frunza si iarba, ai, ati ocupat un loc de frunte in sinistra ierarhie?
Succesul Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului depinde aproape in totalitate de vointa politica. Sau de buna credinta a oamenilor care conduc acum tara, o vor conduce maine, poimaine. In al doilea rand, functionarea eficace a unui asemenea institut va fi un test excelent pentru a dovedi independenta justitiei intr-o tara unde planeaza nefiresc de multe suspiciuni tocmai asupra acestui departament vital. Totusi, sa nu uitam ca infiintarea sa cade foarte bine in actualul context european cand, gratie unui parlamentar european, Goran Lindblatt, suedez la origine, APCE a adoptat o rezolutie privind un posibil proces al comunismului. Cu alte cuvinte, daca Europa o cere, ne miscam si noi! Am sperat ca Europa nu e interesata de suferinta noastra. Iata ca nu e chiar asa. Trecutul vine peste noi, oricat de bine ne-am fi burdusit conturile.
