Ziarele, jurnalele de stiri ori alte emisiuni de la televizor vorbesc mai mult sau mai putin amanuntit despre traficul de droguri. Din pacate, aflam doar despre cantitatile de substante interzise care au fost confiscate si numai foarte putin despre tinerii care si-au distrus viitorul consumand droguri. Statisticile oficiale au stabilit ca numai in Bucuresti exista mai mult de 30.000 de consumatori de droguri, in special heroina. Si asta este, potrivit doctorului Cristian Bellu Bengescu, de la Laboratorul de Sanatate Mintala sector 4 (LSM4), doar o cifra la vedere. „S-ar putea ca numarul lor sa fie mult mai mare. Din pacate, chiar si cifra oficiala o depaseste pe cea a Olandei, unde exista mai putini consumatori de heroina decat in Bucuresti”, a precizat doctorul Bengescu. Sub ochii nostri nepasatori se desfasoara o tragedie care inca nu si-a atins dimensiunea maxima. Tinerii spre care privim cu intoleranta, dar de fapt fara intelegerea sau cunoasterea macar partiala a dramei prin care trec, sunt chinuiti si din cauza ignorantei societatii in care traiesc, daca se mai poate spune asa.
I-am cunoscut pe cativa dintre cei care incearca sa-si reia viata, pe care parca au pierdut-o in momentul in care au facut cunostinta cu heroina. Pentru ca acesta este drogul cel mai pervers, de care „s-au indragostit”, asa cum spunea unul dintre ei, si fara de care traiesc intr-o depresie continua. Medicii psihiatri din Bucuresti care se ocupa de toxicomani, neasteptat de putini, din pacate, spun ca dependenta de heroina este o tulburare cronica, din care 5 la suta reprezinta dependenta fizica si 95 la suta dependenta psihica. Iar in Romania, potrivit medicilor si pacientilor, totodata, nu exista locuri in care sa se poata trata dependenta psihica. In ceea ce priveste vindecarea, aceasta este discutabila. „Se spune ca dupa aproximativ cinci ani de abstinenta se poate spune despre un consumator de droguri ca este vindecat”, mi-a explicat directorul Centrului Sf. Stelian, doctor Cristina Hudita. Recaderile si remisiunile sunt insa frecvente si putini pacienti reusesc sa se mentina in stare de abstinenta.
Metadona, leacul-minune
In Bucuresti exista doar doua centre unde se poate trata toxicodependenta. Mai bine zis, exista doua centre in care se poate trata starea de dependenta fizica. Unul este Centrul Sf. Stelian, condus de doctorul psihiatru Cristina Hudita, unde tratamentul aplicat pacientilor este pe baza de substitut de droguri, respectiv de metadona. Centrul are 15 paturi la sectia Detox, 30 de paturi la psihiatrie si 150 de locuri in ambulatoriu. Cand ajungi la Centrul de Evaluare si Tratament al Toxicodepedentilor pentru Tineri „Sf. Stelian” ai impresia ca ai intrat intr-o trezorerie. Dintr-o sectie in alta, de la un etaj la altul accesul este permis doar de cartela magnetica. Usile grele, de metal, ii feresc pe cei de dincolo de ele de orice tentatie. Pacientii nu pot intra cu nimic adus de acasa si nu au voie sa primeasca nimic din afara. Cu toate acestea, atmosfera nu este apasatoare. Ma asteptam sa fie ceva agitatie la sectia de dezintoxicare, sa gasesc ceva spectaculos. Nici vorba. Pacientii doctorului Hudita par niste oameni normali. Dar ei stiu insa ca pana la normalitate mai au un drum foarte lung de parcurs, iar locul in care se afla reprezinta doar inceputul.
D. implineste in vara aceasta 27 de ani si este pentru a patra oara la Sf. Stelian. Consuma droguri de noua ani. Este inca student. Este unul dintre cei norocosi, pentru ca testele de sange au demonstrat ca nu este infectat cu unul dintre virusii hepatici si nici seropozitiv nu este. „Am avut recaderi. Prima data cand am vrut sa ma las am fost la Spitalul Obregia. Pe vremea aceea nu se dadea metadona. Cand doctorul de acolo mi-a spus de sevraj de doua saptamani, a doua zi am plecat. Am venit aici pentru metadona, pentru ca fara ea nu pot trai”, spune D. Tanarul din fata mea cunoaste dimensiunea raului pe care si l-a produs. Tatal a murit in urma cu opt ani, dar, spune el, nu acesta a fost motivul pentru care a continuat sa ia droguri. A incercat de toate, s-a „prostit” vreo doi ani cu cocaina, cu ecstasy, dar heroina a fost cea care a pus stapanire pe mintea lui. „Numai la folie nu am servit niciodata, in rest am tras-o in tigare, am prizat si mi-am injectat. Am consumat extrem de mult si am cheltuit si mai mult”, imi spune cu o voce care s-ar vrea fara tristete. Despre mama lui, doar atat: „Nu mai poate nici ea”. „Nimeni nu se apuca de heroina de capul lui. Prima capcana este anturajul. Pana sa moara tata, trageam doar ocazional. Apoi am inceput sa consum din ce in ce mai mult, pana am slabit 20 de kilograme. Printre noi circula o vorba – nu poti sa-ti iei de azi pentru maine. Daca azi ai o mie de dolari, pe toti ii tragi azi”, imi explica D. A fost abstinent o perioada lunga de timp, interval in care s-a reapucat de sport. In momentul in care a fost parasit de iubita a sters tot acest interval si s-a reintors la heroina.
A doua optiune – tratamentul simptomatic
La Sectia XVI Toxicomani din cadrul Spitalului Obregia, tratamentul aplicat pacientilor este simptomatic. „In principiu, ideile de tratament in toxicodepedenta sunt doua – substitutiv, ca acela practicat la Centrul Sf. Stelian, si simptomatic, ceea ce facem noi aici. Incercam sa facem ca starea de sevraj, starea aceea de rau fizic intens, consecutiva diminuarii sau opririi drogului, sa fie acceptabila din punct de vedere fizic. Noi propunem pacientilor o internare de doua-trei saptamani, insa ceea ce facem noi aici este doar un prim pas. Sau cel putin ar trebui sa fie primul pas intr-un lant terapeutic complet”, imi spune doctorul Lucian Vasilescu, seful acestei sectii. Majoritatea pacientilor vin aici, ca si la Centrul Sf. Stelian, stau perioada propusa de medici, se simt bine din punct de vedere fizic, dar odata ajunsi acasa isi reiau viata exact din punctul de unde o lasasera. „Cu aceiasi prieteni, cu aceeasi ocupatie sau lipsa de ocupatie, cu acelasi domiciliu sau lipsa de domiciliu, astfel incat dupa o perioada mai lunga sau mai scurta recad”, argumenteaza doctorul Vasilescu prezenta in sectie pentru a n-a oara a unor pacienti. Cei care rezista intreaga perioada de 21 de zile la Sectia XVI sunt indrumati spre Spitalul Domnita Balasa. „Acolo exista o sectie recent infiintata, unde pacientilor li se propune o internare de lunga durata, de sase luni, timp in care ar fi protejati de orice tentatii, ar avea timp sa lucreze cu psihologul”, mai spune doctorul Vasilescu.
Unul dintre tinerii aflati in Sectia XVI are 32 de ani si consuma droguri de noua ani. De-abia poate vorbi. Imi intinde mana si vad ca venele lui nu se mai vad. A fost de sase ori internat. Si aici, si la Sf. Stelian. Mama lui l-a dus si in strainatate. Totul in zadar. „Vreau cu disperare sa scap. Am hepatita C. Scoala… Am terminat doar clasa a noua. Pentru mine totul s-a terminat cand am inceput sa trag heroina”, sopteste el. Mama lui imi spune ca a devenit victima din salvator. Desi mai are doi baieti si un nepotel, toata energia ei se canalizeaza spre acest copil. Pe care si-l doreste din nou om intreg.
LSM4, sau locul sperantei
Strada Argeselul din sectorul 4. La numarul 8, potrivit celor din cartier, e „spitalul pentru aia”. Este de fapt o mica policlinica, ascunsa printre blocuri. Cel care se ocupa in cadrul LSM4 de tratamentul de substitutie cu metadona este doctorul Cristian Bellu Bengescu. „Acesta este un stationar de zi pentru toxicomani, deschis in cadrul stationarului de zi de psihiatrie al sectorului 4. Nu este o alegere foarte buna, in sensul ca exista un contact intre bolnavii psihic si toxicomani, dar neavand alta solutie, asta e. LSM4 este veriga intermediara. Asta este si motivul pentru care nu avem succes cu terapia noastra, pentru ca lantul terapeutic nu este complet. Avem nevoie sa cream comunitati terapeutice in afara marilor orase. Acestea de-abia vor reprezenta incheierea lantului”, spune doctorul Bengescu. La LSM4 sunt zilnic in jur de 400 de pacienti. Acestia sunt internati cu foaie de observatie, dar vin la centru doar pentru a-si ridica metadona, fac sedinte de psihoterapie individuala sau de grup. Exista si un numar redus de pacienti care, in urma unei evolutii bune, primesc tratamentul pentru doua saptamani, in baza retetelor cu timbru sec. Holul din spatele LSM4 este plin. Tinerii isi asteapta randul. Unii sunt agitati, altii sunt pusi pe cearta, unii sunt grabiti, altii sunt apatici. Toti vin pentru un singur lucru – metadona. LSM4 este singurul loc din Bucuresti unde primesc tratament dupa ce au iesit de la dezintoxicare.
ANA: „Romania a fost prinsa pe nepregatite”
Generalul Pavel Abraham, seful Agentiei Nationale Antidrog (ANA), mi-a vorbit foarte mult la timpul viitor. Prea putine lucruri concrete s-au facut pana acum. Motivul ar fi, potrivit sefului ANA, ca „in sistemul democratic lupta antidrog are o istorie scurta in Romania, pentru ca tara noastra a fost prinsa pe nepregatite”. El a vorbit mai putin despre drama tinerilor prinsi in capcana drogurilor si mai mult despre pericolul public pe care il reprezinta acestia pentru societate. „Noi ne-am cantonat efectiv in perimetrul medical. In toate tarile lumii exista, dupa procesul de dezintoxicare, o preocupare sporita din partea statului si chiar asistenta medico-sociala pentru o perioada de pana la doi sau trei ani. Aceasta veriga lipsea la noi”, spune generalul Abraham. Cu sprijinul ANA, au fost infiintate, pe langa fiecare primarie de sector, sase centre de preventie si consiliere. „Am sunat si eu la cateva dintre ele si singurul „sfat” pe care l-am primit a fost numarul meu de telefon”, mi-a spus doctorul Bengescu. Cu toate acestea, el a precizat ca daca are o speranta, aceea se indreapta totusi spre generalul Abraham, care a demonstrat ca este printre putinii preocupati de soarta toxicomanilor.
Seful ANA a exemplificat ca primaria Madridului are o structura teritoriala proprie care se ocupa de toxicomani, finantata din bugetul primariei, cu un plan anual de 150 milioane euro. „Noi avem o structura minuscula, in cadrul Primariei Capitalei, dar despre resurse nu putem vorbi. Este vorba doar despre zeci de milioane de lei. Cheltuieilile sunt enorme pentru a recupera un consumator de droguri. In Olanda sau in Suedia se aloca 10.000 de euro pentru fiecare persoana recuperata, in timp ce la noi se ajunge la 79 de euro. In timp ce pentru recuperarea unei persoane o societate civila primeste in strainatate in jur de 47.000 de euro pentru fiecare persoana care reuseste sa treaca in faza de abstinenta, in Romania nu putem vorbi, pentru ca sumele sunt irelevante. In timp ce state ca Germania sau Marea Britanie aloca peste 0,11 sau 0,12 sau 0,13 din Produsul Intern Brut pentru lupta antidrog, in Romania primul zero este urmat de sute de alte zerouri”, explica generalul Abraham.
Parintii s-au miscat mai repede decat autoritatile
In 1999, cu trei ani inainte de aparitia ANA, lua fiinta Asociatia Romana Antidrog (ARA). Membrii fondatori erau cinci parinti care se zbateau in neputinta de a-si ajuta copiii dependenti de droguri. Personalitate juridica a primit asociatia de-abia in 2002. Din 1999 si pana acum ARA a sprijinit prin activitatile sale peste 600 de tineri consumatori de droguri cu varste cuprinse intre 13 si 30 de ani, din Bucuresti si zonele limitrofe. „Avand in vedere amploarea fenomenului si gravitatea lui, ARA doreste o informare corecta a societatii civile asupra toxicomanilor. Ei sunt elevi, studenti, olimpici, sportivi, tineri dotati intelectual si nu persoane irecuperabile pentru societate”, mi-a spus Maria Cretu, vicepresedintele si unul dintre membrii fondatori ai organizatiei.
Principalele pericole
– Consumul de droguri este in permanenta crestere
– A scazut varsta de debut la 13-14 ani; doctorii spun ca au avut cazuri si de copii de 8-9 ani; cel mai vulnerabil segment 14-25 de ani
– Majoritatea incep direct cu seringa. De aici, pericolul bolilor care se transmit prin seringa. 80% din toxicomani sunt pozitivi la virusul hepatitei C, peste 60% sunt pozitivi la virusul hepatitei B
„Deocamdata ne-a ferit Dumnezeu de seropozitivitate. Avem doar cateva cazuri, dar suntem in stare de alarma, pentru ca noi constientizam ca va veni, in mod clar, si o epidemie de bolnavi de SIDA”, spune doctorul Bengescu
Politia, acuzata la unison
„Ne bat. Ne bat pana ne lasa lati si apoi ne arunca in strada. Asta este ajutorul dat de Politie. In strainatate politia ii interneaza pe toxicomani, nu ii bate. Eu cunosc un traficant care a „legat” un drogat. L-a dat in primire ca sa nu il ia pe el. Si se fac multe magarii la nivel inalt. Am prieteni cu bani multi care au scapat. Nu, n-are rost. Parca-i tara nimanui. E plin in Bucuresti. Stii ce e aia sa cotizezi la Politie? Si daca nu cotizezi cu bani, cotizezi cu un „16”. Adica art. 16 Cod Penal. Vrei sa scapi, il dai pe altul. Nu pot sa va spun pe cine am vazut si in casa cui in anul 2000. Mi s-au taiat genunchii. Stiu de unde erau persoanele acelea si ce faceau, dar nu va pot spune”, este marturia unui tanar. Tot el mi-a spus ca a vazut un baiat de 8 ani care si-a injectat heroina in usa traficantului. Din pacate, marturia aceasta nu este singulara. Si doctorii imi spun acelasi lucru. „Unde sunt politistii cand vin masinile cu traficanti? Eu il vad de la balcon pe cel care vinde la noi in zona. Politia cum de nu-l vede?”, se intreaba mama unui tanar.
„Pentru heroina e imposibil sa nu gasesti bani”
A. are 22 de ani si se drogheaza de la 14 ani. Este pentru a doua oara la Sf. Stelian si a mai fost internat de doua la Spitalul Obregia. Pentru heroina a ajuns sa fure. Mai intai de la propria familie, apoi de pe strada. Scoala… A ramas cu sapte clase.
Un alt tanar imi spune ca aceia care fura nu o fac special pentru droguri, ci pentru ca asa le este felul. „Eu nu am furat niciodata. Dar ideile si tupeul nu mi-au lipsit. Cand ceream bani de la prieteni sau de la rude inventam niste motive de-i faceam sa si planga. Parintii, care ma stiau intr-un fel, stiau ce copil au crescut, aproape ca au ajuns sa creada ca sunt ei nebuni, atat de bine ii minteam ca sa fac rost de bani. Stiau, saracii, in adancul sufletului, ca-i o ditamai minciuna, dar era atat de credibila incat se indoiau de ei pana la urma si nu de mine”, imi explica acelasi tanar. Cea mai mare suma cheltuita pe droguri, despre care am auzit in aceste zile, se ridica la 700.000 de dolari, prizata-fumata-injectata in noua ani. Bani pe care unii dintre noi nu ii vor castiga nici in doua vieti. Cel care plateste azi infinit mai mult decat banii pe care i-a aruncat in buzunarele traficantilor spune ca acesta ar fi fost norocul lui, ca a avut bani si nu a fost nevoit sa recurga la metode neortodoxe pentru a-si procura heroina.
