Prefectul de Bistrita-Nasaud, Szilagyi Ioan, dezaproba total activitatea Asociatiei „ProSomes”, din care fac parte mai multi primari din judet care au intrat in parteneriat cu organizatii din Franta si Italia, intrucat edilii nu fac altceva decat sa se intalneasca ca sa „bea si sa manance prin restaurante”, in timp ce raul Somes este la fel de murdar. Seful Prefecturii a explicat astfel de ce nu a dat curs invitatiei lansate de presedintele Asociatiei „ProSomes”, Stefan Sangeorzan, primarul comunei Feldru, care l-a invitat, saptamana trecuta, sa participe la un seminar international, intitulat „Spatiu, Rau, Europa”.
Asociatia pentru Protectia Mediului si Conservarea Resurselor de Apa „ProSomes” i-a chemat atunci la masa dezbaterilor pentru mediu pe partenerii de proiect Sindicatul Intercomunal de Amenajare a Loarei si Afluentilor sai – SICALA, Oficiul National al Padurilor din Haute Loire-ONF din Franta si Asociatia Intercomunala de protectia si Gestiunea raului Lamone Ð Paslamone din Italia, dar si pe reprezentantii autoritatilor judetene si locale.
„Dupa parerea mea, asociatia acesta nu face nimic, iar francezii si italienii s-au folosit de naivitatea primarilor nostri. Nu vreau sa spun despre ei un cuvant urat”, a adaugat prefectul. El a recunoscut ulterior ca s-a gandit ca edilii bistriteni care fac parte din Asociatia „ProSomes” sunt niste „fraieri”.
Intrebat de jurnalisti cum explica declaratiile subprefectului Gheorghe Tuta, care a participat la actiunea organizata de „Pro Somes” si care a avut numai cuvinte de lauda la adresa acesteia, prefectul a adaugat ca „sunt unii carora le place sa stea prin hoteluri, sa dea din gura si sa se mai duca si pe la meciuri”.
Referitor la presedintele asociatiei, Stefan Sangeorzan, Szilagyi a spus ca acesta ar fi cerut o suma de 10 miliarde lei vechi suplimentare la buget, insa a primit doar 1 miliard de lei vechi, „pedeapsa” bugetara avand legatura si cu ultimele actiuni ale organizatiei pe care acesta o conduce.
Saptamana trecuta, Asociatia „ProSomes” a organizat un seminar moderat de Sangeorzan, la care au participat invitati din Italia si Franta. Cu acest prilej, organizatiile au anuntat ca isi continua actiunea lor de prezervare a mediului, sub forma unor dezbateri privind efectul despaduririlor asupra inundatiilor, supravegherea viiturilor si metodele de alarma, masurile de diminuare a viiturilor si gestionarea crizei in perioada unor calamitati naturale, cum a fost cea din vara, pe Valea Ti-blesului.
Proiectul de cooperare europeana „Spatiu, Rau, Europa” isi propune sa raspunda unor cerinte coerente de gestiune, mediul constituind o zestre comuna care trebuie protejata, cu bogatii necesar a fi valorificate.
Din Asociatia „ProSomes” fac parte 27 de comune de pe Valea Somesului Mare. Presedinte organizatiei, Stefan Sangeorzan, nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzatiile lansate de prefect.