Materialul din care va fi confectionata pista de atletism a Stadionului National „Lia Manoliu”, din Bucuresti a devenit punctul nevralgic al proiectului de reamenajare a incintei. Mai intai constructorii de la firma austriaca Switelski, care se ocupa de lucrari, anuntasera ca vor folosi un tip de material neagreat de Federatia Romana de Atletism. Apoi s-a convenit ca pista sa fie Mondo, la fel cu cea pe care s-au disputat JO de la Atena si se vor desfasura cele de la Beijing, respectand cerintele impuse de forul nostru de specialitate, iar austriecilor le-a revenit „sarcina” de a negocia cu reprezentantii firmei Mondo. Varianta cu pista Mondo a „cazut” din nou, fiind mai scumpa cu 225.000 de euro, si s-au reinceput discutiile pentru folosirea altor materiale. Zilele trecute insa Liviu Cepoi, vicepresedintele Agentiei Nationale pentru Sport, forul care finanteaza lucrarile de reamenajare de la Stadionul National, a precizat: „Nici nu se discuta! Va fi pista de ultima generatie – Mondo, asa cum a cerut federatia de specialitate. In contractul cu firma Switelski exista o clauza in care este inserat ca vor trebui respectate cerintele forului nostru de atletism indiferent de pret. Am inaintat deja o serie de memorii in care am specificat ca dorim sa se tina seama de toate punctele din contract, iar austriecii vor trebui sa respecte pretentiile noastre”.