Raport de pe frontul de vest

Fiorul si emotia lipsesc demult din curtile scolilor la mijloc de septembrie. Dimpotriva, inceperea unui an scolar este mai nou momentul potrivit pentru lansarea de revendicari si proteste, deschizand, practic, sezonul miscarilor sindicale, fie ale dascalilor, fie ale studentilor. Nici anul acesta lucrurile nu stau altfel…
15 septembrie este si pentru multi dintre banatenii care au, intr-un fel sau altul, tangenta cu educatia ziua fatidica in care incepe un calvar. Pentru cei din banci scoala este locul in care esti obligat de parinti sa asisti la ore monotone, predate de dascali apatici, care vin si-ti recita o poezie, fara sa le pese de ce te intereseaza.
Pentru parinti incepe un nou sezon de stres, provocat de viitorul copilului care nu poate fi nicidecum motivat sa invete, dar si de cheltuielile pe care le presupun meditatiile la care toti colegii juniorului apeleaza. Ca sa nu mai vorbim de „contributiile” solicitate la diversele fonduri scolare.
De cealalta parte a „baricadei”, lista de nemultumiri si frustrari este chiar mai lunga. Ea incepe de la director, care nu reuseste, nici daca sta in cap, sa termine lucrarile de reparatii ale cladirii sau mobilierului, in timp ce este asaltat de parintii bobocilor de clasa intai care vor toti la aceeasi invatatoare sau de dascalii care vor sa predea la clasa cutare. In acelasi timp, mai are pe cap controale de la Inspectoratul Scolar si de la Directia de Sanatate Publica. Si ca o incununare, in ajunul deschiderii anului nu a primit decat un sfert din necesarul de manuale. Cam norocul, le-a pastrat pe cele vechi.
Nici dascalii nu sunt mai fericiti. Pe langa permanenta frustrare legata de leafa, ii apuca groaza cand se gandesc ca dupa fiecare 15 septembrie copiii au invatat tot mai putin, dar au devenit din ce in ce mai obraznici. Ca sa nu mai vorbim de suplinitori, care an de an o iau de la capat, cu noi elevi, cu noi colegi, poate cu o alta naveta.
Pentru multi dintre ei, lucrurile nu se lamuresc nici la o saptamana dupa inceperea scolii, pentru ca spera sa mai poata face ceva, sa obtina un post mai bun. Iata de ce si acum culoarele Inspectoratului Scolar din Timisoara sunt intesate de dascali de toate varstele si specializarile.
Veti spune ca tabloul prezentat este mult prea sumbru. Cu siguranta sunt si exceptii, ca intotdeauna. Dar atmosfera generala este, din pacate, tot mai apasatoare in scolile noastre, iar efectele incep, incet-incet sa se vada…