-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecial"Studii superioare" fara executare pentru Stana Izbasa

„Studii superioare” fara executare pentru Stana Izbasa

Afacerea spagilor de la Facultatea de Drept din cadrul Fundatiei Romane pentru Tineret din Baile Herculane (FRPT) revine in actualitate, dupa ce Curtea de Apel Timisoara s-a pronuntat asupra apelurilor declarate in celebra cauza de coruptie instrumentata de PNA. Stana Izbasa, renumita canareata de folclor contemporan, a reusit sa-si imbunatateasca situatia, insa, nu a scapat de condamnarea la doi ani si sase luni inchisoare pentru fals intelectual, uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale. Totusi, prin decizia Curtii de Apel solistei banateane i-a fost suspendata conditionat executarea pedepsei, dupa ce, initial, magistratii Tribunalului Timis au dispus masura suspendarii executarii sub supraveghere. Reamintim ca cercetarea in acest dosar a fost realizata de procurorii PNA, iar pe lista persoanelor acuzate figureaza mai multe nume, intre care si cel ale unor fosti angajati ai institutiei din Herculane despre care se spune ca a scos pe banda rulanta absolventi de drept din randul unor politisti din Caras-Severin, Timis si Mehedinti.
In ciuda faptului ca nu au frecventat cursurile si nici nu au sustinut vreun examen ca restul studentilor, atat Stana Izbasa, cat si Florin Maran (coinculpat in dosar), au reusit sa obtina documente din care reiesea ca ar fi absolvit anii necesari de studiu pentru inscrierea la examenul de licenta. Mai exact, contra unor sume frumoase in valuta – 3.500 de dolari de caciula – cei doi „studenti” si-au cumparat practic adeverintele de absolvire si foile matricole. Potrivit acuzarii, secretara facultatii, Maria Jurchescu, „pe o mana” cu juristul Vergiliu Florin Ghinea, a acceptat sa intocmeasca in fals actele necesare inscrierii celor doi la examenul de licenta. In schimb, ei au primit suma de 7.000 de dolari drept mita. „Tranzactia” s-a realizat prin intermediul altor doua persoane, respectiv Ionela Bucur si Cristina Lungu, deconspirate si ele o data cu declansarea investigatiilor. Cei doi „absolventi” s-au prezentat apoi la examenul de licenta, la o facultate de drept din Craiova. Povestea a explodat in presa, iar organele abilitate s-au autosesizat si au declansat investigatii. Dosarul a facut un adevarat tur de forta prin instante. Dupa ce Curtea de Apel Timisoara a decis rejudecarea de la zero a cauzei, Tribunalul Timis a pronuntat o noua sentinta. Stana Izbasa si „colegul” ei Florin Maran au fost condamnati la cate doi ani si jumatate inchisoare cu suspendare sub supraveghere fiecare, „intermediarii” afacerii Ð Ionela Bucur si Cristina Lungu – au incasat trei ani de inchisoare cu suspendare, cea mai grea pedeapsa, patru ani detentie cu executare, fiind primita de secretara Jurchescu si juristul Ghinea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă