Un calugar de la Manastirea „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost protagonistul unui accident rutier foarte grav. Calugarul Ghenadie, aflat la volanul unui camion MAN SV-02-XZD, a lovit o caruta si a fugit de la locul accidentului. Parintele, pe numele sau adevarat Gheorghe Schipor, de 40 de ani, a fost detasat la Suceava de la Manastirea Putna, iar accidentul s-a consumat in timp ce se intorcea de la Constanta spre Suceava. La un moment dat, calugarul a vrut sa depaseasca o caruta, dar a pierdut controlul asupra masinii si a acrosat atelajul hipo, dupa care si-a continuat drumul fara sa opreasca pentru a-i ajuta pe raniti. In masina se mai afla Ionel Mihailescu, in varsta de 35 de ani, calugar la aceeasi manastire. In urma accidentului, doua femei care se aflau in caruta au fost proiectate la cativa metri si s-au ales cu leziuni usoare.
Pe urmele fugarului a pornit o masina a Politiei din Medgidia, care a gonit aproape 40 de kilometri pentru a ajunge camionul din urma, la intrarea in localitatea Cernavoda. Primele probe recoltate de politisti au scos la iveala ca parintele Ghenadie avea o alcoolemie de 2,6 la mie. Parintele Vartolomeu, preotul responsabil cu disciplina ecumenica la Manastirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, a declarat ca, daca Ghenadie va fi gasit vinovat, acesta va face penitenta si i se va interzice sa mai iasa din manastire o lunga perioada de timp.