Joi si vineri are loc la Bruxelles un summit UE care, teoretic, ar trebui sa decida bugetul european pentru perioada 2007-2013. Spunem „teoretic” pentru ca, in realitate, exista foarte putine sanse sa se ajunga la un acord. Motivul il constituie o disputa fara iesire intre Franta si Marea Britanie care, aparent, da dreptate primeia. Dar numai aparent.
Cand e vorba de impartit bani, spectacolul nu este niciodata unul prea placut, pentru ca astfel de momente scot la iveala toate egoismele bine suprimate si bine ascunse sub retorica „unitatii europene”. Desi se spune tot mai des ca „Europa inseamna mai mult decat bani”, certurile pe cat si cum trebuie sa primeasca si sa dea fiecare demonstreaza ca, in final, Europa inseamna bani.
Realitatea brutala e ca tortul european este tot mai mic si trebuie impartit la tot mai multi. Principalul contributor la bugetul UE, Germania, nu mai este de mult mecanismul economic formidabil de acum doua decenii. Cresterea economica europeana este anemica. Desi somajul este ridicat, productivitatea muncii continua sa fie mai mica decat cea americana. La toate acestea se adauga „o plasa sociala” mult prea generoasa si, cum le place economistilor sa spuna, nesustenabila. Pe fondul acestor probleme a sosit extinderea cu zece state de anul trecut, cu urmarea ei din 2007. Toate statele provenite din fostul bloc comunist, cu exceptia Sloveniei, sunt mult in urma celor din Europa Occidentala si au nevoie de foarte multi bani pentru dezvoltare. Bani europeni.
De la aceasta realitate neplacuta a pornit propunerea britanica de buget. Londra sustine ca propunerea luxemburgheza din vara de 1,06% din PIB-ul global este nefinantabila si, prin urmare, a pus pe masa o propunere de 1,03%, adica o reducere in cifre absolute de 24 de miliarde de euro. 14 miliarde ar urma sa fie „luate” din fondurile structurale destinate statelor est-europene, carora le-ar ramane totusi 151 de miliarde de euro. Aceasta reducere ar urma sa fie partial compensata prin cresterea fondurilor destinate dezvoltarii rurale cu 11 miliarde si prin relaxarea conditiilor in care pot fi cheltuiti banii. Desi Polonia a amenintat ca se va opune acestui proiect, una peste alta este o afacere buna pentru tarile din Est, care altfel risca sa ramana cu mult mai putin.
Britanicii au acceptat o reducere cu 8 miliarde a asa-numitului „rabat britanic” concomitent cu demararea discutiilor privind Politica Agricola Comuna, un nume sub care se ascund platile europene directe acordate fermierilor, in special francezi. Franta respinge din capul locului orice discutie pe tema PAC inainte de 2013 si cere reducerea rabatului cu 14 miliarde de euro.
Regula de fier a oricarei negocieri spune ca felia cea mai mare o primeste intotdeauna cel care are o forta de negociere superioara. In cazul bugetului UE, este limpede ca cel mai mult vor avea de pierdut est-europenii si tocmai pe acest lucru s-au bazat britanicii cand au propus reducerea fondurilor structurale.
In pofida acestei pilule amare, esticii ar trebui sa accepte propunerea britanica. Nu pentru ca vor primi mai multi bani pentru dezvoltare decat au avut vreodata (desi nici asta nu ar fi un argument de lepadat), ci pentru ca, in esenta, actuala politica europeana a subventiilor agricole nu este in interesul lor.
