Mai multe adaposturi antiaeriene ale blocurilor din municipiul Timisoara, nu mai pot fi folosite in cazul unui atac aerian. Cele mai multe dintre ele au fost lasate de izbeliste si s-au transformat in timp in adevarate „bazine subterane”, fiind inundate din cauza infiltratiilor in cladiri sau de la apa scursa de la tevile deteriorate.
In municipiul de pe Bega exista aproape 90 de adaposturi antiaeriene, insuficiente, insa, la o populatie de aproximativ 400.000 de persoane, atat cat are marele oras banatean. Problema e ca, desi putine, aceste spatii nu pot fi folosite in caz de forta majora. Majoritatea punctelor de adapostire se afla la subsolul blocurilor construite „pe banda rulanta”, in Epoca de Aur.
In prezent, aceste blocuri, supranumite „cutii de chibrituri”, prezinta o multime de fisuri pe fatada. La fiecare cutremur mai puternic, produs pe falia tectonica banateana, locatarii constata cu disperare cum crapaturile aparute de-a lungul timpului la imbinarea placilor din care e alcatuit blocul se maresc.
La un atac aerian sustinut, sub nici o forma aceste cladiri nu ar rezista bombelor. In acest caz, solutia de salvare a locatarilor ar fi adaposturile antiaeriene de la subsolul blocurilor. Aceste locuri de adapostire au fost construite intre anii 1979 si 1982, ele fiind adaptate la tehnica de lupta de atunci.
Cum, insa, in ultimele doua decenii tehnica militara a evoluat enorm, pana si reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Banat” (ISUB) sunt sceptici in privinta eficientei adaposturile in cazul unui atac. „Nu putem garanta siguranta utilizatorilor, daca atacurile – executate cu tehnica de lupta de ultima generatie – sunt indreptate in mod deliberat asupra punctelor de adapostire”, a declarat colonelul Mihai Benga, inspector-sef in cadrul ISUB.
Exercitiile de alarmare, ignorate de populatie
Conform statisticilor institutiei, din cele 89 adaposturi, 14 sunt inundate complet si nu pot fi utilizate. Alte 44 prezinta infiltratii majore de apa si sunt predispuse inundarii. Restul de 31 sunt in stare de functionare, insa necesita completari si reparatii la instalatiile de filtro-ventilatie, la usi si la garniturile de etansare.
In urma controalelor de specialitate realizate de Serviciul de Prevenire din cadrul ISUB s-a constatat ca nu au fost efectuate investitii materiale in aceste adaposturi, ci doar lucrari minore de intretinere si conservare la cele care mai pot fi „salvate”.
O alta problema ce ar putea aparea in sistemul de aparare al orasului ar fi faptul ca multi dintre locuitori nu stiu de existenta acestor adaposturi. Potrivit locotenentului Mihai Ionut Vascu, purtatorul de cuvant al ISUB, „o data la doi ani executam, in cooperare cu alte forte de interventie cate un exercitiu de alarmare in caz de atacuri aeriene. In aceste actiuni este implicata populatia municipiului pentru a lua cunostinta de existenta adaposturilor”. In realitate, insa, aceste „exercitii de alarmare” se reduc la o avertizare sonora ignorata de toata lumea.
In cazul unui atac aerian real, locuitorii ce ar cauta cu disperare sa se ascunda in locurile „special amenajate”, ar putea descoperi cu stupoare ca, intai de toate, ar avea nevoie de costume pentru scufundari, date fiind „lacurile” ce s-au dezvoltat, cu timpul, in interiorul acestora.
