Zeci de familii ce locuiesc intr-un bloc de garsoniere al companiei „Geromed” SA din municipiul Medias (judetul Sibiu) vor fi obligate sa isi paraseasca locuintele, pentru ca spatiile respective sa poata fi vandute. Conducerea firmei doreste ca prin valorificarea spatiilor respective sa reuseasca achitarea unor datorii catre banci ale fabricii de geamuri.
Imobilul respectiv a fost inregistrat ca garantie pentru un credit ajuns la scadenta si nerambursat de „Geromed”, iar acum institutia bancara incearca sa recupereze o parte din bani prin vanzarea imobilului cu care firma a garantat suma contractata.
Locatarii nu isi pot permite sa cumpere
Conducerea societatii sustine ca cele 90 de familii care ocupa acum aceste spatii au fost avertizate asupra situatiei iminente de evacuare inca din iarna acestui an, cand s-a pus pentru prima data problema executarii silite a imobilului in contul unei parti din datoria nerambursata. Majoritatea celor care locuiesc in bloc nu isi permit, insa, sa achite sumele ce se pot obtine pentru aceste spatii pe piata libera.
Garsonierele respective au la Medias preturi ce pornesc de la circa 6.000 de euro in sus si nici unul dintre locatarii blocului „Geromed” nu si-a anuntat intentia de a achizitiona locuinta.
„Impreuna cu reprezentantii bancii am convenit sa procedam la dezmembrarea imobilului, astfel incat cei interesati sa-si poata achizitiona garsonierele in care locuiesc in prezent cu chirie. Pretul unei astfel de locuinte oscileaza intre 5.000 si 6.000 de euro, dar nimeni pana acum nu a facut demersuri pentru cumpararea vreuneia, cu toate ca banca si-a aratat disponibilitatea de a deschide linii de credit persoanelor interesate. Unii dintre ei sunt someri care nici macar nu au vreo tangenta cu societatea noastra”, a declarat directorul general al „Geromed” SA, Ioan Petric.
Familiile in cauza ar putea ajunge in strada pana la finalul lunii iulie, in cazul in care banca se decide sa scoata imobilul la licitatie. Desi autoritatile locale cunosc situatia, nu detin, deocamdata, nici o solutie care sa ii ajute pe cei in pericol de evacuare.
Municipalitatea are, la randul ei, probleme cu evacuarea altor circa 140 de persoane care ocupa ilegal un fost camin de nefamilisti de pe strada Luncii.
Primaria intentioneaza sa renoveze cladirea inainte ca lo-cuintele respective sa poata fi folosite ca spatii locative pentru situatii de urgenta.